Sfinții Cuvioși Cleopa și Paisie de la Sihăstria - Părinți și luceferi duhovnicești

În taina Munților Neamțului, la poalele Sihlei, Dumnezeu a sădit în veacul al XX-lea două suflete înmiresmate de Duhul Sfânt, doi părinți ai rugăciunii și ai iubirii milostive, ale căror vieți au devenit rug aprins în altarul Bisericii strămoșești. Sfinții Cuvioși Paisie Olaru și Cleopa Ilie nu au fost doar monahi, ci părinți duhovni­cești ai neamului românesc, stâlpi ai Ortodoxiei și martori ai unei credințe care nu se rușinează de Hristos nici în vremuri de prigoană, nici în clipe de întuneric.

Sfântul Cuvios Paisie Olaru a fost un chip viu al blândeții evanghelice. Deși firav în trup, era uriaș în duh. A trăit în ascuns, dar a luminat sufletele cu o pace care izvorăște numai din rugăciune adâncă și iubire necondiționată. El a fost bătrânul sfânt al pustiei moldave, vorbind puțin, dar cu o înțelepciune care pătrundea până în măduva sufletului. Cu glas blând și mâini împreunate, îi binecuvânta pe cei care veneau la el cu cuvinte simple, dar pline de cer: „Binecuvântează, Doamne, casa lui, masa lui... dă-i, Doamne, un colțișor de rai!”

Pe lângă blândețea și răbdarea sa, Sfântul Paisie a fost cunoscut și pentru smerenia adâncă, mărturisind că „toate sunt din harul lui Dumnezeu și prin rugăciune se împlinește totul”. Această smerenie l-a făcut să fie un izvor de pace și liniște pentru toți cei care-l căutau, iar, în rugăciunea sa neîntreruptă, el era o prezență vie a Duhului Sfânt. A mărturisit adesea că „rugăciunea este cel mai de preț dar pentru suflet”, și astfel i-a sfătuit pe mulți să învețe să asculte tăcerea lui Dumnezeu în adâncul inimii.

Smerit și adâncit în rugăciune, Sfântul Paisie a fost pentru mulți credincioși un doctor fără de arginți al sufletelor. În anii cenușii ai dictaturii, când se demolau biserici în Capitală, Părintele Paisie, din liniștea chiliei sale, zidea tainic Biserica vie din inimile oamenilor.

În același duh de nevoință și iubire a trăit și Sfântul Cuvios Cleopa Ilie, fratele său duhovnicesc și prieten de rugăciune. Stareț neobosit și predicator de foc, Părintele Cleopa a fost stâlp al Ortodoxiei românești în vremuri de criză, un înțelept al Scripturilor și al Sfinților Părinți, păstor cu discernământ adânc, duhovnic deo­potrivă pentru monahi, ierarhi, demnitari și oameni simpli. În chilia lui, căldura inimii lui Hristos se făcea simțită în fiecare sfat, în fiecare canon dat cu blândețe, în fiecare dezlegare dată cu nădejde.

Sfântul Cuvios Cleopa a fost un mare dascăl al credinței ortodoxe, iar cuvintele sale au rămas vie mărturie a înțelepciunii sale duhov­ni­cești: „Omul fără rugăciune este un trup fără suflet”. El a insistat asupra importanței smereniei și a pocăinței, spunând că, „dacă vrei să fii cu Dumnezeu, să-ți pui tot sufletul în rugăciune și să te lepede de toate cele lumești”. Curajul său de a mărturisi adevărul și dragostea pentru Biserică au făcut din el un stâlp de neclintit în vremuri de prigoană și încercare.

În vremurile dificile ale prigoanei comuniste, la îndemnul vrednicului de pomenire Patriarh Justinian Marina, Părintele Cleopa a venit la București, asumându-și cu smerenie și dăruire misiunea de a contribui la refacerea și înnoirea vieții monahale din țară. Ulterior, prin cuvânt și exemplu, a străbătut România, insuflând duh și viață noilor așeză­minte monahale, purtând în inima sa vie mărturia Scripturii: „Nu mai trăiesc eu, ci Hristos tră­iește în mine”.

