Sfaturi practice în Biserică: Semnificaţia sâmbetelor Postului Mare
Împlinirea Postului celui Mare stă în bucuria Sfintei Învieri. Cu toate acestea, fiecare săptămână din acest post are la capătul ei un "popas" special, care anticipează oarecum această finalitate a sa, adică Duminica Paştilor. Este vorba despre sâmbetele şi duminicile din Postul cel Mare, zile aparte, atât ca rânduială liturgică, cât şi ca mod al postirii.
Dacă celelalte zile de peste săptămână, de luni până vineri, sunt zile de postire aspră, mâncându-se o singură dată în zi fiertură de legume fără untdelemn şi fructe, în sâmbetele şi duminicile postului este dezlegare la untdelemn şi vin. Aceasta, întrucât în aceste zile se săvârşeşte Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur, sâmbăta, respectiv Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, în primele cinci duminici. În celelalte zile din cursul săptămânii, doar miercurea şi vinerea se săvârşeşte Liturghia Darurilor mai înainte Sfinţite, aceasta având un caracter ascetic, fiind specifică vremii Postului Mare. Săvârşirea Liturghiei Sfântului Ioan Gură de Aur sau a Sfântului Vasile cel Mare în sâmbetele şi duminicile postului creează atmosfera unor zile de praznic, ceea ce generează şi dezlegările la untdelemn şi vin de care am amintit. Zilele acestea de sâmbătă şi duminică se transformă astfel în zile de pregustare a marii bucurii din ziua Învierii, având scopul de a-i întări pe creştini în ostenelile postului, arătându-le în acelaşi timp şi capătul sau finalitatea acestor osteneli duhovniceşti. Zilele acestea de sâmbătă şi duminică ale Postului Mare nu sunt altceva decât anticipări ale zilei celei fără de sfârşit a Împărăţiei lui Dumnezeu, al cărei început l-a făcut Mântuitorul Hristos în noaptea Sfintelor Paşti, prin slăvita Sa Înviere din morţi, redându-ne posibilitatea de a intra în Împărăţia lui Dumnezeu, pe care am pierdut-o prin neascultarea protopărinţior Adam şi Eva. Astfel, sâmbetele şi duminicile Postului Mare atrag atenţia asupra trebuinţei de a transforma viaţa noastră, în vederea aşteptării "zilei celei neînserate" a Împărăţiei lui Dumnezeu, care "va să vie şi deja a şi venit" în mijlocul nostru. Sâmbăta şi duminica, ca zile în care se săvârşeşte solemn Sfânta Liturghie, vin să sublinieze tocmai această dimensiune a odihnei Împărăţiei lui Dumnezeu, care a coborât deja la noi, intensificând dorul după împlinirea ei desăvârşită, "mai cu adevărat, în ziua cea neînserată…". Sâmbăta şi duminica devin astfel şi zile ale aşteptării, adică zilele dinaintea Zilei Celei Mari a Domnului, din Împărăţia Sa. Sâmbăta în general, iar în cazul nostru sâmbetele Postului Mare au, pe de o parte, caracterul acesta de "Sărbătoare a pregustării Împărăţiei", iar pe de altă parte, de "Prăznuire a morţii Domnului pe Cruce şi a şederii Sale în mormânt, în aşteptarea Învierii". Tocmai de aceea, sâmbetele Postului Mare, ca de altfel toate sâmbetele din cursul anului liturgic, au şi rostul pomenirii tuturor celor din veac adormiţi în dreapta credinţă, adică a celor ce aşteaptă roadele ce izvorăsc din Învierea Mântuitorului, în a cărei nădejde au adormit. Astfel, în sâmbăta a doua, a treia şi a patra din post, după Sfânta Liturghie se săvârşeşte pomenirea de obşte a tuturor celor din veac adormiţi în dreapta credinţă. Aceasta pentru că în Hristos Cel mort şi Înviat, moartea a fost distrusă dinlăuntru, Învierea Domnului strălucind în noaptea lumii acesteia şi stricând moartea din temelii. Celelalte sâmbete ale Postului Mare au un caracter special. Astfel, prima sâmbătă este închinată minunii colivelor săvârşite de Sfântul Mucenic Teodor Tiron, sâmbăta săptămânii a cincea este închinată Maicii Domnului, săvârşindu-se în această zi Denia Acatistului Bunei-Vestiri, iar cea de-a şasea, minunii învierii lui Lazăr a patra zi din mormânt, arvuna învierii celei de obşte a tuturor celor adormiţi, de la sfârşitul veacurilor. (Pr. lect. dr. Lucian Farcaşiu)