„Taina Betleemului”

Ca în fiecare an, la Praznicul cel Mare al Nașterii Domnului, inimile noastre sunt copleşite de mare bucurie duhovnicească. Totul este plin de lumină, totul este împodobit pentru marea sărbătoare a venirii lui Dumnezeu la noi. Ploaie de daruri se revarsă peste noi.

Ne cercetează pe noi, de Sus, Mântuitorul nostru, Răsăritul răsăriturilor, Soarele dreptăţii, Care vine în lumea noastră pentru a ne mântui pe noi, pentru a ne lumina vieţile, pentru a da sens vieţii noastre, pentru ca noi să ne împărtăşim de mila Sa nesfârşită şi de dragostea sa jertfelnică.

Ca şi magii şi păstorii de odinioară şi noi astăzi, în grabă şi cu suflete sincere şi curate, venim la biserică, la tainicul Betleem căutând Pruncul ceresc, singura şi adevărata noastră bucurie în această lume. Alergăm la biserică pentru că vrem să-L aflăm, să-L vedem pe El şi Lui să ne închinăm cu darurile inimilor noastre; Lui să Îi împărtășim durerile inimilor noastre şi să Îi cerem ajutorul. Ştim că în biserică, acest Betleem duhovnicesc, „Casă a Pâinii” cereşti, sufletele noastre se vor umple de mângâiere şi bucurie, şi împreună cu Sfântul Ioan Gură de Aur vom putea exclama: „Taină străină şi minunată vedem! Îngerii cântă, Arhanghelii psalmodiază, Heruvimii înalţă imnuri, Serafimii proslăvesc. Toţi prăznuiesc văzând pe Dumnezeu pe pământ şi pe om în ceruri, pe Cel de sus, jos, din pricina tainei întrupării, pe cel de jos, sus, din pricina iubirii de oameni. Astăzi Betleemul calcă pe urmele cerului. În locul stelelor primeşte pe îngeri cântând, în locul soarelui face loc Soarelui dreptăţii. Nu ne întrebăm cum, căci unde vrea Dumnezeu se biruieşte rânduiala firii. A voit, a putut; S-a pogorât, a mântuit” (Sfântul Ioan Gură de Aur, „Cuvântare la Naşterea lui Hristos”, PG 56, 385AB. Traducerea românească în: Sfântul Ioan Hrisostom, „Cuvântări la praznice împărăteşti”, trad. de Pr. D. Fecioru, Bucureşti, 1942, p. 25).

„Minunea Betleemului”

Astăzi, în lumina credinței, putem înţelege minunea Betleemului de acum 2000 de ani şi lucrarea ei mântuitoare, pe care o actualizăm continuu în tainicul Betleem al Bisericii şi în Betleemul ascuns al inimilor noastre. Doar dacă ne deschidem inimile, ca păstorii şi magii, vom cunoaşte şi vom simţi că, în marea Lui iubire, Dumnezeu S-a întrupat şi S-a îmbrăcat cu trupul nostru stricăcios, pentru ca să „prefacă necinstea în cinste, să ne îmbrace cu slavă pe noi cei lipsiţi de slavă…” (ibidem, p. 52). Doar în Biserică putem înţelege de ce Dumnezeu cel Atotputernic a vrut să mântuiască lumea în acest mod paradoxal, venind El Însuşi la făpturile Sale, care se depărtaseră de El, de ce a ales El acest mod tainic de a vorbi cu zidirea Sa, de a o curăţa şi de a o sfinţi asumându-şi-o total, îmbrăcându-Se cu firea făpturii mâinilor Sale. Dumnezeu cel Atotputernic, Cel negrăit, Cel neajuns, Cel necuprins și Cel mai presus de toate ar fi putut mântui lumea şi pe om doar printr-un singur cuvânt, aşa cum spune psalmistul: El a zis şi s-a făcut, El a poruncit şi s-a zidit (Ps. 32, 9). Dar în iubirea Lui negrăită şi plină de delicateţe, Dumnezeu nu a vrut să ne mântuiască cu forţa, nu a vrut, printr-o simplă poruncă, să ne atragă la Sine fără voia noastră, silindu-ne astfel libertatea. De aceea, El a ales acest mod paradoxal şi tainic de a ne vorbi, de a ne învăţa, de a ne sfinţi venind în lumea noastră în chipul smerit al unui Prunc, născut dintr-o Maică Fecioară. Nu a venit cu toate oştile Sale cereşti, nu a venit să Îşi arate atotputernicia, ci iubirea nemărginită, smerenia adâncă şi mila Sa nespusă. Un Prunc dumnezeiesc născut în sărăcie este Dumnezeul nostru plin de delicateţe, Care nu vrea să ne răpească nouă cinstea care I se cuvine Lui, Care nu doreşte să intre cu forţa în viaţa noastră, Care stă la ușă şi bate aşteptând ca iubirea noastră să răspundă iubirii Lui. (…)

