„Sistemul de asistenţă a dependenţilor este subdimensionat“

"Opinia noastră este că persoana dependentă de droguri este o persoană bolnavă, care are nevoie de tratament. Dacă o bagi în închisoare, nu-i rezolvi problema. Trebuie diferenţiat bine consumul de droguri de consum şi coroborarea cu alte infracţiuni. Dacă persoana respectivă comite şi alte infracţiuni, atunci e altă problemă. Ca principiu, mergem pe ideea de tratament. Din păcate, sistemul de asistenţă este subdimensionat faţă de nevoile actuale" - interviu cu dl Maximilian Nicolae, comisar-şef de poliţie, şeful Agenţiei Naţionale Antidrog.

Domnule comisar-şef, aş vrea vrea să ne prezentaţi datele generale ale situaţiei din România la capitolul consumul şi răspândirea de droguri. Situaţia privind consumul de droguri în România, în ultimii doi ani, este relativ stabilă. De altfel, pe site-ul Agenţiei Naţionale Antidrog, este publicat Raportul Agenţiei noastre pe anul 2009, precum şi raportul privind strategia. Pot spune că nu am asistat la o creştere alarmantă a numărului consumatorilor de droguri. Se păstrează, în general, aceleaşi caracteristici, care au existat şi în anii anteriori, adică, cea mai consumată substanţă rămâne în continuare canabisul. În schimb, tratamentele care se fac sunt în majoritate (în jur de 75%) pentru consumul de heroină. Consumatorii de heroină sunt concentraţi, în majoritatea lor, în Bucureşti. În acest an am demarat deja un studiu la nivel naţional, studiu care se face din trei în trei ani în rândul ţărilor europene. Şi, spre sfârşitul anului, vom avea date noi privind estimările consumului, care vor fi mult mai aproape de realitate. Semnalele sunt încurajatoare... Probabil este un paradox ceea ce vă spun eu acum, însă, pe de o parte, această situaţie poate fi şi efectul activităţii colegilor de la crimă organizată, care s­a concretizat în capturi substanţiale. De asemenea, au avut succese deosebite şi la dezmembrarea reţelelor de crimă organizată. Din păcate, în continuare, sistemul de asistenţă a consumatorilor de droguri nu este suficient de bine dimensionat. Practic, nici noi, nici Ministerul Sănătăţii, nici ONG-urile nu putem răspunde încă în totalitate cererilor de luare în asistenţă a consumatorilor, în primul rând din lipsă de fonduri şi apoi în ceea ce priveşte existenţa unui personal specializat. Dacă ar fi mai multe finanţări, am putea forma mai mulţi oameni. Ce reprezintă România în reţeaua ţărilor producătoare şi consumatoare de droguri? Unde se situează România? Există ţări care produc şi ţări, precum cele din Occident, mai ales, care consumă, nu? România este, în continuare, o ţară de tranzit. Putem spune că este şi o ţară de consum, dar nu se compară cu nivelul ţărilor din Europa sau din America. Pe site-ul Agenţiei noastre există şi raportul Uniunii Europene, unde se poate vedea că România se situează mult sub media europeană. Nu avem în România laboratoare de sintetizare a drogurilor. Repet, România rămâne, în continuare, o ţară de tranzit. În principal, drogurile, cum este heroina, vin la noi din Afganistan. Marile rute tranzitează Iran-Turcia-Bulgaria-România sau Serbia, ocolind România. Recent abia s-a introdus ordonanţa de urgenţă privind consumul de plante etnobotanice... Se crease o adevărată reţea de magazine, care vindea droguri sub denumirea de "plante etnobotanice". Nu cumva şi astfel de scăpări ale sistemului legislativ şi instituţional au contribuit la întărirea fenomenului? Cum stăm noi la legislaţie, în general, în acest domeniu? Referitor la aceste produse, aşa-numite "etnobotanice", denumirea cărora este total confuză, nedând impresia că este vorba de droguri, vă pot spune că România a reuşit să se alinieze la normele europene, punând sub control aceste substanţe. De fapt, plantele şi substanţele respective nu erau trecute în tabelele anexe ale Legii nr. 143, unde sunt trecute toate drogurile. Nefiind trecute acolo, ele nu erau incriminate. Iniţial, demersul a fost destul de greu, pentru că trebuia să se identifice aceste substanţe, modul în care sunt produse