Străvechi mărturii medicale

În urmă cu un secol, a luat naştere o disciplină numită paleopatologie, care se ocupă de colectarea de mărturii - urme arheologice şi documente - privitoare la bolile şi traumatismele care i-au afectat pe înaintaşii noştri din trecutul îndepărtat. În 1974 s-a constituit, în SUA, "Asociaţia de Patologie din Detroit", care, de atunci, a ţinut mai multe congrese, cu scopul declarat de a găsi răspunsuri la două întrebări:

1. patologia strămoşilor noştri este asemănătoare cu a contemporanilor?; 2. ţinând seama de descoperirile făcute, se poate reconstitui modul lor de viaţă? Interesul pentru aceste probleme mi-a fost trezit de achiziţionarea, dintr-un anticariat, a volumului "Lumea văzută de medici", de Paul Ştefănescu. Deoarece consider că unele informaţii ar putea interesa şi pe cititorii noştri, am selectat câteva, în rândurile următoare: v există dovezi care atestă cunoaşterea unor practici terapeutice: de exemplu, scheletul unei tinere femei, care a suferit în urmă cu aproximativ 9.000 de ani o gravă fractură de bazin, prezenţa urmele unei consolidări, probabil, prin intervenţia unor oameni pricepuţi, fapt care i-a permis supravieţuirea; v speranţa de viaţă în Egiptul Antic era foarte mică şi din cauza mortalităţii infantile extrem de ridicate. Cu toate acestea, existau şi excepţii, cum ar fi cea a faraonului Ramses al II-lea, care s-a bucurat de o sănătate excepţională, trăind 96 de ani şi având o domnie de 65 de ani. Haremul său număra 200 de soţii, de la care a avut 96 de băieţi şi 60 de fete. Se apreciază că vârsta medie în acea vreme era puţin peste 30 de ani, iar de atunci până în zilele noastre, în Egipt, vârsta medie a ajuns (datorită progreselor în alimentaţie şi medicină) la aproximativ 52 de ani la bărbaţi şi 54 de ani la femei. Dacă facem comparaţie cu speranţa de viaţă, în zilele noastre, a cetăţenilor români (70 de ani pentru bărbaţi şi 77 de ani pentru femei) ne dăm seama că ne putem considera privilegiaţi (dar suntem în urma elveţienilor şi georgienilor, a căror speranţă medie de viaţă depăşeşte 80 de ani!); v din relatarea lui Herodot afăm că: "ţara este plină de medici, unii pentru ochi, alţii pentru dinţi, alţii pentru abdomen, iar alţii pentru boli ascunse". Totuşi, mijloacele terapeutice de care dispuneau erau destul de sărace. Iată un tratament menţionat de papirusul Ebers, pentru durerile de dinţi: "Se amestecă lapte de vacă cu smochine proaspete şi roşcove pisate. Se lasă împreună în timpul nopţii, apoi se mestecă timp de nouă zile". Rămânând tot în domeniul stomatologic, avem informaţia că la câteva mumii s-au găsit chiar şi dinţi artificiali tăiaţi din fildeş şi montaţi pe un pivot de lemn. Cu greu se poate imagina ca aceşti dinţi să fi fost funcţionali şi se presupune că, de fapt, erau aplicaţi din grija de a păstra integritatea corpului pentru o viaţă viitoare; v ateroscleroza, infarctul de miocard, accidentele vasculare, arterita, considerate de către medicina modernă ca boli ale civilizaţiei, îi afectau şi pe egipteni, deşi nu erau atât de stresaţi ca omul modern. Disecţia inimii unei mumii, descoperită la Deir-el-Bahari, a relevat îngroşarea arterelor coronare şi o zonă de fibroză în peretele inimii, dovezi ale unui infarct cicatrizat; v faraonul Ahnaton este prezentat pe basoreliefurile de la Karnak cu faţa prelungă, bărbia proeminentă, buzele groase şi urechile enorme, cu gâtul subţire, şoldurile late, coapsele groase şi gambele prea subţiri. Cercetătorul american Smith de la Universitatea din Pennsylvania apreciază că faraonul suferea de un dezechilibru glandular, fiind lipsit de inteligenţă şi influenţabil, ceea ce l-a condus la concluzia că a fost dominat de puternica personalitate a soţiei sale, frumoasa Nefertiti, care a cârmuit ţara cu ajutorul preoţilor marelui templu.