Sfinţii Cuvioşi Iosif şi Chiriac de la Bisericani, prăznuiţi pentru prima dată

▲ Astăzi, la Mănăstirea Bisericani are loc proclamarea locală a canonizării Sfinţilor Cuvioşi Iosif şi Chiriac de la Bisericani ▲ Cu acest prilej, PF Patriarh Daniel a transmis un mesaj ▲

La Mănăstirea Bisericani din judeţul Neamţ au început ieri manifestările prilejuite de proclamarea locală a canonizării Sfinţilor Cuvioşi Iosif şi Chiriac de la Bisericani şi de prăznuirea pentru prima dată a celor doi sfinţi la data de 1 octombrie. Aseară, între orele 18:00 şi 22:00, la Bisericani a fost Priveghere, iar astăzi, de la ora 8:00, se va săvârşi Acatistul Sfinţilor Cuvioşi şi Ceasurile. Va urma Sfânta Liturghie arhierească săvârşită de Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Înalt Preasfinţitul Teofan, apoi ceremonia de proclamare a sfinţeniei celor doi cuvioşi care s-au nevoit în această vatră monahală. Vă amintim că hotărârea canonizarii Sfinţilor Cuvioşi Iosif şi Chiriac de la Bisericani a fost luată în cadrul sesiunii de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din data de 5-7 martie 2008, iar proclamarea solemnă a canonizării a avut loc pe data de 5 iunie la Mănăstirea Neamţ, alături de alţi şapte cuvioşi nemţeni. Sfântul Iosif, întemeietorul Mănăstirii Bisericani Sfântul Cuvios Iosif de la Bisericani a fost primul sihastru cunoscut în Muntele Bisericanilor şi întemeietorul mănăstirii cu acelaşi nume. A fost tuns în monahism la Mănăstirea Bistriţa şi a deprins de la părinţii bătrâni viaţa duhovnicească, postul şi neîncetata rugăciune. După ce a mers la Locurile Sfinte, Cuviosul Iosif s-a retras apoi în pustia de pe Valea Iordanului, unde a ajuns, în câţiva ani, sihastru vestit. A trăit într-o peşteră, mai întâi singur, apoi cu 17 pustnici ucenici, întemeind prima comunitate duhovnicească românească cunoscută în Ţara Sfântă. După năvălirea arabilor asupra Sfintelor Locuri, Cuviosul Iosif şi-a luat ucenicii şi a venit în Moldova, la Mănăstirea Bistriţa. După o invazie a turcilor, care le-au incendiat biserica, s-au hotărât să plece la Sfântul Munte Athos. Pe drum, însă, li s-a arătat într-un stejar Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, care i-a întrebat: „Unde mergeţi?“. La această minunată vedere, ei au răspuns: „Ne ducem la grădina ta!“; iar Maica Domnului le-a spus atunci: „Întoarceţi-vă, căci şi aici este grădina mea!“. Mai târziu, schitul Cuviosului Iosif s-a numit Schitul Bisericani, „al evlavioşilor“, pentru că monahii se rugau aici cu lacrimi şi mulţi se vindecau de boli cu rugăciunea şi binecuvântarea Cuviosului Iosif. Sfântul Chiriac a stat în pustie singur 60 de ani Cuviosul Chiriac de la Bisericani a trăit la începutul secolului al XVII-lea la Mănăstirea Bisericani, care număra pe atunci peste 100 de călugări. S-a retras în pustie, într-o peşteră din muntele lui Simon, unde a trăit singur timp de 60 de ani. L-a cunoscut şi Sfântul Ierarh Dosoftei, mitropolitul Moldovei, care, mai târziu, după mutarea cuviosului la Domnul, i-a sărutat moaştele. Este cunoscut ca unul dintre marii sihaştri din Carpaţi, având o viaţă pilduitoare: trăirea în desăvârşită lepădare de sine, smerenie şi în neîncetată rugăciune. Moaştele lui au fost aşezate în peştera în care a trăit, ce se poate vedea şi astăzi şi în care s-a amenajat, mai târziu, un paraclis în cinstea lui. Mai târziu, din cauza deselor tulburări din ţară, moaştele sale au fost împărţite. „Făclii pilduitoare de viaţă sihăstrească“ ▲ Cu prilejul proclamării locale a canonizării celor doi sfinţi, PF Patriarh Daniel a transmis IPS Mitropolit Teofan următorul mesaj ▲ Cu multă bucurie am primit din partea Înaltpreasfinţiei Voastre vestea despre pregătirea pentru proclamarea, pe plan local, a canonizării Sfinţilor Cuvioşi Iosif şi Chiriac de la Bisericani, a căror trecere în calendarul sfinţilor Ortodoxiei Româneşti a fost aprobată de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în şedinţa de lucru din 5-7 martie 2008. Alegerea, pentru acest însemnat eveniment al vieţii Mănăstirii Bisericani, a zilei de 1 octombrie, odată cu sărbătoarea Acoperământului Maicii Domnului, marchează, într-o generoasă împletire de semnificaţie, cinstirea Născătoarei de Dumnezeu cu cinstirea, rânduită în aceeaşi zi a anului bisericesc, a celor doi sfinţi cuvioşi care şi-au legat numele de Sfânta Mănăstire Bisericani. Sfinţii Cuvioşi Iosif şi Chiriac au fost, amândoi, alături de alţi mari nevoitori duhovniceşti din partea locului, făclii pilduitoare de viaţă sihăstrească pe aceste binecuvântate plaiuri nemţene. În secolul al XV-lea, Sfântul Cuvios Iosif, originar chiar din această parte de ţară, după ce a păşit în viaţa monahală la Mănăstirea Bistriţa şi după o scurtă vieţuire monahală în Ţara Sfântă, s-a întors în ţinutul natal, unde a pus bazele schitului şi obştii Bisericanilor. Iar Sfântul Cuvios Chiriac s-a nevoit, timp de şase decenii, în secolul al XVII-lea, în aspră vieţuire pustnicească, pe vremea când obştea aşezământului ajunsese a număra peste 100 de vieţuitori. Peştera îndelungatei sale retrageri a fost, apoi, locul de cinstire a sfintelor sale moaşte, fiind amenajată, mai târziu, ca paraclis în cinstea lui. Astăzi, în ziua înălţătoare a proclamării canonizării lor, pe plan local, ca sfinţi ai Ortodoxiei Româneşti, împărtăşim tuturor celor prezenţi la Mănăstirea Bisericani, ierarhi, clerici şi mireni, gândul comuniunii Noastre depline la cele solemn săvârşite acum şi rugăm pe Bunul Dumnezeu, prin Sfinţii Săi astăzi prăznuiţi, să reverse harul Său, cu dar de pace, bucurie şi lumină duhovnicească.