Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Actualitate socială Sprijin pentru cultivatorii de usturoi

Sprijin pentru cultivatorii de usturoi

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Actualitate socială
Data: 29 Mai 2026

Guvernul a aprobat la 21 mai schema de ajutor de minimis pentru susţinerea producţiei de usturoi în 2026, cu un buget de 60 de milioane de lei, sprijinul acordat cultivatorilor urmând să ajungă la 3.000 de euro pe hectar, a anunţat Ministerul Agriculturii. Plata sumelor aferente sprijinului către beneficiari va fi efectuată până la 22 decembrie 2026 inclusiv.

Sprijinul a fost reluat după o pauză în 2025, când schemele de ajutor de minimis destinate sus­ținerii producției de usturoi și cartofi nu au mai fost lansate, fiind „reprogramate pentru începutul anului 2026”. Potrivit Ministerului Agriculturii, măsura luată pentru usturoi va fi urmată de una simi­lară adresată cultivatorilor de cartofi. 

„Reluăm sprijinul pentru produ­că­torii de usturoi, un sector agricol cu balanţă comercială negativă. Prin programul adoptat astăzi urmărim creşterea suprafeţelor cultivate cu usturoi şi, implicit, a producţiei, precum şi încurajarea fermierilor să continue această ­activitate agricolă în zonele cu tradiţie. În acelaşi timp, nu renun­ţăm nici la susţinerea cultivatorilor de cartofi, cerând Guvernului ­echitate în cazul sectoarelor cu ­deficit de balanţă comercială semni­ficativă. Considerăm justifi­ca­tă suma solicitată pentru sche­ma de ajutor, în condiţiile în care nici sectorul cartofului nu a beneficiat de sprijin anul trecut, un an dificil, marcat atât de creşterea cantităţii aduse din afara ţării, cât şi de scăderea preţului cartofilor impor­taţi”, a declarat ministrul interimar al agriculturii, Tanczos Barna, citat într-un comunicat al ministerului.

Conform sursei citate, cuantumul de 3.000 euro/ha se acordă pentru o suprafaţă minimă de 3.000 mp şi maximă de 6 ha/bene­ficiar, precum şi pentru o pro­ducţie de minimum 3,5 t/ha. Cererile de înscriere se depun în termen de 10 zile de la intrarea în vigoare a Hotărârii de Guvern. Beneficiarii schemei pot fi persoane fizice, PFA, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale constituite potrivit OUG nr. 44/2008, precum şi persoane juridice. Veri­ficările în teren vor fi efectuate de echipe mixte ale Direcţiilor Agricole Judeţene şi Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, pentru identificarea suprafeţei cultivate, existenţa culturii înainte de recoltare şi stabilirea densităţii acesteia. Recoltarea şi valorificarea producţiei se vor realiza după ve­rificările din teren până cel târziu la 23 noiembrie 2026, iar documentele justificative privind valorificarea producţiei pot fi depuse până la 24 noiembrie 2026.

Programul de sprijin dedicat cultivatorilor de usturoi a fost lansat în 2019, când cuantumul acordat era de 1.000 euro/ha. Din 2021, ­ajutorul a crescut la 3.000 euro/ha. Cei mai mulți beneficiari ai programului sunt în Olt, Teleorman, Giurgiu și Dolj. (C.Z.)

Citeşte mai multe despre:   agricultură  -   Guvern