Singura cale spre Viaţă şi Înviere

Să nu trecem cu vederea tradiţia creştină a ramurilor de copaci, cu care credincioşii întâmpină în această zi pe Domnul. În părţile noastre, unde lipsesc măslinii şi palmierii, poporul întâmpină pe Domnul cu ramuri de salcie. Rânduiala este plină de înţeles duhovnicesc. Dintre toţi copacii, singură salcia, copac smerit, fără flori frumoase, fără fructe şi cu un lemn puţin căutat, de data aceasta a luat-o înaintea copacilor falnici, frumoşi şi preţuiţi şi s-a grăbit în smerenia ei să-şi împodobească ramurile cu mâţişorii aurii şi să le ofere Bisericii pentru întâmpinarea Domnului iubitor. Ofranda este primită cu dragoste, ramurile de salcie sunt binecuvântate şi sfinţite, iar poporul le ţine în mână la sfintele slujbe, ca un semn de biruinţă. Căci la Florii, firea prinsă de amorţeala iernii începe să se trezească la viaţă. Mâţişorii sunt semne că deja viaţa şi-a reluat mersul, că a biruit moartea iernii.

E numai aparentă nepotrivirea ce se vede la intrarea Domnului în Ierusalim; Mântuitorul vine călare pe asin, blând şi smerit, iar mulţimea Îl întâmpină ca pe un biruitor, cu ramuri şi cu aclamaţii. Cele două atitudini, smerenia şi biruinţa, sunt strâns legate împreună. Adevărata biruinţă, adevărata putere numai smerenia o dă, precum ne-a arătat-o Însuşi Domnul. Smerenia este semnul sub care s-a desfăşurat toată lucrarea noastră de înnoire duhovnicească. Postul a început cu smerenia vameşului şi se încheie cu smerenia Domnului, care ne lasă smerenia, singura cale spre Viaţă şi Înviere.