Smerenia ne conduce spre asemănarea cu Dumnezeu
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia LXV, V, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, p. 756
„Înălțimea pe care o dă lumea este cu silnicie și plină de frică; înălțimea pe care o dă smerenia te face asemenea cu Dumnezeu. Un astfel de om rămâne înalt, chiar dacă nu-i admirat de nimeni; celălalt, chiar dacă-i onorat de toți, este mai mic decât toți. Cinstea ce se dă este dată cu silnicie, de aceea se și spulberă repede; cinstea cealaltă se dă de bună voie, de aceea e și trainică. Pe sfinți, de aceea îi admirăm, pentru că se smereau mai mult decât toți, deși erau mai mari decât toți. Aceasta-i face să rămână mari până în ziua de azi; nici moartea nu poate pune capăt înălțimii lor.”
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia LXV, VI, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, p. 757
„...cel smerit nu-i stăpânit de nici o patimă. Pe el nu-l poate supăra mânia, nici dragostea de slavă, nici gelozia, nici invidia. Poate fi ceva mai înalt decât un suflet lipsit de toate aceste păcate? Îngâmfatul însă este stăpânit de toate aceste păcate; se tăvălește în ele ca un vierme în mizerie. Invidia, gelozia și mânia îi supără veșnic sufletul. Te întreb acum: cine e înalt? Cel care-i mai presus de patimi sau robul lor? Cel care tremură și se teme de ele sau cel nebiruit și nestăpânit de ele?”
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, omilia XXI, III, în Părinți și Scriitori Bisericești (1987), vol. 21, pp. 249-250
„Totdeauna Hristos căuta să potolească gândurile de mândrie ale ucenicilor, să-i convingă să se smerească și să nu se laude cu faptele lor bune; să știe că mai cu seamă cea mai mare virtute din toate este să te smerești când faci fapte bune.”
Sfântul Vasile cel Mare, Omilii şi cuvântări, Omilia a XX-a, VII, în Părinți și Scriitori Bisericești (2009), vol. 1, pp. 302-303
„Cum vom dobândi, dar, smerenia cea mântuitoare și vom îndepărta furunculul pierzător al mândriei? Dacă în toate împrejurările vieții vom pune în practică smerenia și dacă nu vom trece cu vederea nimic din ceea ce ne-ar putea păgubi. (...) Cuvântul, cântecul şi vorba cu vecinii să fie mai degrabă măsurate decât îngâmfate. Nu-mi întrebuința vorbe umflate şi meşteşugite, nici nu folosi glas afectat în cântecele tale. Nu fi mândru şi grav în vorbirile tale, ci îndepărtează orice lăudăroşenie. Fii îndatoritor cu prietenii, blând cu slugile, răbdător cu cei care te supără, milostiv cu cei de jos. Mângâie pe cei năpăstuiți, ai grijă de cei în suferință; nu privi de sus pe nimeni; vorbeşte cu blândețe, răspunde cu bucurie celui ce te întreabă; fii binevoitor cu toată lumea; când vorbeşti, nu te lăuda şi nici nu pune pe alții să te laude; nu primi cuvinte necuviincioase; ascunde, pe cât poți, însuşirile şi faptele tale bune; când păcătuieşti, învinovățeşte-te şi nu aştepta mustrările altora (Proverbe 18, 17), ca să te asemeni omului celui drept, care, el cel dintâi, se învinovățeşte, ca să fii ca Iov, care nu s-a ruşinat de mulțimea locuitorilor cetății spre a mărturisi în fața tuturor greşeala lui (Iov 31, 34). Nu fi aspru când dojeneşti, nici grabnic şi pătimaş când mustri, că şi aceasta este tot mândrie. Nu osândi pe alții pentru toate fleacurile, ca şi când tu ai fi cu desăvârşire drept. Priveşte cu ochi înțelegători pe cei ce greşesc şi ridică-i duhovniceşte din păcatul lor, aşa cum îndeamnă apostolul, luând seama la tine însuți, ca să nu cazi şi tu în ispită (Galateni 6, 1).”