şi, apoi, nu se cunoşteau efectele lor. Dar vestea bună este că, până la urmă, ele au fost puse sub control. Tot o veste bună este că procedura de introducere a acestor plante şi substanţe în tabelul amintit este mult mai uşoară acum decât înainte. S-a obţinut, pe lângă punerea lor sub control, şi o simplificare a procesului legislativ. Ceea ce înseamnă că, în momentul în care apar asemenea substanţe pe piaţă, le putem introduce mai uşor sub control. Aceste substanţe, de fapt, au apărut în toată lumea. S-a încercat alcătuirea de noi canabinoizi sintetici, care să dea reacţii asemănătoare celor produse de drogurile cunoscute. "Dacă bagi persoana dependentă de droguri în închisoare, nu-i rezolvi problema" Tocmai, cum abordaţi problema prevenirii în România? De ce ţineţi cont, în primul rând - de modalităţile, să le spunem, poliţieneşti sau de cele de ordin medical, de tratare, în primul rând, a persoanelor? Ca lege, ne încadrăm în tipicul european şi internaţional. Mergem pe prevenire universală indicată şi selectivă, ceea ce înseamnă că introducem diferite trepte de intervenţie din punctul de vedere al prevenirii, adaptate la nevoile grupului-ţintă, la tipul de informaţie de care au nevoie ş.a.m.d. În acest sens, ANA are o structură naţională. Are 47 de centre judeţene, în care avem psihologi, asistenţi sociali, medici, specialişti în educaţie şi jurişti. Pe lângă partea de asistenţă acordată consumatorilor de droguri şi familiilor acestora, se desfăşoară şi activităţi de prevenire. Ele pot pleca de la activităţile de informare şi prevenire în şcoli, cu profesorii, mergându-se până la derularea de proiecte în parteneriat cu şcolile, unele chiar cu finanţare internaţională, în care se merge pe ţinte precise, pentru obţinerea unor rezultate. În mare, se face prezentarea unui anumit tip de informaţie la elevi de 14-15 ani. Aceste activităţi constau în dezvoltarea unui sistem informatic de bază de date, în crearea unui nou mod de lucru în astfel de proiecte. Din câte înţelegem, predomină două viziuni în combaterea fenomenului? Una se bazează pe închiderea celor care încalcă legea, iar cealaltă, pe ideea că cei implicaţi sunt suferinzi mai degrabă, decât infractori. În acest al doilea caz, se cere crearea de instituţii specializate în tratarea consumatorilor cât mai profesional cu putinţă. Aceasta înseamnă o atenţie mai mare, mai mulţi specialişti, într-un cuvânt o astfel de reţea cere mai mulţi bani. Opinia noastră este că persoana dependentă de droguri este o persoană bolnavă, care are nevoie de tratament. Dacă o bagi în închisoare, nu-i rezolvi problema. Trebuie diferenţiat bine consumul de droguri de consum şi coroborarea cu alte infracţiuni. Dacă persoana respectivă comite şi alte infracţiuni, atunci e altă problemă. Dar şi persoanele din penitenciare beneficiază de asistenţă. Există centre de asistenţă în penitenciare, unde se urmăreşte dezvoltarea lor. Ca principiu, mergem pe ideea de tratament. Din păcate, sistemul de asistenţă este subdimensionat faţă de nevoile actuale. Agenţia Naţională Antidrog are, de exemplu, numai în Bucureşti trei centre unde se fac tratamente de substituţie. În celelalte centre se acordă doar consiliere, îndrumare şi activităţi de prevenire. Apoi, bineînţeles, mai sunt instituţii ale Ministerului Sănătăţii, există o serie de ONG-uri bine implicate. Opinia generală este, totuşi, că răspunsul la nivel de asistenţă este subdimensionat faţă de nevoile care există. De ce este subdimensionat? Din lipsă de finanţări sau din cauză că se înmulţesc cazurile? Am citit în presă că, anual, statul cheltuie cam 7.200 de euro pe toxicoman. Aceste cifre pot fi reale sau nu, trebuie să vedem cum s-a ajuns la ele. Noi nu vorbim doar de partea de tratament în sine, care ar putea să coste 100-200 de euro pe lună, ca să dau un exemplu, căci nu ştiu exact. Este şi în funcţie de instituţia care oferă tratamentul respectiv. Dar mai ai nevoie şi de oameni pregătiţi, de spaţii, care trebuie întreţinute, ai nevoie de medicaţie, de tot ceea ce înseamnă bunul mers al unei astfel de