Taina Botezului, cunoaştere a Celui nevăzut
Tratatul Despre viaţa în Hristos scris de Sfântul Nicolae Cabasila cuprinde o interpretare holistică a celor trei Taine de iniţiere în viaţa creştină: Botezul, Mirungerea şi Euharistia. Sfântul Nicolae Cabasila insistă destul de mult asupra considerării Tainei Botezului drept iniţiere în cunoaşterea adevăratului Dumnezeu.
Aşadar, Botezul este privit dintr-o perspectivă cuprinzătoare, care îmbrăţişează toată fiinţa omului, hrănind în mod special mintea sa.
Necesitatea cunoaşterii de Dumnezeu
Orice om, fie botezat sau nebotezat, are în sine o sete de cunoaştere care nu poate fi satisfăcută exclusiv prin dobândirea cunoştinţelor lumeşti sau a diverselor împliniri materiale care pot surveni în cursul vieţii. Aşa cum remarcă părintele Dumitru Stăniloae, omul este chemat să devină un macroantropos, adică să fie capabil de a cuprinde cu mintea raţiunile lucrurilor (a se vedea capitolul despre Revelaţia naturală din debutul volumului I al Teologiei Dogmatice Ortodoxe, EIBMBOR, Bucureşti, 2003). Însă, pentru a cuprinde în mod corect sensurile lucrurilor, în lumina descoperirii divine, omul are nevoie de o purificare continuă. Dacă această purificare nu are loc, el se află în pericolul de a se confunda cu lumea, de a dori să facă din lume realitatea ultimă. Pentru a satisface această sete de cunoaştere, care, dacă este îndreptată în mod greşit asupra lumii ca realitate ultimă, generează o întreagă colecţie a patimilor, omul are nevoie, aşadar, de o iniţiere în progresul spiritual infinit al cunoaşterii de Dumnezeu. De aceea, Sfântul Nicolae Cabasila remarcă: "O astfel de cunoaştere rodeşte Sfântul Botez în sufletul celor ce l-au primit: Îl face cunoscut făpturii pe Făcător, Îl arată minţii pe Cel ce este însuşi Adevărul, dă minţii pe Cel ce singur este vrednic de dorit. De aceea, mare este dorinţa, nespus farmecul şi nesfârşită dragostea pe care le trezeşte această Taină în noi, fiindcă în ea nu mai rămâne nimic de dorit, totul e plăcut, totul se lucrează în noi şi cu toată plinătatea" (Despre viaţa în Hristos, trad. pr. Teodor Bodogae, EIBMBOR, Bucureşti, p. 91). Taina Botezului ne deschide orizontul larg al cunoaşterii de Dumnezeu, o cunoaştere care se deosebeşte radical de ceea ce înţelegem de obicei prin acest termen. Adesea, oamenii consideră că o acumulare de informaţii sau de impresii superficiale sau profunde constituie baza cunoaşterii. Însă fără o cunoaştere adâncă a Celui Care a creat toate, ne limităm exclusiv la o lume care, la prima vedere, este un loc unde răul domneşte. Prin Botez, omul dobândeşte posibilitatea cunoaşterii lui Dumnezeu, iar această realizare se deosebeşte fundamental de orice proces intelectual separat sau orice deducţie logică. Cunoaşterea lui Dumnezeu are întotdeauna un caracter existenţial şi transfigurator.
Cunoaşterea transfiguratoare a lui Dumnezeu
"Aşadar, în apa Botezului creştinii nu culeg numai o simplă cunoaştere a lui Dumnezeu, adică o idee şi o credinţă despre un Dumnezeu oarecare, ci această cunoaştere este mult mai deplină şi mai vie. Se înţelege că tot aşa am lua în bătaie de joc lucrurile, dacă am crede că această lumină, aşezată în sufletul nostru de Dumnezeu ca printr-un fulger, ne dă doar o cunoaştere obişnuită a lui Dumnezeu, după cum tot atât de mult am greşi dacă am vedea în Botez o luminare continuă a cugetului. O asemenea lumină s-ar stinge în decurs de două-trei zile în mijlocul zgomotului şi al mulţimii, în timp ce despre credinţă nu există nici un om care să nu vadă că şi cea mai mică faptă tot cu ea o facem şi de toate avem cunoştinţă" (Despre viaţa în Hristos..., pp. 96-97). Cuvintele Sfântului Nicolae Cabasila ne pun în vedere două aspecte fundamentale. În primul rând, el subliniază că această cunoaştere a lui Dumnezeu dobândită în momentul administrării Tainei Botezului (şi care nu ne părăseşte niciodată decât în măsura în care noi înşine dorim să o facem uitată!) nu poate fi confundată cu un simplu proces intelectual, cu o siguranţă logică sau cu un argument, fie el şi ontologic, despre existenţa lui Dumnezeu. Dumnezeu este o Treime de Persoane, nu un simplu concept. Adevărul este o Persoană a acestei Treimi la rândul Său, nu un concept. Aşadar, confundarea cunoaşterii de Dumnezeu cu o simplă dovedire matematică a Sa este eronată din start. Un Dumnezeu cu care nu putem intra în comuniune se dovedeşte un nonsens absolut. Simpla luminare a cugetului prin Botez este respinsă de asemenea de Nicolae Cabasila deoarece nu este suficientă pentru a reda această întâlnire iubitoare dintre Dumnezeu şi om în cadrul Tainei şi în tot restul vieţii care îi succede acesteia. Cunoaşterea de Dumnezeu îşi găseşte un corespondent important în credinţa în Dumnezeu. Această credinţă, încredere şi încredinţare a propriei persoane în mâinile lui Dumnezeu este substratul întregii vieţi creştine şi motorul dezvoltării spirituale neîncetate.
