Sfinții doctori fără de arginți - sursele reprezentărilor iconografice

Anul 2024, dedicat în Patriarhia Română pastorației și îngrijirii bolnavilor și Sfinților tămăduitori fără de arginți, ne-a oferit prilejul redescoperirii importanței unei lucrări mari și sfinte, aceea de a arăta compasiune, dar și ajutor practic pentru semenii noștri bolnavi. O atenție deosebită s-a îndreptat și către sfinții taumaturgi, prezenți adeseori în viața Bisericii, în special prin sărbătorile și icoanele lor. Acum patru ani, Patriarhia Ecumenică a instaurat o nouă sărbătoare a tuturor sfin­ților vindecători, în prima duminică de după 18 octombrie¹. În Sfântul Munte Athos există câteva chilii consacrate Soborului sfinților doctori, cea mai cunoscută fiind cea de la Schitul „Sfânta Ana“, unde se păstrează o frumoasă tradiție a monahilor psalți și iconari.

Sfinții doctori fără de arginți constituie, de ase­menea, una din cele nouă cete de sfinți pomenite la Sfânta Proscomidie, în Liturghia bizantină. Evlavia Bisericii către sfinții vindecători se poate vedea și din imnografie. Pe lângă slujbele din Minei dedicate lor, scurte rugăciuni către sfinții vindecători avem și în slujba Sfântului Maslu și a Aghesmei mici, precum și în celelalte rugăciuni citite de preoți pentru cei bolnavi. Sfinții vindecători se împart în două mari categorii: în prima ceată avem sfinții medici din primele secole creștine, majoritatea martiri, iar în cea de-a doua avem alte categorii de sfinți care au trăit de-a lungul istoriei și care au primit de la Dumnezeu darul special de a tămădui ne­pu­tințele oamenilor.

Cinstirea lor în cultul Bisericii

Despre sfinții doctori constatăm din cercetările specialiștilor că ei sunt menționați în tradiția liturgică încă din secolul al 5-lea, mai precis din anul 434, când, conform unei scrisori a Episcopului Teodoret de Cyr, fusese consacrată o biserică în cinstea Sfinților Cosma și Damian în nordul Siriei². Spre sfârșitul secolului al 5-lea avem deja biserici închinate lor în Constantinopol, Capadocia, Palestina, Ravenna și Roma. Este celebră Biserica „Kosmidion” din Constantinopol, zidită în secolul al 5-lea, unde cronicile mărturisesc despre multe minuni ale sfinților doctori, săvârșite mai ales în vis, în timp ce bolnavii rămâneau peste noapte în biserică, lângă moaștele lor. În secolul al 6-lea avem biserici în Tesalonic, Ierusalim, dar și în Galia, deoarece cultul sfinților vindecători s-a răspândit repede și în Occident.

Sursele de inspirație pentru iconografie

În legătură cu Sfinții Cosma și Damian, cei mai vechi medici creștini venerați, până în secolul al 10-lea, nu apăruse conștiința că sunt trei perechi de sfinți cu același nume. După aceea a apărut această diferențiere, susținută și de aghiografie. De aceea, este bine ca, atunci când pictorul face o icoană cu ei, să menționeze dacă sunt cei din Roma, cei din Asia sau cei din Arabia. Atât în cazul acestor sfinți, cât și în privința celorlalți, desigur că este nevoie ca iconarul să cunoască calendarul Bisericii și câte ceva din viețile sfinților. Sfântul Părinte Sofian Boghiu, pictor bisericesc de curând canonizat, spunea așa: „Cine simte nevoia să picteze icoane trebuie să se nevoiască pentru a deveni el însuși icoană. Să aveți o legătură sufletească cu acești sfinți pe care îi pictați dumneavoastră, cunoscându-le viața pământească și nevo­ințele lor. Și, de aceea, când pictați niște sfinți, să știți că ei vă văd și vă consemnează în amintirea lor, și o să vă întâlniți cu ei dincolo unde sunt ei - în Împărăția lui Dum­nezeu - și acolo o să vă mul­țu­mească dacă va fi cazul, sau dacă nu, o să vă mustre dacă i-ați pictat cu neglijență, sau numai din punct de vedere artistic”³. Îndemnul Părintelui Sofian este, deci, pentru o cunoaștere a vieților sfinților, dar și pentru ca pictorul bisericesc să trăiască în ambianța liturgică a Bisericii. Așadar, imnografia, pe care o înțelegem din participarea la sfintele slujbe, și cunoașterea vie­ților sfinților sunt cele mai pre­țioase surse pentru iconografie. Desigur, o sursă la îndemâna tuturor, mai ales în vremurile noastre, o reprezintă documentația foarte bogată, atât veche, cât și contem­porană, și, bineînțeles, recurgerea la erminiile de pictură bisericească. Pe lângă acestea însă, dintotdeauna, elanul creator al iconarului a mers - până la un punct - dincolo de prescripțiile erminiilor, ilustrând ceea ce se numește în viața Bisericii „tradiția dinamică”. În legătură cu modelele din care ne putem inspira, în anul 2025 vor fi editate la Patriarhie cele 12 volume cuprinzând Sinaxarul Bisericii Ortodoxe Române. Acolo îi vom vedea pe sfinții din fiecare zi, cu viața, icoana și troparul lor. Cred că sunt importante, inclusiv pentru iconari, procurarea și consultarea acestor cărți.