instituţii. În străinătate se merge, de asemenea, foarte mult ori pe finanţarea în cadrul unor proiecte, ori pe donaţii şi sponsorizări ale celor care au astfel de posibilităţi. "Pionul principal în transmiterea mesajelor este mass-media" Se poate vorbi de existenţa unei industrii de propagare a drogurilor la noi? Există presiuni din partea acestei industrii, astfel încât să determine o mare corupţie? Există persoane care se îmbogăţesc pe seama acestei industrii? Sumele vehiculate din traficul de droguri, la nivel mondial, sunt uriaşe. Probabil că se apropie de cele vehiculate în domeniul petrolului. Uitaţi-vă ce se întâmplă în Mexic. Am citit recent un articol în "Financial Times" că 4.000 de oameni au fost omorâţi în războiul dintre cartelurile din Mexic, în anul trecut. Sunt 4.000 de oameni! Se vehiculează miliarde de euro, la nivel mondial. E limpede că tocmai de aceea, în această activitate, competenţa este specifică. Nu este un furt simplu, comis de cineva. E vorba de cultivarea acestor substanţe - mac sau canabis -, care trebuie apoi culese, transportate, prelucrate, distribuite, iar pentru asta ai nevoie de reţele. Evident că aceste reţele sunt bine puse la punct, beneficiază de finanţări deosebite şi e greu de pătruns în lumea lor. Am putea spune că România a devenit o ţară atractivă pentru aceşti traficanţi de droguri? Sau credeţi că fenomenul se va amplifica? Ce estimări aveţi? Nu, nu cred... Toate datele pe care le avem se analizează, iar noi încercăm să fim cât se poate de pregătiţi şi în ceea ce priveşte protecţia frontierelor, şi în ceea ce priveşte modalităţile de contracarare a fenomenului pe plan intern. Există, însă, întotdeauna un astfel de risc, prin care au trecut toate ţările europene. Noi am încercat să menţinem întotdeauna un nivel scăzut al traficului şi consumului de droguri. Acest lucru a fost probat şi de activităţile desfăşurate. Şi întotdeauna s-a luat în considerare posibilitatea dezvoltării şi creşterii fenomenului, a consumului şi traficului de droguri. Încercăm să dezvoltăm parteneriate cu ţări cu experienţă, iar structurile de aplicare a legii să fie pregătite. Aceasta este o luptă extraordinar de grea. Nimeni în lume încă n-a reuşit să reducă la maximum fenomenul sau să impună nişte limite drastice. Cum abordaţi prevenirea? Care sunt etapele? Cum este reflectată activitatea dvs. în mass-media, adică activitatea de prevenire şi combatere a traficului de droguri? Noi ne-am dori ca presa să susţină demersul preventiv prin transmiterea unor informaţii corecte. Presa este cel mai rapid şi mai la îndemână mijloc de a ajunge la toate grupurile potenţiale. Ea ajunge peste tot. O acţiune de-a noastră poate avea efect limitat, fără participarea presei. Ar mai fi mult loc de colaborare pentru prezentarea unor opinii ale specialiştilor antidrog în presă, pentru campanii de prevenire, cu transmiterea unor mesaje, cu susţinerea publicării şi editării unor documente. E foarte important ca mesajul nostru să ajungă la un public cât mai larg. Nici tipărirea unor pliante nu rezolvă problema. Pionul principal în transmiterea mesajelor este mass-media şi ne dorim o relaţie foarte bună cu mass-media. Al doilea partener prin care se transmit informaţiile ar fi mediul şcolar. "De dependenţa psihică poţi să nu scapi toată viaţa" Putem spune că se cunosc efectele psihologice ale acestui fenomen la nivelul adolescenţilor, al tinerilor? Se cunoaşte faptul că sunt în joc slăbiciunile unei vârste, slăbiciunile unor oameni. Dependenţa de droguri se manifestă în două feluri: dependenţa fizică şi psihică. De dependenţa fizică poţi să scapi uşor, în 10 zile sau în două săptămâni, printr-o cură de dezintoxicare, în schimb, de dependenţa psihică poţi să nu scapi toată viaţa. Ai nevoie de terapie, ai nevoie de un an-doi şi mai mult de scoaterea consumatorului din mediul respectiv. Apoi, contează enorm sprijinul familiei. Care ar fi rolul familiei în prevenirea acestui fenomen? Familia poate avea un rol important în prevenire, dar aici există o mare problemă cu care ne confruntăm şi noi, dar