Simptomele şi terapia depresiei psihice de iarnă

Un articol de: Constantin Milică - 01 Decembrie 2013
În timpul iernii, cu zile înnorate, ceţoase, geroase şi umede şi cu activităţi fizice limitate, este posibilă apariţia stărilor de depresie psihică şi de anxietate, cu consecinţe care pot evolua în perioadele următoare.
 
Depresia psihică este una dintre cele mai frecvente boli care afectează starea de sănătate, cu impact asupra acţivităţii diurne a persoanei respective, scăderea capacităţii de lucru şi izolare de colectiv.
 
În general se manifestă printr-o deprimare şi tristeţe exagerată, explozii necontrolate de plâns, scăderea tonusului general şi pierderea orientării pentru activităţile viitoare. 
 
În comparaţie cu persoanele din mediul rural, cele din mediul urban sunt mai depresive, mai anxioase şi mai emotive deoarece zonele creierului la care se formează emoţiile şi stările depresive sunt supraactivate, prin situaţiile frecvente de stres şi agitaţie. 
 
Medicina naturistă pleacă de la ideea că depresia este perfect vindecabilă şi că persoanele depresive vor putea reveni la o stare de sănătate bună.
 
La consumul ceaiurilor medicinale este indicată următoarea ordine:
 
- dimineaţa: infuzie dintr-un amestec de coada şoricelului, măceşe, păpădie, anghinare şi rostopască;
 
- la amiază: infuzie din păducel, urzică albă, gălbenele, armurariu, sunătoare şi roiniţă;
 
- seara: infuzie cu flori de tei şi de soc, mentă, cicoare şi conuri de hamei, completată cu tinctură din fructe de ienupăr şi rădăcini de valeriană şi păpădie.
 
Pentru persoanele aflate în depresie psihică se impun măsuri de revigorare a vitalităţii: exerciţii de respiraţie (de două ori pe zi timp de 2-3 minute), plimbări în natură, timp de 45-60 minute, de 3 ori pe săptămână, de preferat la amiază, când este cea mai puternică luminozitate. În week-end, durata plimbărilor creşte prin excursii (eventual la munte), incluzând schiurile, patinajul, săniuţa şi curăţirea zăpezii. În activităţile zilnice, bolnavul va avea responsabilitatea efectuării unor lucrări, pe care să le facă cu interes şi plăcere.
 
Prin aceste activităţi creşte rezistenţa la răceli şi virusuri, se îmbunătăţeşte activitatea creierului, este stimulată formarea de noi celule nervoase şi se evită bolile bătrâneţii, respectiv demenţa şi boala Alzheimer. 
 
Seara se vor face băi calde cu ace de conifere (de 2-3 ori pe săptămână), cu efecte reconfortante.
 
Prin aceste procedee se vor asigura fortificarea sistemului nervos central şi restabilirea încrederii că, în scurt timp, bolnavul va putea relua o viaţă normală în familie şi în societate. 
 
Regimul alimentar
 
În caz de depresie psihică se va axa pe cure de două săptămâni, cu consum de legume şi fructe care au efecte tonice (morcov, ţelină, spanac, pătrunjel, caise, coacăze), apoi cele cu efecte sedative (varză, mere, cireşe) şi fructe cu efecte stimulatoare ale funcţiilor hepatice (vişine, pepene verde, struguri).
 
Foarte util ar fi iaurtul, cu acţiune directă asupra bacteriilor intestinale şi asupra reacţiilor chimice cerebrale, înlocuind cu succes pastilele antidepresive.
 
Consumul unei cantităţi insuficiente de lichide poate provoca o deteriorare a stării de spirit, depresie psihică, oboseală, semne de furie şi mânie. De aceea, ar fi necesare 6-9 pahare de apă pe zi, calculate în funcţie de greutatea corpului, activitatea depusă şi condiţiile meteorologice zilnice.
 
O preocupare permanentă va fi legată de îmbunătăţirea aportului de vitamine (C şi E) care menţin flexibilitatea vasculară şi o bună irigare a creierului, precum şi stimularea eliberării hormonilor antistres. Se preferă ca cele două vitamine să aibă provenienţă naturală şi nu sintetică: vitamina C din lămâie, urzică, suc de sfeclă roşie şi gem de măceşe, iar vitamina E din germeni de grâu şi ulei de soia.
 
Restricţiile în alimentaţie impun evitarea consumului de grăsimi saturate (cartofii prăjiţi în untură), care măreşte cu 50% riscul de depresie. Se vor exclude din alimente hamburgeri, pizza, chipsuri, unt, pâine albă, zahăr, bere şi băuturi carbogazoase. În schimb, se recomandă un regim bogat în legume, fructe, brânzeturi, lactate degresate, cereale, carne de vită şi peşte, ulei de măsline cu acizi graşi mononesaturaţi (omega 9) şi alte uleiuri vegetale.