Stindardul lui Ştefan cel Mare, expus la Luvru

O capodoperă a artei medievale româneşti – Stindardul liturgic al lui Ştefan cel Mare – şi alte 26 de broderii datând din 1437 până la sfârşitul secolului al XVII-lea sunt expuse începând de astăzi la Muzeul Luvru din Paris în cadrul expoziţiei „Broderii de tradiție bizantină din România. În jurul stindardului lui Ştefan cel Mare”. Expoziţia are loc la invitaţia marelui muzeu parizian, în cadrul programului Sezonul România-Franţa, şi se închide pe 29 iulie.

Stindardul liturgic al lui Ştefan cel Mare, cunoscut şi sub denumirea de Steagul de luptă, reprezintă piesa centrală a expoziţiei româneşti de la Luvru, detalii interesante şi inedite referitoare la ea fiind oferite de către managerul Muzeului Naţional de Istorie a României (MNIR), Ernest Oberlander-Târnoveanu, într-o conferinţă susţinută la Institutul Francez din Bucureşti, chiar în ziua în care broderiile plecaseră spre Paris, pe 4 aprilie.

„Această broderie este nu numai o capodoperă a artei româneşti, dar şi una dintre cele mai importante broderii din perioada bizantină târzie din întreaga lume, iar tehnica ei este desăvârşită”, a spus istoricul. În calitate de manager al muzeului în care se păstrează broderia din vremea voievodului Moldovei, domnul Oberlander-Târnoveanu s-a arătat emoţionat de faptul că valoroasa piesă a plecat din nou la Paris, acolo unde a fost primită şi găzduită în vreme de război.

 „La 102 ani şi două săptămâni, Stindardul liturgic al lui Ştefan cel Mare a plecat cu un avion militar spre Paris, urmând să fie prezentat într-o expoziţie de broderii româneşti de tradiţie bizantină care se va deschide la Muzeul Luvru, începând cu 18 aprilie, şi se va putea vizita până în iulie anul acesta. Pentru luna august, piesele se vor întoarce la mănăstiri, la muzee, în aşa fel încât drumul pe care l-a făcut stindardul în urmă cu 100 de ani să se încheie din nou în România”, a spus în deschiderea conferinţei istoricul.

Stindardul liturgic a fost realizat la porunca lui Ştefan cel Mare în anul 7008 de la facerea lumii, anul al 43-lea al domniei acestuia, adică în anul 1500, şi a ajuns la o dată necunoscută la Mănăstirea Zografu de la Muntele Athos. Faptul că această broderie din vremea lui Ştefan cel Mare a fost recuperată în condiţiile Primului Război Mondial de armata franceză şi restituită României a devenit un act emblematic pentru dinamica relaţiilor culturale dintre România şi Franţa din ultimul secol.

Ernest Oberlander-Târnoveanu a povestit etapele drumului pe care l-a parcurs Stindardul liturgic al domnitorului Ştefan cel Mare de la descoperirea sa în Mănăstirea Zografu de la Muntele Athos, în 1882, de către trei intelectuali români - Alexandru Pencovici, Teodor Burada şi Radu Pătârlăgeanu -, la demersurile efectuate în 1917 de Gheor­ghe Constantin Ionescu, viceconsul şi apoi consul general al României la Salonic, continuând cu recuperarea sa de către generalul francez Maurice-Paul-Emanuel Sarrail şi terminând cu înmânarea inestimabilei piese ministrului român Alexandru Lahovary, la Paris, de către autorităţile franceze într-o ceremonie solemnă, la Universitatea Sorbona, în august 1917, în timp ce în ţara noastră aveau loc bătăliile de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz. Fiind război, Stindardul a fost păstrat la Paris din vara anului 1917 până în iarna anului 1919.

Un text autobiografic al lui Ştefan cel Mare

Istoricul Oberlander-Târnoveanu a studiat multă vreme stindardul, o serie de documente inedite referitoare la acesta aflându-le în arhivele Ministerului Afacerilor Externe.

