Ștefan Mitroi, „Adu-ți aminte să nu uiți”, Editura Rao, 2022
Ștefan Mitroi a publicat un nou roman, al căruit titlu oximoronic, „Adu-ți aminte să nu uiți”, are menirea să te amuze și să te intrige în același timp. Apărut la Editura Rao, cu care autorul a colaborat și în trecut, inclusiv cu romanul „Dulce ca pelinul”, care a obținut Premiul Academiei Române în 2010, romanul de față prezintă povestea unui hoț de cai, Dumitru Bălăureanu, în paralel cu istoria altor oameni care își duc traiul într-un timp apus în orașul Alexandria. Fascinante, deopotrivă, cu viețile în sine sunt numele și poreclele, purtătoare ale firii celor numiți: Bălăureanu, Zăpadă, Mavrozanfir, Gajgă, Momoc, Flențoi etc. Vieți de oameni, dar și obiceiuri uitate, se împletesc laolaltă, astfel încât ne familiarizăm cu Zărezeanul, Călușul, Țonțoroiul femeilor, dar aflăm și gustul acelor timpuri gustând dintr-o bucată de alviță, dintr-un pahar cu bragă ori dintr-un cântec lăutăresc. „Adu-ți aminte să nu uiți” este în același timp și un spațiu istorico-geografico-literar în care granițele realității sunt subțiri ca firele de păianjen, iar oamenii fie levitează în lumea visului, fie calcă apăsat într-o realitate care pare a nu-i mai încăpea niciodată pe deplin, vorbesc de dincolo de tărâmuri sau își anunță venirile în lumea reală, „trimițând vorbă”. Ștefan Mitroi reînvie prin scrisul său o lume de demult, în care gesturile, evenimentele personale și colective aveau un alt rost și care omului contemporan îi sunt din ce în ce mai străine.