Simbolismul grâului, pâinii şi colivei

În liturgicul Bisericii noastre, pâinea, grâul şi coliva joacă un rol extrem de important, definitoriu al identităţii noastre ortodoxe. În jurul acestor elemente a gravitat şi gravitează înţelegerea practică a adevăratei teologii. Ele sunt exemplul cel mai concret al celor mai curate şi sincere năzuinţe spre mântuire. Despre semnificaţia şi simbolismul lor liturgic vorbim în cele ce urmează cu părintele prof. Ioan Ioanicescu.

Părinte profesor Ioan Ioanicescu, care este semnificaţia liturgică a grâului şi a pâinii în Biserica noastră? Mai întâi trebuie să precizăm faptul că în Sfânta Scriptură există un aşa-zis metalimbaj, adică anumite cuvinte, anumiţi termeni care au o dublă dimensiune: una materială şi una spirituală. Exemplu, cuvântul "viaţă" înseamnă, pe de o parte, viaţa aceasta materială pe care o trăim pe pământ, iar pe de alta, viaţa spirituală a sufletului. Cuvântul "apă" înseamnă apa obişnuită, pe de o parte, şi apa cea vie, apa vieţii (exemplu cu femeia cananeeancă), cuvântul "lumină" se referă la lumina fizică de la soare şi lumina spirituală ("Eu sunt lumina lumii..."), cuvintele "cale", "foc" şi altele. Între toate acestea, cea mai importantă este dimensiunea cuvântului pâine, adică tot ce poate fi mai material. Pe de o parte, este vorba de pâinea obişnuită cu care ne hrănim zilnic, pe de altă parte, de pâinea vieţii, despre care Mântuitorul zice: "Eu sunt pâinea vieţii, cine va gusta din Mine nu va flămânzi în veac". Pâinea - jertfă a omului şi simbol al comuniunii eclesiale De ce pâinea a fost şi este folosită ca materie de jertfă la Sfânta Liturghie? Sunt mai multe motive. Mai întâi pentru că această materie, adică pâinea, este de instituţie divină, ea a fost orânduită de Mântuitorul Iisus Hristos la Cina cea de Taină, atunci când a întemeiat Sfânta Euharistie, folosind pâine şi vin. În al doilea rând, pentru că pâinea e simbolul sângelui. Prin urmare, darurile de pâine şi vin aduse de credincioşi pentru Sfânta Liturghie simbolizează însăşi fiinţa lor trupească şi sufletească pe care ei o aduc ca jertfă lui Dumnezeu, sub această formă. Şi încă un lucru foarte important: spre deosebire de alte alimente care se consumă în starea lor naturală, neprelucrată, pâinea şi vinul sunt obţinute prin munca, strădania şi priceperea omului, deci prin efort şi cheltuială de energie. Înainte de a fi sfinţite la slujba Sfintei Liturghii, ca daruri de jertfă, ele sunt, să zicem aşa, deja sfinţite prin truda şi sudoarea omului, ceea ce le dă o valoare deosebită ca materie de jertfă. Pe de altă parte, pâinea, făcută din atâtea boabe de grâu strânse laolaltă, ca şi vinul rezultat din zdrobirea în acelaşi teasc a atâtea ciorchine şi boabe de struguri, simbolizează unitatea sau comuniunea spirituală care leagă între ei pe toţi membrii Bisericii, făcând toţi un singur trup: Trupul Tainic al Mântuitorului Hristos, adică Sfânta Biserică. Prin urmare, putem spune că darurile aduse ca jertfă de credincioşi simbolizează atât propria lor fiinţă, cât şi Biserica din care fac parte. Alte Biserici creştine folosesc în cult azima, de exemplu catolicii şi armenii, la noi de ce se foloseşte pâinea? Pâinea sau prescurile folosite de noi, ortodocşii, sunt făcute din făină şi aluat dospit. Noi motivăm aceasta prin următoarele argumente: mai întâi, pentru că o astfel de pâine a folosit Mântuitorul la Cina cea de Taină. Evangheliştii spun clar: "luând pâinea", şi nu azima ("arton", şi nu "azimon"). În al doilea rând, pâinea adevărată, dospită cu aluat, simbolizează mai bine sufletul desăvârşit şi întruparea Logosului, fiind făcută din trei elemente care reprezintă şi cele trei părţi ale sufletului, şi Cele Trei Persoane ale Sfintei Treimi: făina cu aluat, care înseamnă sufletul, apa, care înseamnă botezul, şi sarea, care înseamnă gândul şi învăţătura Cuvântului ("voi sunteţi sarea pământului..."). Aducem deci pâine dospită noi, ortodocşii, pentru că ea simbolizează mai desăvârşit Trupul Domnului, în care se