Sfaturile Sfântului Calinic de la Cernica despre cum să ne comportăm în biserică

Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 446-447

„Fraților și părinților,

Domnul nostru Iisus Hristos a zis către iudei: Casa Mea casă de rugăciune se va chema la toate limbile, iar voi ați făcut-o peșteră de tâlhari (Matei 21, 12). Ca să nu pătimim sau să auzim și noi una ca aceasta, iubiții mei frați și fii, trebuie dar să avem mare grijă când intrăm în sfânta biserică sau în Sfântul Altar, că acolo este Însuși Domnul nostru Iisus Hristos de față în Sfintele Taine.

Nu este nimenea iertat, fără de mare trebuință a intra în Sfântul Altar. Iar când suntem siliți, să intrăm cu mare sfială și frică, după cum zice Prorocul David: Slujiți Domnului cu frică... (Psalmul 2, 9), și să intrăm cu învățătură, ca nu din neștiință să greșim și să mâniem pe Domnul și să pierim din calea cea dreaptă. De aceasta noi cu mare evlavie să cinstim cele sfinte. Când este trebuință să intrăm, să facem trei închinăciuni înaintea ușii și intrând să descoperim capul. Apoi să facem alte trei închinăciuni înăuntru. Cei hirotonisiți sărută sfânta masă, iar monahii nu se ating de dânsa. Și câtă vreme vom fi în Sfântul Altar, să stăm cu mare frică și evlavie, ca înaintea lui Hristos. Și fiind vremea pomenitului la Proscomidie, tot cu capul gol să pomenim, după cum zice Pavel Apostolul că bărbatul, rugându-se sau prorocind cu capul acoperit, rușinează pe capul său, Hristos. Iar fiind cineva bolnav cu frig tare, poate a-și acoperi capul, că Dumnezeu cunoscător de inimi este, știe gândul nostru pentru care și ne va da plată. Așa suntem datori a urma.

Iar în vremea Sfintei Liturghii nu este slobod nimănui a intra în Sfântul Altar, numai preoții, diaconii și paracliserii cei slujitori, și aceștia cu evlavie și cu liniște să umble. Iar ceilalți toți suntem datori a sta în sfânta biserică cu mare evlavie și frică, nici făcând vreo neorânduială sau vorbind, sau cu ochii uitându-ne în vreo parte sau în alta, nici să ieșim până la sfârșitul slujbei, ca să nu cădem în blestemul Sfintelor Soboare ale Sfinților Părinți, care afurisesc pe cei ce fug mai înainte de otpust. Iar având ascultare sau neputință, să meargă la preot, să-i sărute mâna, să ia anafură și așa să iasă. Însă să se cerce fiecare pe sine, să nu cumva să fie ispită diavolească, sau lenevie, sau nebăgare de seamă, ca să nu cadă în blestemul cel prorocesc, că zice: Blestemat tot cel ce face lucrul lui Dumnezeu cu lenevire sau nebăgare de seamă.

Așa, fraților, să petrecem în casa lui Dumnezeu, că este casă de rugăciune, iar nu cort de comedii. Să cinstim cele sfinte ca și noi să fim cinstiți de Dumnezeu, iar nu să-L mâniem ca fiii lui Aaron și să pierim. Acestea vă sfătuiesc și vă învăț, iubiților, ca toți să ne mântuim, cu darul Domnului nostru Iisus Hristos. Că, deși vom fi departe cu trupurile, cu duhul vom fi nedespărțiți, rugându-ne și ajutându-ne unii cu alții, după cuvântul care zice că frate cu frate, ajutorându-se, se vor face ca o cetate nebiruită.”

(Cuvinte ale sfinţilor români, pr. Narcis Stupcanu)