Roadele cunoaşterii de Dumnezeu
Cunoaşterea lui Dumnezeu, dobândită prin Taina Botezului, nu cunoaşte un sfârşit. Ea nu constă însă într-un progres monoton, care nu face nimic altceva decât să ne învârtă în cerc pentru a ne aduce din nou la punctul de început, ci aduce o serie de roade, dar numai dacă relaţia noastră cu Dumnezeu este păstrată. Ne aducem aminte de cuvintele Domnului: "Rămâneţi în Mine şi Eu în voi. Precum mlădiţa nu poate să aducă roadă de la sine, dacă nu rămâne în viţă, tot aşa nici voi, dacă nu rămâneţi în Mine. Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cel ce rămâne întru Mine şi Eu în el, acela aduce roadă multă, căci fără Mine nu puteţi face nimic. Dacă cineva nu rămâne în Mine se aruncă afară ca mlădiţa şi se usucă; şi le adună şi le aruncă în foc şi ard. Dacă rămâneţi întru Mine şi cuvintele Mele rămân în voi, cereţi ceea ce voiţi şi se va da vouă" (Ioan 15, 4-7). Fără păstrarea unei legături strânse cu Hristos, nu doar cunoaşterea noastră cu privire la El are de suferit, ci întreaga noastră viaţă. Cât despre roadele cunoaşterii de Dumnezeu, ele sunt la fel de afectate. Sfântul Nicolae Cabasila identifică două asemenea roade: bucuria şi dragostea lipsite de sfârşit. El consideră că acestea sunt rădăcinile tuturor celorlalte reuşite duhovniceşti. "Acestor puternice simţăminte li se datorează apoi toate lucrările mari, toate faptele însemnate, precum şi orice trecere biruitoare şi plină de izbândă peste orice piedici. Pe cei înarmaţi cu astfel de arme nu-i pot doborî nici greutăţile şi nici ispitele plăcerii, pentru că o bucurie ca aceea covârşeşte orice necaz, dar nici plăcerile nu pot atrage şi nici înlănţui pe cei ce se lasă cuprinşi de o dragoste atât de mare" (Despre viaţa în Hristos..., pp. 98-99). Cunoaşterea de Dumnezeu aduce cu sine bucuria desăvârşită care ne face să rezistăm în faţa necazurilor vieţii, dar şi dragostea curată care ne protejează de moleşeala plăcerilor. Desigur, rezultatul final constă într-un om desăvârşit, capabil să fie stăpân pe sine însuşi şi care poate să se încredinţeze cu nădejde în seama lui Dumnezeu. Încheiem cu un citat sugestiv care rezumă cele spuse mai sus: "Dacă în judecată şi în cunoaştere stă tot rostul omului, desigur că această cunoaştere şde Dumnezeuţ va trebui să fie cea mai desăvârşită şi lipsită de greşeli. Şi atunci, există, oare, o cunoaştere mai deplină şi mai bine ferită de greşeli decât aceea care duce la Dumnezeu, la Acela care, El Însuşi, deschide ochiul sufletului şi-l îndreaptă spre Sine? Ori tocmai aceasta este roada Botezului" (Despre viaţa în Hristos...,
p. 99). Botezul ne deschide calea spre o cunoaştere desăvârşită, însă noi înşine suntem datori ca, prin viaţa şi prin faptele noastre să progresăm în această direcţie. Aşa cum am spus, spre deosebire de orice cunoaştere lumească limitată, cunoaşterea de Dumnezeu nu are vreodată un sfârşit fără ca prin aceasta să devină monotonă. Iubirea nu cunoaşte niciodată monotonia...