Sfinţirea bisericii din localitatea Şerbeştii Vechi
În ziua de cinstire a Sfântului Sfinţit Mucenic Ignatie Teoforul, 20 decembrie, Biserica „Sfântul Cuvios Antonie cel Mare” şi „Sfântul Sfințit Mucenic Lucian, Episcopul Antiohiei” din localitatea Şerbeştii Vechi, judeţul Galaţi, a fost târnosită. Cu acest prilej, noul lăcaş de cult l‑a primit ca ocrotitor spiritual şi pe Sfântul Apostol Andrei. Slujba de târnosire a fost săvârşită de către Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, în prezenţa ctitorilor şi a multor credincioşi din localitatea Şerbeştii Vechi, dar şi din alte localități învecinate, unii dintre ei îmbrăcaţi în costume tradiţionale româneşti, veniţi special pentru a participa la acest eveniment.
Ierarhul Dunării de Jos a sfințit Sfânta Masă, catapeteasma, icoanele şi a stropit cu agheasmă interiorul noii biserici.
După momentul sfințirii lăcașului, Înaltpreasfinţia Sa a rostit un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre sfântul prăznuit la 20 decembrie şi despre necesitatea edificării unui lăcaș de închinare, mai ales acolo unde credincioșii doresc, solicită şi se implică în construirea acestuia.
În continuare, pentru implicarea în lucrările de construcţie şi de amenajare a bisericii, ierarhul a acordat preotului paroh Stelian Paraschiv rangul de iconom stavrofor, iar cei care au sprijinit aceste lucrări au primit distincţia eparhială „Vrednicia andreiană”.
La final, după tradiţie, foarte mulţi credincioşi au trecut prin Sfântul Altar şi au sărutat Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce şi Sfânta Masă.