Sfaturi practice în Biserică: Educaţia începutului sau a întoarcerii la credinţă

Am întâlnit destule cazuri (dintr-o anumită perspectivă, îmbucurătoare, dintr-alta, mai puţin!) de oameni care vor să adere la practica religioasă creştină, până atunci inexistentă în viaţa lor. "Părinte, eu nu m-am spovedit şi împărtăşit până acum sau nu am făcut-o de foarte mulţi ani, nu postesc, nu particip la Liturghie în duminici şi sărbători, dar vreau să încep. Cum procedez? Învăţaţi-mă!", suntem interpelaţi în asemenea cazuri. A nu se înţelege că vorbim despre necreştini. Nicidecum. Doar "creştini" nepracticanţi.

Ce determină o astfel de schimbare în atitudinea lor religioasă e mai greu de precizat. Unii pot indica o cauză concretă, alţii nu. Bunăoară, un îndemn al vreunei rude credincioase, o lectură potrivită, o predică ascultată ocazional, o emisiune radio sau tv de profil, remuşcările unei vieţi păcătoase sau, pur şi simplu, de ce nu, o chemare divină specială pot constitui, singular sau împreună, motorul care pune în mişcare o convertire în toată regula. Aşadar, ce îi sfătuim să facă? Ei bine, experienţa pastorală ne-a demonstrat că o minimă pedagogie duhovnicească este absolut necesară în astfel de situaţii. Altminteri, buna intenţie iniţială se poate finaliza cu un eşec, asemănându-se unui "foc de paie" care se termină repede şi fără nici o consistenţă, sau, Doamne fereşte!, cu un sacrilegiu cauzat de ignoranţa şi superficialitatea ambelor părţi ("Margaritas ante porcos"). Astfel, pentru început, cel care doreşte să (re)înceapă o viaţă nouă "în Hristos şi în Biserică" este sfătuit să-şi găsească duhovnicul potrivit, la care să meargă pentru îndrumare sufletească. Acesta este un aspect de maximă importanţă, întrucât duhovnicul, prin pregătirea şi calitatea sacramentală pe care le posedă, este cel mai avizat să coordoneze o astfel de pregătire spirituală. În cadrul unor întâlniri succesive cu acesta, celui doritor i se vor explica paşii pe care trebuie să îi parcurgă spre o veritabilă îndreptare creştinească. Tot acum va fi călăuzit să citească anumite povăţuiri din cărţile de rugăciuni, ghiduri de spovedanie sau învăţături ortodoxe pe înţelesul său (selecţii tematice din Sfinţii Părinţi, din Catehism etc.), lecturi care îl vor ajuta mai întâi să înţeleagă profundele implicaţii ale gestului său existenţial. Va fi îndemnat apoi către un examen de conştiinţă morală menit să îi trezească simţul responsabilităţii faţă de Sfintele Taine pe care urmează să le primească. Toate acestea, desigur, includ participarea frecventă la Sfânta Liturghie. Abia după această iniţiere, urmează Spovedania propriu-zisă, în urma căreia duhovnicul, edificându-se asupra stării duhovniceşti a celui care se mărturiseşte, fie îl îndrumă către primirea Sfintei Împărtăşanii, fie continuă pregătirea, considerând folositoare pentru penitent îndeplinirea unei epitimii, adaptată la situaţia în cauză. În ambele cazuri, citirea Canonului şi a rugăciunilor Sfintei Împărtăşiri este absolut necesară. În textele acestor rugăciuni, pe care, cândva, Gala Galaction le considera "pietre scumpe duhovniceşti, dătătoare de viaţă şi nemurire", este concentrată esenţa spiritualităţii euharistice pe care o caută, de fapt, credinciosul respectiv. Iată, deci, că în astfel de cazuri e bine să nu ne grăbim, deşi, poate, râvna este mare uneori. Să parcurgem, împreună cu duhovnicul, paşii benefici ai unei pregătiri corespunzătoare, şi folosul duhovnicesc va fi unul pe măsură.