Sfaturi practice în Biserică: Rostul duhovnicesc al lumânărilor

Aprinderea unei lumânări la biserică îngemănează în sine, pe de o parte, exprimarea vizibilă a credinţei în jertfa şi Învierea Domnului, iar pe de altă parte, ruga fierbinte pentru sănătatea şi mântuirea celor vii şi pentru odihna veşnică a celor răposaţi.

Lumina lumânării este, aşadar, lumina pe care au văzut-o magii de la steaua călăuzitoare, au văzut-o apostolii şi mironosiţele la Învierea lui Hristos, i-a orbit pe ostaşii cei necredincioşi care păzeau mormântul, dar i-a adus la starea de extaz pe apostolii care, pe Tabor, contemplau schimbarea la faţă a Domnului. Aceştia au simţit-o ca o pregustare a veşniciei fericite a Raiului. Urmându-le pilda, prin chemarea lui Hristos în rugăciunea inimii, isihaştii au ajuns şi ei, la rândul lor, la contemplarea luminii taborice. O frântură din această lumină se găseşte în flacăra fiecărei lumânări din biserică.

Lumânarea de cult nu este, aşadar, un produs comercial, ci expresia unei profunde trăiri spirituale. Confecţionarea ei în ateliere bisericeşti şi mănăstireşti îi potenţează valoarea mistică. Dintotdeauna, în astfel de spaţii consacrate, munca s-a împletit cu rugăciunea. În plus, nu s-a făcut rabat la calitate şi nici nu s-au utilizat pentru fabricarea ei materiale de contrafacere, aşa cum se întâmplă, de cele mai multe ori, cu lumânările aşa-zise "artistice" - în fapt, comerciale - care curg, scot fum în exces sau produc zgomote supărătoare în timpul arderii.

Mai nou, au pătruns şi la noi, vândute mai ales în supermarketuri, lumânări - pastile în forme de aluminiu, cunoscute şi sub denumirea populară de "candeluţe". Atragem atenţia că acestea sunt specifice formei de spiritualitate catolice. În acele biserici există suporturi speciale, asemănătoare unor rasteluri metalice, în care acest tip de lumânări sunt lăsate să ardă complet, fără a fi mişcate, pentru a evita curgerea parafinei topite din interior. În Ortodoxie, aceste "candeluţe" nu sunt recomandate cultului, fiind chiar improprii aprinderii lor în biserici, din cauza pericolului de incendii. Cu atât mai nepotrivită este utilizarea acestora deasupra colivelor, care sunt înălţate la "Veşnica pomenire", existând pericolul deprecierii acestora, prin prelingerea unei pelicule de parafină deasupra lor.

Revenind la clasicele lumânări de cult, trebuie să arătăm că nu contează cantitatea folosită, ci calitatea lor, precum şi intensitatea rugăciunii care însoţeşte aprinderea acestora. Lumânarea de ceară curată aminteşte de jertfa neprihănită care se aducea lui Dumnezeu încă din Vechiul Testament. De asemenea, şi celelalte tipuri de lumânări vândute la pangarele bisericilor şi mănăstirilor aduc lumina harului şi aprind flacăra credinţei şi a rugăciunii curate, împletite cu cele ale ostenitorilor din atelierele bisericeşti care le-au creat. De aceea, Ortodoxia ne îndeamnă să cumpărăm lumânări de cult numai din biserici şi mănăstiri, sprijinind astfel şi lucrarea misionară eclesială, dar şi propria noastră devenire spirituală.