În ceea ce privește constituirea iconografiei sfinților doctori, o sursă a fost și reprezentarea medicilor din arta antică. Pe lângă instrumente medicale, ei aveau mai mereu și un sul de hârtie în mână, reprezentând știința de carte. Aceste elemente au fost preluate în iconografia creștină, cu diferența că rotulusul ținut în mâini va reprezenta de acum înainte învățătura Evangheliei. Mai mult, dacă doctorii antici erau reprezentați în statui într-o poziție de mișcare, de neliniște oarecum, pentru medicii creștini s-a adoptat o poziție mai hieratică, ce arată și viața cumpătată, de rânduială creștină pe care o aveau.

Evoluția iconografiei sfinților doctori fără de arginți

Cea mai veche reprezentare a Sfinților Cosma și Damian se păstrează într-un mozaic din secolul al 5-lea, de la Rotonda „Sfântul Gheor­ghe” din Tesalonic, acolo unde sfinții sunt reprezentați în poziție de rugători, înveșmântați cu un felon lung atât în partea din spate, cât și în partea din față. Nu sunt însoțiți de instrumente medicale, iar chipurile ne arată doi oameni diferiți ca vârstă. În viitor, însă, ico­nografia îi va reprezenta la ace­eași vârstă tânără pe amândoi.

A doua cea mai veche ilustrare a sfinților doctori fără de arginți o avem din secolul al 6-lea, la Basilica „Sfinții Cosma și Damian” din Roma⁴, un monument creștin păstrat aproape integral, pe lângă care funcționa în vechime un cămin de bătrâni și în jurul căruia se desfășurau litaniile din vremea epidemiilor. Mozaicul înfățișează, de fapt, Parusia - Venirea lui Hristos pe norii cerului cu putere mare și cu slavă. Îl vedem pe Mântuitorul șezând pe nori roșiatici (reprezentând zorii Zilei a opta), îmbrăcat într-o haină aurie însemnată cu monograma I. În mâna stângă ține pergamentul cu învățătura evanghelică, iar mâna dreaptă o are ridicată în semn de chemare, ca și cum ar zice: „Veniți binecu­vân­tații Părintelui Meu de moș­te­niți împărăția cea gătită vouă...” (Matei 25, 34).

De-a dreapta lui Hristos, Sfântul Pavel îl aduce pe unul dintre cei doi frați mucenici. Acesta ține în mână coroana de martir, iar pe sub mantie se poate vedea puțin geanta cu medicamente. La celălalt medic martir, adus de Sfântul Petru, se vede încă și mai bine această geantă cu curea, peste care este cusută o mică cruce. De remarcat că aici sfinții doctori sunt reprezentați tineri, la aceeași vârstă, purtând veșminte romane. Acest mozaic din secolul al 6-lea constituie prima reprezentare specifică a sfinților doctori fără de arginți Cosma și Damian, în care vedem deja prezența instrumentelor medicale.

Mai avem apoi două mozaicuri tot din secolul al 6-lea, unul de la Ravenna și celălalt de la Poreč, Croația. La cel de la Ravenna, pentru prima dată apare Sfântul Damian purtând o cutie de medicamente în mână. Trebuie spus că, în Occident, cultul sfinților doctori se dezvoltă așa de mult în acele vremuri, încât Sfântul Benedict de Nursia dedică una din cele 12 mănăstiri ale sale, după tradiție, tocmai Sfinților Cosma și Damian.

