Sfaturi practice în Biserică: Alegerea numelui copilului

Dacă unii părinţi ştiu dinainte ce nume va purta copilul lor, unii găsesc o adevărată problemă în această privinţă, pentru că numele dat copilului reflectă personalitatea părinţilor şi va influenţa viaţa celui care îl va purta. Numele va fi pus de către părinţi, deşi naşii sau preotul poate da anumite sfaturi. O sursă bună de inspiraţie îl reprezintă calendarul şi mai ales varianta lărgită a lui, care conţine nume de sfinţi de pe toate meridianele şi din toate timpurile.

Naturalizate din alte limbi sau specifice unei regiuni, numele sunt împrumutate din natură, amintind de flori (ex. Violeta) sau animale (ex. Leon - leu), pot reflecta munca omului (ex. Gheorghe - lucrător al pământului) sau diferite alte însuşiri sau atribute (ex. Anastasia - înviere sau Andrei - bărbăţie). Se obişnuieşte ca un creştin să primească un nume de sfânt. Se poate alege un sfânt popular în regiune sau care a influenţat viaţa părinţilor. Se poate pune numele unui sfânt din ziua de naştere sau unul care se sărbătoreşte în preajma ei. Deşi nu este nimic rău în a pune copilul sub protecţia mai multor sfinţi, nu trebuie exagerat în această privinţă. Un singur nume, maxim două sunt suficiente pentru o singură persoană. În locul numelor străine se vor folosi echivalentul românesc, în cazul în care acesta există. Numele nu trebuie pus în batjocură sau după anumite mode. Nu se va pune ca nume personaje de telenovelă sau mărci auto, deşi se pot folosi variantele lor corecte, originale (ex. Antoniu - nu Antonio). De obicei, părinţii care îşi denumesc astfel copii prezintă un grad redus de cultură, ei trebuind să fie învăţaţi şi îndrumaţi să aleagă un nume adecvat şi demn pentru propriul copil, acesta putând fi profund marcat de caracterul denigrator al propriului nume. În acelaşi sens, nu se vor folosi diminutive sau nume de alint. Copilul va creşte şi va îmbătrâni, fiind impropriu pentru un om matur sau bătrân să se numească "Ionică" sau "Mihăiţă". Alegerea numelui unui sfânt se face cu încredinţarea că sfântul respectiv îl va ajuta pe noul creştin în vieţuirea cea bună, acesta luând aminte la viaţa şi învăţătura sfântului pentru a-l urma pe calea mântuirii. În cazul în care cel care se botează nu are nume de sfânt, preotul nu trebuie să forţeze părinţii să aleagă neapărat un nume de sfânt. Sfinţii au avut iniţial nume păgâne pe care le-au sfinţit apoi prin viaţa lor. Nu numele determină viaţa omului, ci persoana este cea care consacră şi face cunoscut un anumit nume. Omul dă valoare numelui pe care îl poartă, şi nu invers. Cel care nu are nume de sfânt nu este lipsit de îngerul păzitor care se dă fiecărui om la naştere şi nici de ajutorul sfinţilor, care se face simţit mai degrabă prin deschiderea faţă de ei şi mai puţin prin simpla purtare a numelui lor. Sunt oameni care au câte două nume de sfinţi, dar viaţa celor mai mari păcătoşi.