Sfaturi practice în Biserică: Cum şi de ce postim?

Fiind creat prin voia lui Dumnezeu, omul se hrăneşte permanent şi îşi susţine existenţa din cuvântul lui Dumnezeu (cf. Lc. 4, 4). Deşi izvor al existenţei umane, Dumnezeu vrea ca omul să-şi manifeste în mod liber opţiunea de a fi sau nu. Creat de Viaţă pentru viaţă, omul are posibilitatea să refuze viaţa printr-o permanentă negare a ei. Şi de aceea omul este pus în faţa alegerii: el poate afirma viaţa ca existenţă raţională ce se împărtăşeşte de Raţiunea divină sau, dimpotrivă, omul poate trăi într-o absurdă negare.

Adam a încercat să se hrănească cu altceva decât Cel ce îl hrăneşte. Şi, prin păcat, fiecare om îşi reneagă statutul de creatură, dar nu ca depăşire şi îndumnezeire, ci ca negare absurdă a datului ontologic. Postul reprezintă o recunoaştere a naturii umane create, dependentă fiinţial de Dumnezeu, dar liberă în voinţa de a trăi cu El. Omul posteşte şi renunţă în mod voit la hrana care îi satisface doar trupul, dar nici pe acesta în mod deplin, şi îşi manifestă dorinţa de a se împărtăşi de adevărata hrană şi adevărata băutură. Şi numai Dumnezeu îi poate satisface în mod deplin nevoia lui de a fi şi a trăi. Cel ce nu posteşte nu-şi recunoaşte caracterul de persoană liberă şi nu vrea să trăiască adevărata viaţă. El se complace într-o existenţă independentă de propria voinţă, îşi neagă caracterul de fiinţă vie. Biserica a rânduit anumite zile în timpul anului bisericesc în care creştinul se înfrânează de la bucatele de origine animală. Aceasta nu este o fugă din faţa plăcerilor vieţii, un dispreţ faţă de natură, tendinţă de împotrivire faţă de trup sau "masochism" religios. Ci prin post, creştinul renunţă la a mai considera faptul de a mânca un scop în sine şi îşi restaurează viaţa ca împărtăşire şi comuniune cu Dumnezeu. În acest sens, Nichifor Crainic spune că "toate rânduielile posturilor şi ale slujbelor care preced sărbătorile apostolice, pe cele ale Maicii Domnului, Naşterea şi Învierea, nu sunt altceva decât o asceză îmblânzită şi repartizată calendaristic pentru pregătirea şi purificarea poporului în vederea contactului euharistic cu Dumnezeu". De aceea, în mod cu totul special, creştinul ţine post total şi nu mănâncă nimic de la miezul nopţii până la momentul împărtăşirii cu Trupul şi Sângele Domnului. Având trupul care suferă, omul îşi îndreaptă atenţia şi spre lipsurile sufletului care, în alte condiţii, sunt mai uşor de trecut cu vederea. Astfel că prin post se pune început unei pocăinţe adevărate, căci doar cunoscându-ţi sărăcia şi lipsa te poţi îndrepta şi căuta pe Cel ce poate să le plinească. Sunt însă şi oameni care nu postesc. Asceza trebuie asumată în mod liber, iar Ortodoxia a afirmat dintotdeauna primatul persoanei asupra oricărei reguli. Însă rânduielile bisericeşti urmăresc comuniunea oamenilor între ei şi a fiecăruia cu Dumnezeu. De aceea, libertatea persoanei nu trebuie să devină respingere a comuniunii. Sunt cazuri sau momente în care omul nu poate posti. Dar trebuie făcută diferenţa între imposibilitatea de a ţine o anumită regulă a vieţii de comuniune şi refuzul duhului de comuniune. Atitudinea faţă de cei care încă nu înţeleg acest duh de viaţă trebuie să fie însă plină de dragoste de neosândire. În acest fel, văzând efectul duhovnicesc al postului, ei pot să înţeleagă şi importanţa lui în desăvârşirea creştină. Postul unit cu rugăciunea şi lecturile sfinte sunt ingrediente ideale pentru o bună dospire duhovnicească.