Sfaturi practice în Biserică: Să cinstim sfinţii în fiecare zi
Avându-şi modelul suprem în persoana lui Iisus Hristos, fiecare creştin ia aminte la faptele şi învăţăturile sfinţilor, la cei care s-au făcut "mame şi fraţi" ai Lui, la cei ce s-au făcut cosangvini cu El. Dacă Hristos e ţinta, sfinţii sunt fraţi mai mari care ne îndeamnă şi ne ajută prin exemplul lor în înţelegerea şi trăirea adevărată a vieţii în Hristos. Nu poate fi numit creştin cel ce nu este în comuniune cu sfinţii, cu acea parte a Bisericii plină de lumină şi de slavă.
Trăind în timpuri şi locuri diferite, sfinţii L-au cunoscut şi L-au trăit în mod personal şi particular pe Hristos, în funcţie de împrejurări şi caracteristici personale. De aceea, fiecare creştin trebuie să se folosească de exemplul lor pentru trăirea nemijlocită a lui Hristos. Faptele sfinţilor sunt modele şi ajutor în ispite sau probleme similare, pot fi consultate şi trăite ca experienţă nouă a vieţii mistice în Hristos. Ele însă nu pot fi copiate întru totul, căci fiecare acţiune îşi are propriile împrejurări, cu diferite soluţii posibile. Citirea vieţilor sfinţilor este foarte utilă pentru familiarizarea cu viaţa creştină trăită autentic. Dacă timpul este limitat, citirea din sinaxar sau proloage poate lumina cu privire la învăţăturile şi încercările fraţilor mai mari care, deşi morţi, sunt vii şi în comuniune cu noi prin Hristos. În acest sens, legătura cu sfinţii nu se face doar prin amintirea lor, prin citirea despre petrecerea creştinească a lor. Acestea sunt foarte folositoare, dar prieten cu sfinţii devine tot cel ce îi pomeneşte la rugăciune sau la vreme de nevoie sau bucurie, tot cel ce le cere ajutorul şi mijlocirea. Slujbele din fiecare zi a Bisericii sunt folositoare şi favorizează atât cunoaşterea vieţii Bisericii prin lucrarea sfinţilor, dar mai ales intrarea în comuniune cu ei. Pătrunzând în biserică, fiecare creştin poate vedea imaginile sfinţilor cu pătimirile lor, icoanele devotării lor lui Hristos. În acest sens, Sfântul Apostol Pavel recomandă: "Aduceţi-vă aminte de mai marii voştri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviţi cu luare aminte cum şi-au încheiat viaţa şi urmaţi-le credinţa". De aceea, sfinţii reprezentaţi în Biserică sunt din toate timpurile, de la cei care L-au "văzut, auzit şi pipăit" în mod direct pe Hristos (I In. 1, 1) la cei care sunt contemporani nouă şi care, deşi au trăit în vremurile din urmă, L-au văzut, L-au simţit şi L-au pipăit în mod mistic pe Hristos cel Înviat şi Înălţat la cer, dar prezent pururi în lume prin Duhul Sfânt. În cazul în care nu putem fi prezenţi la slujbă în biserică, aceasta este transmisă în fiecare zi la televizor, fiind folositoare celor ce vor, dar din diferite motive nu pot ajunge la o biserică. Apropierea de sfinţi se poate face prin citirea acasă a acatistului, prin rostirea sau cântarea troparului - rugăciune scurtă ce concentrează viaţa sfântului respectiv - sau prin simpla rostire a numelor scrise în ziua respectivă în calendar. Prin aceasta, deşi petrecem în singurătate, suntem în comuniune cu întreaga Biserică. Toate acestea însă nu înlocuiesc prezenţa fizică în biserică şi pregătirea pentru Sfânta Liturghie măcar duminica şi de sărbători. S-au editat cărţi care conţin calendarul lărgit, adică în care sunt trecuţi sfinţi mai puţin cunoscuţi, dar cinstiţi de întreaga Biserică Ortodoxă. De la arhierei din Irlanda secolului al IV-lea la mucenici din China sau Japonia secolului XX, toţi aceşti sfinţi formează veşmântul nepreţuit cu care se îmbracă Biserica, fiecare creştin ce vrea şi lucrează pentru mântuirea în Hristos. Prin cinstirea pe care o dă sfinţilor, creştinul îşi formează o legătură personală cu ei, simte în mod tainic ajutorul şi prezenţa lor, se împărtăşeşte de comuniunea de iubire a vieţii în Hristos.