„Istoria nespusă a acestei broderii medievale, pe care o numim în mod convenţional Stindardul liturgic al lui Ştefan cel Mare, a început pentru societatea modernă în urmă cu peste 140 de ani. Este vorba despre excursiile ştiinţifice pe care le-au făcut mai mulţi intelectuali români în anii 1880, în Macedonia, la vremea aceea provincie a Imperiului Otoman, pentru a se documenta la faţa locului în legătură cu limba, civilizaţia, organizaţia şcolară, bisericească şi economică a aromânilor. Cu prilejul acestor călătorii, mulţi au ajuns la Muntele Athos, unde au făcut descoperiri importante. Mănăstirile de la Athos erau cunoscute începând cu sec. al XVIII-lea ca fiind adevărate tezaure, locuri unde găseai documente şi opere de artă din epoca bizantină şi medievală. Aceşti cercetători au semnalat existenţa unor documente şi obiecte de artă româneşti la Athos. Şi nu este întâmplător, pentru că, din sec. al XIV-lea, principii, boierii şi negustorii români au făcut numeroase danii acestor mănăstiri. Una din călătoriile făcute de intelectualii români în 1882 a vizat Mănăstirea Zografu. Cei trei călători, Alexandru Pencovici, Teodor Burada şi Radu Pătârlăgeanu, au avut uriaşa surpriză de a descoperi o broderie cu o inscripţie în limba slavonă, menţionând că a fost făcută de la comanda lui «Io Ştefan Voevod, domn al Ţării Moldovei». Această broderie are o caracteristică excepţională, îl reprezintă pe Sfântul Gheorghe stând pe tron, ceea ce este o ipostază neobişnuită pentru acest sfânt, el fiind reprezentat mai mult călare. Aici ţine în mână o sabie scoasă din teacă, este încoronat de îngeri cu coroana martirajului şi îi înmânează o sabie şi un scut pentru apărarea în mod activ şi pasiv a creştinătăţii. Mai straniu este că Sfântul Gheor­ghe ţine picioarele pe un balaur cu trei capete, care reprezintă duşmanii principali ai credinţei: islamul şi diversele curente eretice care ameninţau în viziunea omului medieval pacea lumii. Este interesant că această broderie conţine şi un text cu un pronunţat caracter autobiografic. Inscripţia care înconjoară broderia spune: «O, luptătorule şi biruitorule, mare Gheorghe, în nevoi şi nenorociri grabnic ajutător şi cald sprijinitor, iar celor întristaţi bucurie nespusă, primeşte de la noi această rugăciune a smeritului tău rob, a domnului Ioan Ştefan Voevod din mila lui Dumnezeu Domn al Ţării Moldovei, păzeşte-l pe el neatins în lumea aceasta şi în lumea cea de apoi, prin rugăciunile celor ce te cinstesc pe tine, ca să te preamărim pe tine în veci, amin! Şi a făcut-o aceasta în anul 7008 în al 43-lea an al domniei sale». Lumea se pregătea să intre într-un nou secol, dar pentru Ştefan era o presimţire a morţii sale. Este un document profund uman, autobiografic. De aceea cred că Stindardul liturgic al lui Ştefan cel Mare este un minunat vestigiu de artă, limbă şi simţire”, a spus Ernest Oberlander-Târnoveanu.
În acei ani, Teodor Burada a descris cel mai amănunţit stindardul, a descifrat textul cu o mică eroare şi a încercat să protejeze stindardul, rugându-i pe călugări ca nu cumva să-l înnoiască.
„Cel mai important studiu dedicat stindardului este cel al lui Ioan Bogdan, cel mai mare slavist al nostru, întemeietorul şcolii de slavistică în România. A cercetat stindardul după fotografia trimisă regelui Carol I de călugărul Teodosie Soroceanu de la Zografu. Carol a dăruit-o Mănăstirii Sinaia, iar acolo a văzut-o Bogdan. El a dat o lectură realmente ştiinţifică şi a datat stindardul la anul 7008. A dat şi cea mai frumoasă traducere în limba română a inscripţiei care înconjoară stindardul. Ioan Bogdan a publicat şi fotografia stindardului şi asta ne permite să apreciem ce s-a întâmplat cu el de când l-a văzut Burada şi cum arăta în jurul lui 1900. Din nefericire, călugării au «înfrumuseţat» broderia cu un găitan cu fir de alamă obişnuit. Mai grav, au lipit cu clei de tâmplărie broderia din fir de argint şi argint aurit. Proteina care este în clei se cristalizează cu timpul şi devine ca piatra, are tendinţa să modifice tot ce este lipit de ea, iar firul de argint are tendinţa să-şi rupă legăturile moleculare şi să se pulverizeze. În 1917 încă se mai păstrau pe broderie perlele şi pietrele preţioase, astăzi nu mai există nici una. (...) Principalul rol în recuperarea broderiei de la Athos l-a avut Gheorghe Constantin Ionescu, consulul României la Salonic, care a încercat şi a reuşit, cu acordul autorităţilor de la Bucureşti, să convingă diplomaţii şi militarii francezi să recupereze stindardul. (...) Francezii au plătit steagul cu siguranţă, în arhivele franceze se păstrează chitanţa, călugării nu au mai cerut niciodată steagul înapoi”, a mai explicat managerul Muzeului Naţional de Istorie a României.

Prima expoziţie românească la Luvru

Este prima expoziție de artă românească la Muzeul Luvru, iar capodoperele broderiei româneşti vor fi prezentate în chiar inima galeriei medievale a acestuia, printre cele mai valoroase opere artistice ale umanităţii.

Împreună cu Stindardul liturgic al lui Ştefan cel Mare, la Luvru sunt expuse alte 26 de broderii, datând din 1437 până la sfârşitul secolului al XVII-lea, care arată rolul magistral pe care l-au asumat artiştii şi mecena din Ţările Române în conservarea tradiţiilor artistice bizantine. `Vălurile liturgice sau decorative care se vor expune acum, elementele vestimentare sau excepţionalele portrete brodate pe acoperămintele de mormânt moldoveneşti vor aduce în faţa publicului mesajul cel mai autentic şi mai expresiv al culturii medievale româneşti”, se arată într-un comunicat de presă al Muzeului Naţional de Artă al României.

La expoziţie participă Muzeul Naţional de Artă al României, în colaborare strânsă cu Muzeul Naţional de Istorie a României, Arhivele Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe şi mănăstirile Putna, Sucevița şi „Sfinţii Trei Ierarhi“ din Iaşi.

Pe lângă contribuţia esenţială a instituţiilor amintite, un rol major la realizarea acestei expoziţii l-au avut Patriarhia Română, Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, precum şi Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, Ministerul Apărării Naţionale şi Ministerul Afacerilor Externe.