În continuare menționăm o frescă egipteană din secolele 6-7 de la Wadi Sarga, conservată la British Museum. Aici Sfinții Cosma și Damian sunt înfățișați purtând un felon asemănător cu cel preoțesc, iar în mâna stângă poartă fiecare câte o geantă cu doctorii. Din această perioadă, de la începutul secolului al 7-lea, avem și o mărturie aghiografică din viața Sfântului Teodor Sicheotul, unde se spune că avea lângă patul său o icoană a Sfinților Cosma și Damian. Când a fost odată bolnav, sfinții i-au apărut în vis, așa cum erau în icoană, și l-au vindecat⁵.

Și la Biserica Santa Maria Antiqua, în paraclisul sfinților doctori, se păstrează o frescă cu Sfinții Cosma și Damian, dar și cu alți sfinți doctori, precum Pantelimon, Chir și Ioan. Este din anii 705-707⁶ și aici apare pentru prima dată un clește chirurgical, în mâna Sfântului Cosma. De acum înainte, în icoanele sfinților doctori vor fi inserate diverse instrumente medicale: spatule, cuțite, pensete, lingu­rițe, bisturie, fiole și altele.

Alte fresce din Egipt, Sinai și Sicilia completează lista reprezentărilor cu sfinții doctori. Din secolele al 8-lea și al 9-lea, marcate de iconoclasm, nu s-au păstrat reprezentări ale sfinților doctori nici în Orient, nici în Occident.

După perioada iconoclastă, când în general iconografia începe să se dezvolte, și reprezentarea sfinților taumaturgi ia amploare. Din secolul al 10-lea datează o icoană grecească a Sfântului Pantelimon, în ceramică smălțuită, dar și unele fresce din Italia. Secolele 10-11 cunosc un reviriment al hagiografiei și al reprezentării sfinților, moment ilustrat și în Menologul împăratului Vasile ale II-lea Macedoneanul, unde Sfin­ții Cosma și Damian sunt înfățișați în poziție de rugători, îmbrăcați cu stihar și felon auriu, asemenea preoților, iar pe sub felon au două benzi înguste, asemenea unui epitrahil. Ei sunt îndreptați spre Părintele ceresc, care, printr-o mână întinsă, le oferă din cer o trusă medicală.

De acum înainte, se vor impune în vestimentația sfinților doctori cele două fâșii înguste care atârnă pe după gât, sub acel felon. Asemă­narea lor surprinzătoare cu epitrahilul preoțesc, sau cu stola preo­țească occidentală, simbolizează, probabil, ca și în cazul epitrahilului, legăturile cu care a fost legat Hristos în timpul Pătimirilor Sale⁷. Sfinții doctori, astfel, sunt purtători în mod simbolic ai Patimilor lui Hristos, de la care primesc puterea să vindece patimile sufle­tești și sufe­rințele trupești ale oamenilor. De asemenea, cele două benzi clericale purtate pe după grumaz înseamnă și jugul lui Hristos, adică slujirea până la jertfă. Asemenea preoților, și sfinții doctori îi slujesc pe oameni cu darul vindecării, iar sacrificiul lor a fost de multe ori până la moartea martirică. Nu în ultimul rând, cele două fâșii purtate peste tunica sfinților doctori pot simboliza și înfășu­ră­turile cu care medicii obiș­nuiesc să lege rănile pacien­ților.

Ar mai fi de menționat, din ace­eași epocă, și mozaicul de la Hosios Lukas, unde vestimentația lor are deja particularitățile artei bizantine. Ca atribute specifice, poartă cu ei lingurița și cutiuța de medicamente. Din secolele 11-12 se păstrează o frescă reprezentativă în Italia, la Biserica San Leonardo din Massafra. Aici Sfinții Cosma și Damian apar integral în costumul de curte bizantin, cu instrumentele medicale corespunzătoare iconografiei lor. Astfel, este abandonat costumul antic roman și se adoptă cel bizantin. Tot din această perioadă se răspândește și cultul Sfântului Pantelimon, reprezentat tot mai frecvent, mai ales în basoreliefuri și icoane pe lemn.

Secolele 12-13 marchează stabilirea imaginii standard a iconografiei sfinților doctori fără de arginți. Cele mai strălucite exemple le avem la școala de pictură de la Sinai, dar și în Italia, la vestitele mozaicuri bizantine de la Monreale și Palermo. Aici apar Sfinții Cosma și Damian, dar și Sfinții Pantelimon, Ermolae, Chir și Ioan. Pe lângă cutiile cu medicamente, care de acum sunt aurii și îmbodobite cu pietre scumpe, apare adeseori și sfânta cruce în mână, simbolul mărturisirii creștine, sau pergamentul, simbolul învățăturii evanghelice. Și instrumentarul medical se diversifică. Pe lângă lingu­riță și cutiuța farmaceutică compartimentată, apar cupe, vase de bronz sau de marmură pentru pisarea doctoriilor, dar și vase cilindrice cu gât. Cât privește vestimen­tația, un amănunt important îl constituie reprezentările Sfinților Ermolae și Samson, care trebuie să aibă veșmânt preoțesc, dar și cea a Sfântului Chir, care e înfățișat cu veșmânt monahal.