Canonizarea Sfinților Cuvioși Cleopa și Paisie, într-un an binecuvântat în care Biserica Ortodoxă Română sărbătorește un secol de la ridicarea sa la rang de Patriarhie, reprezintă o mărturie vie că Dumnezeu lucrează minunat în mijlocul unui popor smerit și credincios. Acest act solemn este, în același timp, o recunoaștere a sfințeniei trăite în tăcere și rugăciune, dar și un semn profetic pentru vremurile noastre, în care sufletele însetate de lumină caută părinți adevărați ai Duhului.

Cu prilejul proclamării canonizării desfășurate la Mănăstirea Sihăstria, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a evocat cu profundă emoție, în mesajul transmis, lucrarea duhovnicească pilduitoare a celor doi mari părinți. Despre aceștia, Preafericirea Sa a spus: „Mănăstirea Sihăstria din Munții Neamțului a fost binecuvântată de Dumnezeu în veacul al XX-lea cu două dintre cele mai luminoase chipuri ale monahismului românesc: Cuvioșii Părinți Paisie Olaru şi Cle­opa Ilie - duhovnici înțe­lepți, mari rugători și povățuitori a mii de suflete pe calea mântuirii. (...) Proclamarea canonizării Sfinților Cuvioși Paisie și Cleopa, împreună cu alți 14 părinți duhovnicești ai nea­mului nostru, ne cheamă să înțe­legem cât de mare este nevoia de a avea părinți cu viață sfântă care să ne lumineze calea dreptei credințe și a sfințeniei” (Fragment din mesajul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, transmis la proclamarea locală a canonizării Sfinților Cuvioși Paisie și Cleopa de la Mănăstirea Sihăstria, joi, 7 august 2025).

Astăzi, Sfinții Cleopa și Paisie sunt slăviți în cântări pline de lumină și har. Condacele, icoanele și troparele lor îi zugrăvesc drept „călăuzitori ai monahilor, părinți ai păcii, păzitori ai rugăciunii curate și prieteni ai celor smeriți”. Cântările închinate lor nu sunt doar laude, ci rugăciuni vii, care se înalță din inima Bisericii ca un suspin de recunoștință: „Bucu­ră-te, Sfinte Paisie, părinte al dragostei și al iertării; bucură-te, Sfinte Cleopa, păstor al turmei lui Hristos și dascăl al dreptei credințe!”

Dar ce învățăm noi, cei de astăzi, din viața acestor sfinți? Poate că îna­inte de teologie trebuie să redescoperim lacrima. Înainte de cuvinte multe, tăcerea în care se naște rugăciunea. Înainte de dreptate, smerenia care iartă și rabdă. Trăim într-o lume agitată, care pierde tot mai des legătura cu Cerul. Dar acești sfinți ne reamintesc că rugăciunea este suflul sufletului, că răbdarea este tăria celor care nu vor să lupte cu răul, ci să-l biruie prin bine, iar smerenia este cărarea pe care coboară harul lui Dumnezeu în inima omului.

Nu este nevoie să ne mutăm în munți ca să fim cu Dumnezeu. Este nevoie doar să-l chemăm cu sinceritate, cu lacrimi și cu nădejde: „Doamne, miluiește-mă!” Sfinții Cleopa și Paisie au arătat că sfințenia nu este o excepție, ci vocația fiecăruia. Prin viețile lor, ei spun lumii întregi că Dumnezeu este aproape, că dragostea Lui nu are margini și că orice suflet care se pocăiește, oricât de rănit, poate fi vindecat.

Fie ca rugăciunile Sfinților Cuvioși Cleopa și Paisie să ne aprindă și nouă candela inimii, să ne îmblânzească gândurile și să ne întărească pe drumul credinței. Și când ne vom simți pierduți, să ne aducem aminte de cuvântul blând al Părintelui Paisie: „Dumnezeu te iubește, măi, copile! Așa cum ești tu, El te iubește!”