Sfaturi practice în biserică: Biserica Ortodoxă opreşte căsătoria până la gradul al VII-lea de rudenie
Nunta este cea mai veche Taină a Bisericii, întemeiată de Dumnezeu încă din Rai. Ea stă la temelia familiei, a lumii întregi. Trăinicia familiei depinde şi de respectarea principiilor morale ale Bisericii noastre. De aceea, tinerii ce vor întemeia o familie sunt datori să cunoască anumite reguli canonice pentru a putea primi Taina Sfintei Cununii.
În limbajul dreptului bisericesc şi civil, aceste reguli canonice le găsim şi sub numele de impedimente. Impedimentele la căsătorie, după conţinutul sau întinderea lor, se împart în impedimente absolute şi impedimente relative. Cu privire la efecte, căsătoria încheiată cu nerespectarea impedimentelor absolute este nulă, iar cea încheiată cu nerespectarea impedimentelor relative rămâne valabilă. Impedimentele relative rezultă, în general, din raporturile de rudenie. Gradele de rudenie sunt de patru feluri: rudenia fizică - este legătura ce se creează prin actul fizic al naşterii, numită consângenitate; rudenia ce se creează prin actul căsătoriei, numită cuscrie sau afinitate; rudenia spirituală - este legătura care ia naştere prin actul primirii la Sfântul Botez, numită năşie; şi rudenia prin adopţiune, numită înfiere. Consângenitatea este rudenia care se stabileşte între două persoane prin descendenţa uneia din cealaltă sau prin descendenţa a două sau mai multe persoane dintr-o persoană, ca autor comun. În primul caz, consângenitatea formează o linie directă care poate fi ascendentă - fiu, tată, bunic, străbunic etc. - sau descendentă - tată, fiu, nepot, strănepot etc. În cazul al doilea, consângenitatea formează linii paralele colaterale pornind de la autorul comun, adică: fraţi, veri primari, veri de-al doilea etc. Raportul de rudenie între două persoane se stabileşte după numărul naşterilor existente între ele, fiecare naştere fiind socotită un grad. Astfel, între tată şi fiu este un grad, între bunic şi nepot sunt două grade etc. Între doi consângeni în linie colaterală, raportul de rudenie se stabileşte după numărul naşterilor existente în fiecare linie faţă de autorul comun, care nu se ia în calcul; astfel: fraţii sunt consângeni în gradul II, verii primari în gradul IV, verii secundari sau "de-al doilea" în gradul VI, unchiul şi nepotul în gradul III etc. Abia verişorii "de-al treilea" se pot căsători. Consângenitatea constituie impediment la căsătorie, în linie directă în mod absolut, la infinit, iar in linie colaterală până la gradul al IV-lea (Can. 54 Trulan). Aceste impedimente sunt prevăzute şi în Sfânta Scriptură (Lev. 18, 6-14; 20, 11-14; Matei, 14, 4) şi sunt socotite de drept divin, iar căsătoriile încheiate împotriva acestor opriri sunt calificate ca "nelegiuite" sau ca "incest". În Biserica Ortodoxă, impedimentele la căsătorie între consângeni din linie colaterală au fost extinse până la gradul al VII-lea, prin hotărâri ale patriarhilor de Constantinopol, în cadrul unor sinoade. În Bisericile Ortodoxe autocefale, fiecare episcop în eparhia sa poate acorda dispense în cazuri excepţionale pentru căsătoriile încheiate civil între asemenea rude, dacă acestea n-au putut fi determinate să nu se căsătorească civil, legislaţia civilă neoprind căsătoria între consângeni de asemenea grade (V-VII), ci numai până la gradul al IV-lea. (Constantin Popa)