Tableta de observator: Mass-media şi sănătatea mintală (II)

Potrivit unui sondaj al Fundaţiei Estuar, majoritatea auditoriului emisiunilor tv pe temele violenţei şi suicidului (63%) crede pur şi simplu că boala mintală este asociată cu violenţa. Două treimi dintre aceştia indică mass-media ca sursă a convingerii lor. Paradoxal, un mare număr de oameni, care au trăit lângă personae neviolente, dar având probleme de sănătate mintală, au fost înclinaţi să creadă mai degrabă în descrierile mass-media, decât în ceea ce au văzut cu ochii lor. Dovadă că asemenea segmente ale mass-media sunt prea doritoare să folosească titluri şi componente senzaţionale, fără a ţine cont de daunele personale produse şi de promovarea stereotipurilor nocive.

Efectele unei politici incoerente privind sănătatea mintală Nu e de mirare că, în multe şcoli şi familii, părinţii şi profesorii au ajuns să se teamă de a mai comunica cu tinerii pe teme ale existenţei şi devenirii acestora în viaţă. Deunăzi, când l-am întrebat pe un director de la o şcoală dintr-un judeţ învecinat (judeţ în care, în 2006, s-au înregistrat 77 de sinucideri, adică în jur de 6 pe lună) dacă s-a gândit la vreo dezbatere în şcoală cu poliţişti, preoţi, medici ori psihologi pe tema prevenirii sinuciderilor, mi-a răspuns foarte tranşant: „Îmi este frică! Dacă, mai mult, le dăm idei şi se sinucide şi la noi vreunul. Şi aşa îi învaţă televizorul de toate.“ Cauza sinuciderilor trebuie deci căutată în societatea românească, care nu are o politică coerentă de sănătate mintală. Peste tot se asistă pasiv la indicii care demonstrează că ameninţările asupra sănătăţii mintale sunt semnificativ mai mari la noi, în raport cu media europeană: deteriorarea generală a stării de sănătate a populaţiei, expansiunea abuzurilor şi a dependenţei de substanţe psihoactive, suprastructurarea cu factorii de stres, creşterea alarmantă a numărului tinerilor cu comportamente de alcoolici, agresiunile în mediul familial, absenteismul elevilor de la şcoală, fuga de acasă etc. În fapt, o totală lipsă de interes a statului, a factorilor de decizie privind problemele de sănătate mintală şi suferinţă psihică. O dovedesc următoarele exemple: România nu are încă, oficial, o politică de sănătate mintală; bugetul pentru sănătatea mintală reprezintă mai puţin de 3% din bugetul pentru sănătate; costul unei zile de spitalizare la psihiatrie reprezintă până în 30% din cel al altor specialităţi; nu există răspundere la inferioare nivelurile pentru politica de sănătate mintală etc. Probabil se aşteaptă ca şi la capitolul suicid şi parasuicid (cel din urmă include gesturile autoagresive declanşate de căutarea unui ajutor disperat, ce nu sunt urmate de deces), să mai treacă ceva ani, încât România (şi judeţul Iaşi) să treacă, şi la acest capitol, pe primele locuri în statisticile europene şi numai după aceea, profesorii, doctorii, sociologii, psihiatrii şi psihologii să se adune la masa dezbaterilor pentru a analiza cauzele şi a face recomandările de rigoare instituţiilor implicate. Presa are un rol crucial în formarea atitudinilor Unde şi în ce condiţii se sfârşeşte sănătatea mintală? Unde începe boala psihică? Câţi din factorii responsabili ai autorităţilor locale şi-au pus, aşadar, această problemă, până acum, pe agendele lor de lucru? Când societatea va găsi răspunsurile la aceste întrebări şi nu mai rămâne indiferentă nici măcar la „banala“ insomnie - care şi ea este un inamic al sănătăţii mintale -, ca să nu mai vorbim de tulburările depresive, anxioase şi obsesiv-compulsive ori de atacurile de panică, nu vor mai fi, nici în şcoli, nici în familii, sinucideri. Pentru că tulburările mintale nu sunt determinate de slăbiciuni de caracter, ci de cauze biologice, psihilogice şi sociale. Trăim într-o lume din ce în ce mai stresantă, în care oamenii cu diverse probleme de sănătate mintală formează o proporţie tot mai semnificativă a societăţii. De aceea, nu mai este cazul să ignorăm tulburarea mintală şi să o socotim fenomen marginal - fie că e vorba de mania-depresia, de depresii uşoare, de nevroze, psihoze, demenţe sau schizofrenii. Iar în centrul atenţiei trebuie să fie acea categorie de tineri recunoscută ca suferind de anxietate sau depresie, în care unul din cinci are nevoie de tratament antidepresiv, iar unul din zece poate trăi o tulburare anxioasă. Presa joacă un rol important, crucial am spune, în formarea atitudinilor privind înţelegerea şi compasiunea faţă de cei afectaţi. Iar aceasta trebuie să înceapă cu lucrurile simple, cu reţinerea de la întrebuinţarea agresivă a unor termeni precum nebun, maniac, psihopat şi să termine cu prezentarea experienţelor celor care au suferit şi şi-au revenit din tulburarea mintală, exemplele fiind destule în acest sens. Sănătatea mintală a populaţiei şi, mai ales, a celei tinere, priveşte întreaga societate. Mai ales că şi în România, a fost deja depăşită bine cifra de 3.000 de sinucideri pe an. Sinucideri în care problemele de sănătate mintală sunt factorul determinant în nouă din zece cazuri. Aceasta nu este numai o situaţie îngrijorătoare, ci şi o serioasă provocare. La care presa ar trebui să răspundă echilibrat, cu profesionalism, pentru că ei îi revine o mare responsabilitate în construirea, în mintea tânărului, a unui stil de viaţă activ şi creator, cu o motivaţie dinamică şi deschisă pentru viaţa socială. Iar Biserica este partenerul ideal în acest demers.