preface prin sfinţire, la rugăciunea Epiclezei. Un al treilea argument este legat de faptul că, chiar în jertfa lui Melchisedec, care a fost cea mai desăvârşită jertfă a Vechiului Testament, s-a adus tot pâine dospită, şi nu azimă, aşa cum citim la Geneza (14, 18). Forma prescurii Vorbiţi-ne despre forma şi denumirea prescurii. Aşa cum ştim, pâinea folosită la Proscomidie are forma şi denumirea de prescură, de la termenul grecesc "prosfora", care înseamnă aducere, ofrandă, jertfă. Prescurile sunt făcute uneori în formă rotundă, simbolizând rotunjimea pământului, dar cel mai des în formă de cruce cu patru cornuri, care simbolizează atât cele patru laturi ale lumii întregi, pentru care S-a întrupat Domnul, cât şi cele patru colţuri ale crucii pe care El a fost răstignit. În unele părţi se folosesc şi prescuri cu cinci cornuri, amintind de cele cinci pâini cu care Mântuitorul a săturat mulţimile în pustie. De reţinut este că de la cele cinci pâini s-a fixat şi numărul regulamentar de cinci pentru prescurile folosite la Proscomidie. Sunt şi unele părţi unde se folosesc prescuri cu trei cornuri, care simbolizează Sfânta Treime. "Coliva simbolizează însuşi trupul celui răposat" Un alt loc de cinste în cultul nostru liturgic îl are şi coliva. Ea este făcută din grâu curat şi este nelipsită din sâmbetele noastre şi din toate zilele în care se face pomenire pentru fraţii noştri cei adormiţi în Domnul. Ce ne puteţi spune despre simbolismul ei? Cuvântul colivă vine de la grecescul "ta koliva", care înseamnă ofrandă. Ea se prepară din grâu fiert, îndulcit cu miere sau zahăr şi amestecat cu mirodenii şi miez de nucă. Coliva simbolizează însuşi trupul celui răposat, deoarece hrana principală a trupului omenesc este grâul. Ea este totodată o expresie materială a credinţei noastre în nemurire şi Înviere, fiind făcută din boabe de grâu, pe care Domnul însuşi le-a înfăţişat ca simboluri ale învierii trupurilor. "După cum bobul de grâu, ca să încolţească şi să aducă roadă, trebuie să fie îngropat mai întâi în pământ pentru ca să putrezească, tot aşa şi trupul omenesc mai întâi se îngroapă şi putrezeşte, pentru ca să învieze apoi, întru nestricăciune", spune Apostolul Pavel. Cu privire la dulciurile şi ingredientele ce intră în componenţa colivei, ele reprezintă virtuţile răposaţilor pomeniţi, ori dulceaţa vieţii celei veşnice pe care nădăjduim că o va dobândi cel răposat. Aceeaşi simbolistică o are şi pâinea, sau colacul, care se aduce la cei răposaţi pe lângă colivă, uneori chiar şi în locul ei. În Ardeal, de pildă, sunt locuri unde se aduce doar colac şi se numeşte parastas. La noi, în Oltenia, s-a împământenit tradiţia pregătirii colivei şi este bine ca ea să fie respectată. Ce sfaturi aveţi pentru cititorii noştri? Cu toţii trebuie să ia aminte că străbunii noştri socoteau pâinea ca pe un lucru sfânt. Ei ziceau şi încă mai zic urmaşilor de la sate că pâinea e Trupul Domnului. Fărâmiţarea ei fără rost, aruncarea pe jos a fărâmiturilor, era socotită ca o necuviinţă şi ca păcat. Să ia aminte gospodinele noastre şi tot creştinul de bună credinţă la semnificaţia spirituală a pâinii şi a colivei. Să nu le privească doar ca pe nişte obiceiuri venite din veacuri, pe care ei acum se străduiesc să le împlinească. Pâinea şi coliva ce se aduceau ca jertfă erau pregătite de femei curate la trup, la gând şi la suflet. O gospodină care frământă, care plămădeşte, care aşteaptă să se dospească, apoi coace pâine, o femeie care pregăteşte coliva oficiază în acelaşi timp munca ei, strădania ei, se află sub semnul binecuvântării. Şi mai e ceva. Există o rostire a Mântuitorului Iisus Hristos, în Evanghelia după Marcu, care zice aşa: "Când aduci darul tău la altar, să fii împăcat cu toată lumea. Dacă îl aduci totuşi la altar şi-ţi aduci aminte acolo că ai o supărare cu fratele tău (semenul tău), lasă darul tău acolo şi mergi de te împacă cu semenul tău". Asta înseamnă că odată cu jertfa de pâine şi de colivă ne oferim pe noi înşine drept jertfă curată lui Dumnezeu.