Stavrofora Pavelina Gagea, pomenită la Hurezi

Obştea Mănăstirii Hurezi a comemorat un an de la trecerea la Domnul a stavroforei Pavelina Gagea, stareţa aşezământului monahal în perioada 1988 - 2008. Slujba de pomenire a fost săvârşită de Înalt Peasfinţitul Părinte Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.

După slujba Sfintei Liturghii, IPS Gherasim împreună cu părinţii slujitori au pomenit-o pe maica stareţă Pavelina Gagea în mijlocul bisericii, la slujba Parastasului, şi la mormântul său din cimitirul mănăstirii. La final, Arhiepiscopul Râmnicului a evidenţiat personalitatea şi activitatea vrednicei monahii. La eveniment au paricipat părintele protosinghel Ipolit Lazăr, de la Mănăstirea "Radu Vodă", părinţii ieromonahi Silvestru şi Corneliu, de la Catedrala patriarhală, maicile stareţe de la mănăstirile "Dintr-un Lemn" şi Ostrov, obştea Mănăstirii Hurezi, precum şi numeroşi credincioşi din arhiepiscopie. 20 de ani de stăreţie Stavrofora Pavelina Gagea s-a născut în comuna Jina, judeţul Sibiu, la 11 martie 1936, din părinţi bine-credincioşi. Simţind de tânără chemarea către monahism, la vârsta de 16 ani a intrat în Mănăstirea Hurezi ca soră începătoare. Deşi a fost alungată din mănăstire prin Decretul nr. 410 al regimului comunist, sora Parascheva a trăit în lume ca în mănăstire. După doi ani de pribegie s-a întors în mănăstire. A urmat mai multe ascultări şi a dat dovadă întotdeauna de răbdare şi supunere. A fost tunsă în monahism la 2 iulie 1984. Maica Pavelina a fost o monahie râvnitoare, iubitoare de slujbe, un adevărat model pentru soborul cunoscutei mănăstiri. Datorită înţelepciunii şi simţului gospodăresc, a fost aleasă de obştea mănăstirii ca stareţă a lavrei brâncovenilor, la anul 1988. Stăreţia ei a durat 20 de ani, până în anul 2008, când, din motive de sănătate s-a retras, aflând alinare în rugăciune şi oferind cu bucurie sfaturi călugăriţelor tinere. Obştea de la vechea ctitorie voievodală, dar şi numeroşii pelerini au aflat în stareţa Pavelina o maică duhovnicească, un chip al blândeţii, o iubire profund trăită în duhul Evangheliei, iar după trecerea sa la Domnul, o rugătoare pe lângă Tronul Sfintei Treimi în ceruri.