Sfinţii Cuvioşi Macarie Egipteanul şi Macarie Alexandrinul, doi corifei ai pustiei egiptene

Cinstim astăzi pomenirea Sfântului Cuvios Macarie Egipteanul, monah din secolul al IV-lea care a lăsat în urmă lumea, mergând în pustiu pentru a deveni "locuitor al cetăţii cereşti". Din prima generaţie de monahi retraşi în pustiu face parte şi Cuviosul Macarie Alexandrinul, sfânt pe care îl pomenim tot astăzi.

Despre Macarie cel Mare aflăm că s-a ascuns într-un sat egiptean, din smerenie, pentru că nu se considera vrednic a fi hirotonit preot. La scurt timp după ce a ajuns în acel loc, a fost acuzat pe nedrept că ar fi lăsat însărcinată o fată, lucru pe care l-a primit fără să-l nege. Şi a început să muncească pentru a asigura fetei cele necesare, până când, împlinindu-se sorocul şi neputând da naştere pruncului, fata a recunoscut că Macarie era nevinovat şi fusese acuzat pe nedrept. Întreaga comunitate a schimbat cuvintele de ocară în laude la adresa tânărului Macarie, acesta văzându-se nevoit să fugă, din nou, de data aceasta în Sketis. Paladie, în "Istoria Lausiacă", arată că Macarie avea 30 de ani în anul 330, când s-a stabilit în Sketis şi a murit 60 de ani mai târziu. Aşadar, în anul 330, Macarie Egipteanul deschidea calea spre Sketis, spre pustia cea mare, urmat la scurt timp de ucenici. Între Nitria şi Sketis erau 40 de mile de parcurs prin deşert, drum pe care Macarie, "bătrânul-copil" (παιδαριογερων) cum era numit, îl parcurgea pentru a participa la Sfânta Liturghie săvârşită de avva Pamvo. Mărturisea ucenicilor că a fost cuprins de dorinţa de a merge să vadă ce este în pustie, dar s-a împotrivit vreme de cinci ani acestui gând. A ajuns apoi în pustiu şi a găsit o oază şi un lac, o insulă şi doi bătrâni goi, un egiptean şi un libian, care erau acolo de 40 de ani, veniţi dintr-o chinovie din Egipt. Cei doi i-au spus: "Dacă omul nu se leapădă de cele ale lumii, nu poate deveni monah". Răspunsul lui Macarie a fost că el este slab şi nu poate împlini, iar bătrânii au continuat: "Chiar dacă nu poţi face ca noi, măcar stai în chilia ta şi plânge-ţi păcatele". De aceea, avea să mărturisească, după ani petrecuţi în pustie, ucenicilor săi: "Eu încă nu m-am făcut monah, dar am văzut monahi. Iertaţi-mă, fraţilor!" După zece ani petrecuţi în pustie, probabil prin 340, în jurul vârstei de 40 de ani, a primit a fi hirotonit preot. Au rămas numeroase apoftegme ale sfântului şi cuvinte ale ucenicilor despre aleasa sa petrecere în pustiu: "Spuneau despre avva Macarie că dacă un frate venea la el cu teamă, ca la un mare şi sfânt bătrân, nimic nu vorbea cu acela. Dar dacă unul dintre fraţi îi zicea, ca şi cum l-ar fi considerat un om de nimic: "Avva, pe vremea când erai cămilar şi furai săpun şi-l vindeai, nu te băteau paznicii?", dacă îi grăiai aşa, îţi răspundea cu dragă inimă la tot ce l-ai fi întrebat". Despre Sfântul Macarie aflăm că primea vin când i se oferea, însă pentru fiecare ceaşcă băută renunţa să mai bea apă o zi întreagă. Avva Pavnutie, ucenic al avvei Macarie, a zis că Bătrânul i-a povestit: "Când eram copil mic, împreună cu alţi copii păşteam viţeii. Într-o zi, aceştia s-au dus să fure smochine, şi când alergau, a căzut una dintre smochine şi eu am luat-o şi am mâncat-o. De atunci, ori de câte ori îmi amintesc aceasta, stau şi plâng". Tot din viaţa cuviosului Macarie, Derwas J. Chitty aminteşte o relatare aparte. Într-o zi, urca de la Sketis la Nitria însoţit de un ucenic. Ucenicul său, mergând înainte, a întâlnit un preot păgân pe care l-a batjocorit. Păgânul s-a oprit şi l-a lovit cu o bâtă, lăsându-l aproape mort. Pe drum l-a întâlnit pe Macarie, care i-a spus: "Mântuieşte-te, mântuieşte-te, ostenitorule!" Cu surprindere, păgânul l-a întrebat pe cuvios ce a văzut bun la el de-i vorbeşte aşa. "Te-am văzut trudind, îi răspunse bătrânul, însă tu nu ştii că truda ta este în van". Păgânul i-a cuprins atunci picioarele şi l-a mărturisit ca "om după Dumnezeu": "Nu-ţi voi da drumul până când nu mă vei face şi pe mine monah!" Monah din prima generaţie a Părinţilor retraşi în pustie, Cuviosul Macarie prezicea ucenicilor decăderea centrelor Nitria şi Sketis, atunci când acestea nu vor mai fi fost oaze de linişte. Deja la a treia generaţie, un avvă spunea: "Proorocii au scris cele văzute, iar după ei au venit părinţii şi au lucrat cele scrise. Iar cei de după părinţi au învăţat pe de rost toate cele ale părinţilor. Însă călugării de acum le-au copiat doar pe nişte suluri pe care le-au lăsat pe policioară". Din Sketis, Cuviosul Macarie avertizase: "Când se va face o chilie lângă luncă, atunci părăsirea Sketisului este aproape; când veţi vedea copaci, ea este la uşă. Iar când veţi vedea băieţandri, luaţi-vă cojoacele şi fugiţi". Contemporan cu Sfântul Macarie Egipteanul a fost şi Cuviosul Macarie Alexandrinul (293-393) sau "Orăşeanul" ("cel din cetate"), botezat la vârsta de 40 de ani, în 333 şi ucenic al celui dintâi. Dacă Macarie Egipteanul a întemeiat comunitatea din Sketis, Macarie Alexandrinul a condus comunitatea din Nitria. Amândoi au fost exilaţi timp de doi ani într-o insulă în delta Nilului, în jurul anului 373. Apoftegmele în care nu există elemente distincte, specifice unuia dintre cei doi Macarie, nu pot fi atribuite cu siguranţă unuia sau altuia.