Secolele următoare reiau înfă­ți­șarea deja tradițională a sfinților doctori. Dacă în Apus, odată cu arta realistă, depărtată de canonul medieval, sfinții taumaturgi ajung să fie pictați în costume de curte, în Răsărit a fost păstrată vestimen­tația tra­dițională bizantină, cu două par­ti­cularități, pe care le întâlnim până astăzi: cele două benzi înguste de sub felon și prezența instrumentelor medicale în mâini. De-a lungul vremii, apariția a trei perechi de sfinți Cosma și Damian, dar și cultul dedicat celorlalți sfinți doctori fără de arginți a făcut să apară și multe icoane cu soboare ale sfinților doctori.

În cadrul artei de factură bizantină, în general, există o unitate în toate spațiile ortodoxe în ceea ce privește reprezentarea sfinților taumaturgi. Unde este o evlavie deosebită la sfinții doctori, și dacă spațiul o permite, o jumătate de absidă din naos, de exemplu, poate fi dedicată câtorva sfinți doctori martiri. Ei pot fi astfel o încurajare pentru toți cei care îi văd pictați, dar și un prilej de a ne aminti celor care luăm parte la slujbe că avem nevoie întotdeauna de vindecare sufletească și trupească.

Cât despre reprezentarea celor­lalți sfinți taumaturgi, ca Sfântul Nectarie, Sfântul Ioan Rusul, Sfântul Efrem cel Nou sau Sfântul Gherasim din Kefalonia, ei sunt pictați fiecare conform cinului său, cu vestimentația și poziția specifică. Doar Sfântul Luca al Crimeei, care a profesat ca medic, este pictat, în unele icoane, cu instrumentele chirurgicale alături. Menționez că la acești sfinți contemporani, de la care avem și fotografii, este bine să respectăm fizionomia fiecăruia.

Iconarii contemporani respectă, în general, tipologia tradițională a reprezentării sfinților doctori, iar unele din capelele de spital pictate în ultimii ani ilustrează foarte frumos și corect toată această teologie a vindecării.

În concluzie, iconografia sfinților doctori fără de arginți îi arată pe aceștia înveșmântați în costumul de curte bizantin, cu stihar, apoi o tunică mai scurtă peste care se așază cele două fâșii de pânză și pe deasupra cu un fel de felon, purtând în mâini cutiuța cu medicamente, o linguriță sau o sfântă cruce. Privirea feței lor trebuie să fie una milostivă, deoarece faptele lor minunate sunt săvârșite spre mângâierea oamenilor.

 

Note:

¹. Service of the Sinaxys of all the Holy Doctors, published by Network of the Ecumenical Patriarchate for Pas­toral Health Care, Atena, 2023, p. 8.

². Jillian HARROLD, Saintly Doctors: The Early Iconography of SS. Cosmas and Damian in Italy, teză de doctorat susținută în cadrul Departamentului de Istoria Artei de la Universitatea din Warwick - Marea Britanie, mai 2007, p. 29. Disponibil online pe: https://wrap.warwick.ac.uk/id/eprint/38150/, 23 octombrie 2024.

³. Părintele Sofian Duhovnicul, ediție îngrijită de Garoafa Coman, Ed. Bizantină, București, 2015, p. 240.

⁴. Charles DIEHL, L′Art Chrétien Primitif et L′Art Byzantin, Paris et Bruxelles, Les Éditions G. Van Oest, 1928, p. 66.

⁵. Viețile Sfinților pe luna aprilie (22 aprilie), Ed. a II-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 257.

⁶. NORDHAGEN, The Frescoes of John VII (AD 705-707) in S. Maria Antiqua in Rome in „Acta ad Archaeologiam et Artium Historiam Pertinentia”, Rome, 1968, p. 99, apud Jillian HARROLD, Saintly Doctors...p. 92.

⁷. Michel QUENOT, Maladie et guérison:les saints médicins anargyres, Ed. Orthdruk, Paris, 2016, p. 70.