Sfaturi practice în biserică: Spre Înviere prin Golgota patimilor împreună cu Iisus

Dacă Postul Mare este socotit, pe bună dreptate, un "urcuş spre Înviere", Săptămâna Sfintelor Patimi reprezintă ultimele trepte ale acestui efort deosebit, asemănătoare cu o potecă anevoioasă de dinaintea unui vârf de munte. Iubitorii muntelui ştiu însă că, odată urcaţi pe platou, li se oferă bucuria vederii unor frumuseţi fără seamăn, ce răsplătesc din belşug tot efortul de până aici. Iată că Sfânta Biserică ne invită şi-n acest an să urcăm, treaptă cu treaptă, poteca duhovnicească a Deniilor Săptămânii Mari, pentru a retrăi bucuria unei privelişti care o depăşeşte cu mult pe cea oferită de frumuseţea muntelui: priveliştea luminată a Slăvitei Învieri.

Fericiţi creştinii care voiesc şi pot să păşească pe fiecare treaptă a slujbelor, însoţindu-L pe Mântuitorul pas cu pas, începând din seara Duminicii Floriilor şi până în noaptea şi ziua Sfintelor Paşti! Fericiţi mai ales cei care, odată cu jertfa de timp şi prinosul de rugăciune, vor fi atenţi şi la semnificaţia liturgică a zilelor acestei Sfinte Săptămâni: Luni - Pilda Dreptului Iosif (fiul lui Iacov - Patriarhul, care îl închipuie pe Hristos) şi a smochinului neroditor (care aminteşte de nerodirea iudeilor care L-au dat la moarte pe Mântuitorul); Marţi - Pilda celor zece fecioare (ca îndemn la priveghere neîncetată); Miercuri - Pomenirea femeii păcătoase (care a uns cu mir picioarele Mântuitorului, ca semn prevestitor al morţii şi îngropării Lui); Joi - Pomenirea Cinei de Taină, a vânzării şi a rugăciunii Mântuitorului din grădina Ghetsimani; Vineri - Pomenirea Înfricoşătoarelor Patimi, a Răstignirii şi a morţii Lui. Totodată, amintirea mărturiei tâlharului, care, prin smerenie, a dobândit Raiul; Sâmbătă - Pomenirea Îngropării şi a Pogorârii Mântuitorului cu sufletul la iad, pentru a-i ridica pe drepţii Legii Vechi; Duminică - Slăvita Înviere. Iar în noaptea Învierii, Biserica ne invită să nu ne oprim în "pridvorul" slujbei scurte de afară, care înseamnă doar o pregustare frugală a bunătăţilor duhovniceşti, ci să intrăm şi la masa îmbelşugată a Sfintei Liturghii: cei pregătiţi, pentru a lua şi din Hrana Euharistică, iar ceilalţi, pentru a primi cu toţii "paştele" tradiţional, din care vom gusta, apoi, toată săptămâna… Această cale neabătută a creştinului râvnitor, care nu se desparte nici o zi de Mântuitorul intrat în Ierusalim, îi oferă mângâierea şi bucuria care nu poate fi redată în cuvinte obişnuite, ci se exprimă doar în salutul consacrat, vechi de două mii de ani: "Hristos a Înviat! - Adevărat a Înviat!".