Sfaturi şi recomandări pentru înfiinţarea unei ferme de melci

Un articol de: Corneliu Ciocan - 18 Iulie 2014

Creşterea melcilor sau helicicultura a devenit de ani buni o afacere destul de rentabilă pentru mulţi întreprinzători români. Savurată mai puţin de consumatorii români, carnea de melc constituie o adevărată delicatesă pentru restaurantele din Occident. Carnea melcilor de crescătorie este cotată la Bursele din Paris, Milano, Londra şi Madrid.

Înfiinţarea unei ”ferme de melci” implică o serie întreagă de pregătiri şi condiţii ce trebuie respectate. De subliniat este faptul că pentru asemenea proiecte se pot obţine finanţări din fondurile europene. Condiţia obţinerii acestora este ca proiectele să fie bine întocmite. Despre înfiinţarea unei ferme de melci am obţinut o serie de sfaturi şi recomandări din partea domnului inginer Ion Bejan, bun cunoscător al acestei ”meserii”, cu o experienţă de câţiva ani buni în helicicultură. Astfel, potrivit domniei sale, condiţiile pentru începerea unei asemenea întreprinderi sunt: ”Existenţa unui teren optim, o sursă permanentă de apă, fonduri pentru înfiinţare şi asigurarea unei pieţe de desfacere.

În privinţa materialului biologic, acesta trebuie achiziţionat de la o fermă deja existentă în România, ale cărei condiţii pedoclimatice sunt asemănătoare cu cele ale zonei în care se înfiinţează crescătoria”. Se poate importa acest material din Franţa, Italia sau Spania, dar apare, potrivit domnului Bejan, “problema adaptării la condiţiile pedoclimatice, motiv pentru care insist pe sursele din ţară. Variantele de specii apte pentru creşterea în România sunt Helix Aspersa şi Helix Pomatia sau melcul de livadă. A doua variantă este mai pretabilă la noi, ei regăsindu-se în fauna din România, ceilalţi fiind melci mediteraneeni, având probleme de adaptare în perioada de iarnă”.

Pentru construcţia unei crescătorii de melci, după recomandările domnului inginer, sunt neapărat necesare următoarele materiale: plasele speciale de împrejmuire, stâlpii de lemn, pe care se va monta plasa, şi o sursă permanentă de apă, de preferat un puţ forat.

Uneltele şi echipamentele necesare sunt: sculele normale de grădinărit, o motopompă pentru extragerea apei din puţul forat şi o instalaţie de irigat, aceasta din urmă existând în mai multe variante constructive la magazine specializate. Suprafaţa minimă necesară realizării unei ferme de melci este de 2.000 de metri pătraţi. Numărul de indivizi reproducători poate începe de la 12.000 la 15.000 de capete. “Producţia şi profitul se pot obţine abia după doi ani de la înfiinţare.

Melcii în general nu au boli. Au, în schimb, dăunători sau prădători naturali. În natură din 100 de melci «scapă» un singur individ. În «fermă» din 100 de produşi te poţi considera rentabil dacă duci la maturitate 20 de capete.”

În privinţa perioadei de iarnă, domnul Bejan spune cu umor: “Iarna melcii hibernează, nu au  nevoie de sfaturi şi nici de plapumă.” Întrebat fiind dacă fermele de melci pot prospera şi la oraş, răspunsul a fost: ”Orăşeanul în general nu prea poate să se ocupe de aşa ceva. Dar poate sunt şi excepţii!”

”Cei care au promovat iniţial această îndeletnicire au indus sentimentul că este o activitate care nu presupune prea mult efort şi timp de muncă. Este complet fals. Acest lucru a fost dovedit de fermele care au «murit» înecate în bălării şi invadate de insecte de pradă, compromiţând producţia.

Ferma presupune prezenţa zilnică, o muncă de minimum 2-3 ore, dimineaţa şi seara. Înainte de a începe o asemenea activitate este nevoie de o documentare aprofundată, pentru că altfel se cheltuiesc mulţi bani pentru înfiinţare şi întreţinere şi rezultatul poate fi uneori zero.

Libera circulaţie ne dă posibilitatea să vedem asemenea ferme «pe viu» în Italia, de exemplu, şi să încercăm să procedăm ca acolo şi nu «româneşte»: lasă că merge şi aşa!”