şi celelalte ţări din Europa. Toţi recunoaştem că familia ar trebui să aibă un rol covârşitor în ceea ce priveşte prevenirea consumului de droguri, dar nu reuşim să găsim cele mai bune modalităţi de cooperare. De exemplu, în România, părinţii sunt la serviciu de dimineaţă până seara, 12-14 ore. Copilul, în acest timp, este la şcoală, singur ori cu altcineva. Când vin părinţii, seara, sunt obosiţi şi nu mai au vreme să se ocupe de el. În aceste condiţii, părinţii nu sunt pregătiţi, nu au informaţii necesare pe care să le ofere copiilor, nu ştiu ce reacţii să aibă, dacă se confruntă cu astfel de fenomene. În primul moment, ar trebui să nu aibă o reacţie exagerată, să ştie cum să-l ajute. Avem un proiect în derulare, care presupune dezvoltarea abilităţilor familiale în prevenţie şi pregătim părinţii pentru astfel de situaţii. Nu cumva este o modă în rândul tinerilor de a consuma droguri? Aici intervine iar anturajul. Şi anume, aici se poate vedea rolul părinţilor, al familiei. Da, este greu să rezişti cercului de prieteni. Cum se apucă copilul de droguri la şcoală? Au un prieten-doi-trei în anturaj, care spun, hai să fumăm marijuana. Eu iau de doi ani şi n-am păţit nimic, colegul, la fel. Dorinţa de a fi acceptat de grup este extraordinar de mare în rândul tinerilor de astăzi. Ei reneagă, uneori, valorile familiei şi nu le consideră atât de importante. Eu sunt şocat de compromisurile pe care le pot face copiii în acest sens, ca să fie acceptaţi de grupurile de prieteni, şi de asumarea tuturor riscurilor potenţiale. Nu cred că ei nu conştientizează deloc. E adevărat, nu conştientizează în totalitate, pentru că nu sunt suficient de bine informaţi ca să aibă o capacitate deplină de a discerne. Acest fenomen se suprapune cu altele, la fel de negative - consumul de alcool, promiscuitate sexuală, destrămarea familiei, trafic de persoane ş.a.? Consumul de droguri se suprapune peste tot cu ceea ce e rău în societate, dacă vreţi. E şi cauză, şi efect. În ceea ce priveşte traficul de persoane şi prostituţia, aceste fenomene sunt legate unul de celălalt într-o proporţie covârşitoare. De asemenea, când vorbim de probleme sociale, vorbim şi de consum de droguri. Şi nu numai la noi, uitaţi-vă şi în alte ţări. În cartierele mărginaşe ale marilor oraşe, oamenii nu au un loc de muncă stabil, nu-şi pot plăti datoriile şi consideră că scapă de grija problemelor consumând droguri. Dar, astfel, ei îşi taie toate şansele de a reveni în societate. Cât priveşte consumul de alcool, multe ţări din Europa sunt mai îngrijorate de consumul de alcool, decât de consumul de droguri. ▲ "Noi am văzut întotdeauna în Biserică un partener deosebit de important" Ce se întâmplă în lumea rurală? Există şi acolo consumatori de droguri? Consumul de droguri este, încă, un apanaj al marilor aglomerări urbane. Nu putem vorbi de consumul de droguri în localităţile rurale. Acolo e răspândit mai mult consumul de alcool. Cum caracterizaţi participarea organizaţiilor neguvernamentale la activităţile de prevenire a acestui fenomen? Organizaţiile neguvernamentale sunt un partener esenţial cu care colaborăm. Sunt multe ONG-uri care şi-au format specialişti în programe comune cu ANA. Multe ONG-uri ne sunt parteneri la nivel naţional şi la nivel local în programele pe care le desfăşurăm. ONG-urile ne ajută foarte mult la transmiterea mesajelor. Aceste ONG-uri provin şi din cadrul Bisericii? Cum caracterizaţi parteneriatele cu Biserica în acest moment? În momentul de faţă, avem în discuţie un protocol de colaborare cu Patriarhia. Mai mult ca sigur va exista un demers unitar la nivel de ţară. La nivel local, există iniţiative şi parteneriate locale între Biserică şi structurile noastre. Din punctul de vedere al prevenirii, am avut un protocol cu Patriarhia, care includea şi cursuri de pregătire comună pentru poliţişti şi preoţi. Veneau la cursuri, poliţişti şi preoţi din aceeaşi localitate, finalitatea fiind să facă împreună un proiect de prevenire în şcoli şi în societate. Noi am văzut întotdeauna în Biserică un partener deosebit de important.