Primirea lui Hristos prin Sfintele Taine

Mântuitorul Iisus Hristos este prezent în Biserica Sa până la sfârşitul veacurilor. Prin Sfintele Evanghelii El ne împărtășește viaţa Sa, prin sărbători El ne face contemporani cu evenimentele vieţii Sale, iar prin Sfintele Taine El ne dăruieşte însăşi viaţa Trupului Său îndumnezeit. Astfel, chiar dacă fizic şi geografic, Betleemul Iudeii, această localitate al cărei nume înseamnă Casa Pâinii, rămâne departe de noi, totuşi duhovniceşte, la fiecare Sfântă Liturghie, proscomidiarul devine un nou Betleem ceresc, în care Hristos-Pruncul Se află pe Sfântul Disc sub chipul Sfântului Agneţ, alături de Maica Fecioară, alături de cetele îngerilor şi ale sfinţilor Săi şi alături de credincioşii vii şi adormiţi. El este prezent prin fiecare act al Sfintei Liturghii, şi această prezenţă creşte treptat până la momentul epiclezei, când darurile de pâine și vin, prin lucrarea Sfântului Duh, se vor preface în Trupul şi Sângele Său.

Săvârşind Proscomidia, pregătind darurile de pâine şi vin pe care credincioşii le aduc la Sfântul Altar, preotul reprezintă pe Sfântul Disc ca într-o icoană naşterea Mântuitorului. Toate actele Proscomidiei sunt puse în legătură cu evenimentele naşterii Domnului. Astfel, scoaterea agneţului din prima prescură semnifică naşterea din Preacurata Fecioară, punerea steluței peste cinstitele Daruri simbolizează steaua care s-a arătat magilor, acoperămintele folosite la Proscomidie vorbesc despre înfăşurarea în scutece a Pruncului Mântuitor, iar tămâierea Darurilor semnifică aducerea darurilor de aur, smirnă și tămâie de către magi.

Icoana Betleemului, descoperită tainic în ritualul Proscomidiei, ne ajută să ne pregătim să Îl primim pe El întreg cu preacinstit Trupul şi Sângele Său, în Sfânta Împărtăşanie. Toată Sfânta Liturghie nu este o simplă istorisire a ceea ce a făcut Hristos în trecut pentru noi, ci este icoana şi prezenţa lui Hristos lucrător în viața noastră. În Sfânta Liturghie trecutul devine prezent, în perspectiva viitorului eshatologic. Hristos este alături de noi. Ne vorbeşte prin cuvântul Evangheliei, ne împărtășește viaţa Lui, ne pri­lejuiește să o retrăim împreună cu El într-o manieră unică şi personală şi de aceea ne umplem de bucurie negrăită la toate praznicele împărăteşti, căci El Însuşi este Cel care ne dăruieşte, prin împărtăşire cu Preacuratele Taine, bucuria şi fericirea vieţii Sale noi din Trupul său îndumnezeit (Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, „Spiritualitate şi comuniune în Liturghia ortodoxă”, Craiova, 1986, p. 113).

Roadele bucuriei duhovniceşti

Numai participând la Sfânta Liturghie şi împărtăşindu-ne cu vrednicie cu Sfintele Taine, sufletul fiecărui credincios devine un tainic Betleem, în care se naşte, creşte şi Se hrăneşte Pruncul Ceresc. Acolo, în cămara cea mai adâncă a inimii noastre, este sălăşluit Domnul Hristos prin Taina Sfântului Botez, şi de această comoară negrăită pe care o purtăm în vasele noastre de lut devenim conştienţi doar atunci când păzim poruncile dumnezeieşti. Hristos Se naşte tainic în sufletul fiecăruia dintre noi şi creşte pe măsură ce noi păzim poruncile lui Dumnezeu şi ne păzim viaţa de toate plăcerile şi poftele lumii acesteia. În Betleemul cel mai tainic al inimii noastre aducem Pruncului ceresc, ca şi magii şi păstorii, darurile postului nostru, ale rugăciunii, ale înfrânării şi ale milosteniei. Înlăuntrul inimii noastre, curățită de păcate, trăim comuniunea de iubire cu Pruncul ceresc, cu Preacurata Sa Maică şi cu toţi sfinţii și înţelegem, în lumina Praznicului de acum, că Dumnezeu nu vrea nimic material de la noi, ci vrea de la noi ceea ce El ne şi dăruieşte mai întâi de toate în mod plenar, să primim și să prețuim dragostea Sa mântuitoare. (…)

Timpul acesta dumnezeiesc al Marelui Praznic de acum să fie pentru noi toți prilej de înnoire sufletească, de întoarcere sinceră către Dumnezeu și către semeni, iar bucuria sfântă pe care o trăim în aceste zile să rodească în sufletele noastre pace, binecuvântare, împlinire, iertare și neclintită nădejde în milostivirea Iubitorului de oameni Dumnezeu.

Cu aceste gânduri, dorim să vă facem tuturor cele mai călduroase urări de pace, de sănătate şi de bucurie alături de întreaga familie şi de toţi cei dragi, iar Anul Nou care vine să vă aducă spor în credinţă şi în nădejdea de mai bine şi să vă rânduiască toate cele de trebuinţă. Vă îmbrățișăm pe toți, pe fiecare în parte, cu părintească dragoste, urându-vă: Sărbători fericite! Un An Nou binecuvântat! Întru mulţi şi fericiţi ani!