Sfaturi practice în biserică: Vecernia şi Utrenia ne pregătesc pentru Sfânta Liturghie

Constatăm în ceea ce-i priveşte pe credincioşii noştri că aceştia nu participă la Vecernie şi la Utrenie în acelaşi număr mare în care participă la slujba Sfintei Liturghii. Bineînţeles că Sfânta Liturghie este centrul cultului creştin, toate celelalte slujbe fiind structurate în jurul ei. Aceasta nu înseamnă însă că ele pot fi desconsiderate sau că pot fi preţuite mai puţin decât Sfânta Liturghie.

Dacă observăm faptul că atât Vecernia, cât şi Utrenia sunt organizate în jurul Sfintei Liturghii, atunci va trebui, desigur, să înţelegem că aceste slujbe ne pregătesc pentru Sfânta Liturghie. Participând la Vecernie în seara precedentă săvârşirii Sfintei Litrughii, iar dimineaţa, înaintea Liturghiei la slujba Utreniei, ne-am încadra într-un urcuş duhovnicesc care ar culmina în împărtăşirea cu Hristos la Sfânta Liturghie. Am înţelege astfel faptul că Vecernia şi Utrenia sunt treptele pe care obligatoriu ar trebui să le parcurgem pentru a ne putea împărtăşi cu Trupul şi Sângele Mântuitorului.

Din păcate, noi am pierdut astăzi foarte mult din vedere faptul că finalitatea săvârşirii Sfintei Liturghii este împărtăşirea credincioşilor şi că numai prin împărtăşirea şi a credincioşilor cu Trupul şi Sângele Domnului Liturghia îşi atinge în chip deplin scopul pentru care este săvârşită.

În sensul acesta, Vecernia şi Utrenia, alături de postul şi de Spovedania care sunt obligatorii pentru împărtăşirea cu Sfintele Taine, ar deveni modul concret al pregătirii nostre pentru cuminecarea cu Hristos. De altfel, dintre povăţuirile din Liturghier care se referă la pregătirea pentru Sfânta Liturghie, una recomandă participarea la cele şapte Laude, sau măcar la Vecernie şi la Utrenie.

Dacă noi am înţelege că rostul Sfintei Liturghii este împărtăşirea noastră de Hristos prin Sfintele Taine şi că Vecernia şi Utrenia fac parte din rânduiala pregătirii pentru această împărtăşire, atunci nu ne-am putea îngădui niciodată, având în vedere Liturghia de a doua zi, să lipsim de la Vecernia din seara zilei de dinainte, iar dimineaţa, am înţelege că pentru a ne putea apropia de potirul euharistic într-o stare de pregătire duhovnicească, ar trebui să ne silim să ajungem şi la slujba Utreniei.

Vecernia şi Utrenia n-ar mai constitui astfel slujbe izolate, la care se poate, în mod facultativ, participa sau lipsi, după socotinţa fiecăruia, nici nu ne-am raporta la participarea la ele ca la obligaţii religioase imperative, ci am simţi ca un imbold lăuntric bucuria participării la aceste slujbe, ca o pregătire a noastră pentru întâlnirea deplină cu Hristos, în împărtăşirea din cadrul Sfintei Liturghii.

În modul acesta de înţelegere a rostului celor două slujbe, bisericile noastre ar trebui să fie la Vecernii seara, şi la Utrenii dimineaţa, la fel de pline ca şi la slujba Dumnezeiştii Liturghii.