Tainică noapte de tainică Nuntă!

Într‑o viață petrecută în Biserică trăiești un număr relativ mare de „Învieri”. Și, după un timp, nu poți să nu te uimești și să te întrebi: cum se face că această trăire este mereu proas­pătă, că emoțiile rămân de fiecare dată la fel de vii?

Noaptea de Înviere… E noapte de Nuntă! Noaptea Nunții cu Mielul mistic, pe care‑L vedem zugrăvit de Jan van Eyck în centrul lumii văzute și nevă­zute, mântuite și nemântuite. Vine acum Mirele Cel atât de așteptat și de chemat pe parcursul Marelui Post. Ne temeam că sufletul ne va fi îngreuiat de somnul firii noastre lenevite spiritual și că, nevrednici aflându‑ne, vom rămâne pe dinafară când ne va sosi El în miez de noapte. Dar, iată‑L! A venit și prietenii Lui sunt treji, primindu‑L cu lumini din Lumina Lui luate! Din mormânt, precum fluturele din crisalidă, ne răsare El (Vese­leşte‑te, saltă şi te bucură, Ierusalime, pe Împăratul‑Hristos văzându‑L ca pe un mire ieșind din mormânt - fragment dintr‑o stihiră a Paștilor la Laude). Este nuntă pe pământ și este Nuntă în cer. Comunități de credincioși și alaiuri de sfinţi se însoțesc în voioasă slăvire. Nuntă fără sfârşit, al cărei Mire este Iubire ne­măr­gi­nită. Nunta începe aici și nesfâr­şeş­te în eshaton. Timpul trăit în această lume este mai degrabă un timp al logodnei, o pregătire pentru desăvâr­șita Nuntă veşnică din Împără­ţia cerurilor. Pe care o pre­gus­tăm cu fiecare noapte de Învi­ere.

Mirele este întâmpinat acum de mireasa Sa - Biserica (în calitatea ei de comunitate a tuturor creştinilor). Cum se cuvine unei mirese, Biserica este gata, este pregătită și gătită. Împo­dobită mai întâi cu podoabe ascetice (postul, rugă­ciu­nea…) primite de la Mirele său. Îm­podo­bită, apoi, de om, cu slă­vi­rile lui liturgice (icoane, cântări, privegheri, poezia slujbelor și altele asemenea). Ne­vo­in­ța cre­dincioșilor și a clericilor este de a ajunge ei înșiși podoabe ­Bisericii.

Întâlnirea lui Hristos‑Mirele cu Mireasa Sa se petrece în ceea ce Sfântul Efrem numeşte Că­ma­ră de nuntă. Întrezăream și am nădăjduit la intrarea noas­tră în acest iatac împă­rătesc și dumnezeiesc („Cămara Ta, Mântuitorule, o văd împo­dobită…”). Și acum, în noaptea aceasta, ca prin farmec, Că­mara dorită ni se deschide în multe feluri. Bisericile sunt că­mări de nuntă, împodobite de săr­bătoare, scăldate în năvalnică lu­mină lină. Pregă­tite prin tăiere-împrejur (cf. Romani 2, 29), inimile celor ce‑L iubesc pe Hristos și vor să se însoțească mistic cu El devin și ele intime cămări de nuntă. Și, faptul cel mai uimitor, mormântul însuși a ajuns, din loc al putreziciunii și al miasmelor, înmiresmată cămară de nuntă (Înviat‑ai din mormânt, ca dintr‑o cămară ieșind, ca să mântuiești lumea - dintr‑o Stihiră a Învierii la Laude). Este o cămară cu puteri exis­tențiale miraculoase, căci, așa cum o spune un icos de la Denia Canonului cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul, este Cămara cea de vindecare a lui Hristos… Lumea toată este de‑acum potențial tămăduită în toate bolirile sale, cele trupești și cele spirituale.

Cum se cuvine, Mirele și Mireasa Lui au îmbrăcat veșminte anume, veșminte de nuntă. Nemuritorului Mire îmbrăcăminte Îi este trupul omenesc, pe care l‑a luat și ca văl al slavei Sale (Sfântul Efrem Sirul). În acest trup S‑a schimbat Hristos la față și a strălucit pe muntele Tabor. Noi ne‑am temut că hainele nu ne sunt cele de cuviință și nu vom fi primiți în cămara de nuntă. După asemănarea Sa, cu ajutorul Lui, se cuvine ca și cei chemați de El întru însoțire să‑și lămurească prin asceză trupurile întinate, întru duhov­nicească luminare. Sfântul Efrem mai recomandă, pentru Nuntă, îmbrăcarea iubirii Stă­pâ­nului. Veşmântul cel mai preţios, prim și ultim, este însuși Veşmântul‑Hristos, dobândit prin Botez.

Masa de nuntă generoasă, bogată este acum întinsă. Toți sunt invitați la ea de Hristos. Cel desemnat să facă poftirea de obște, vornicelul, este Sfântul Ioan Gură de Aur, cel atât de meșter la cuvânt: Intrați toți întru bucuria Domnului nostru! Mirele Însuși este Cel Ce‑i hrăneşte la masa Sa de nuntă, masă altar. Totodată, El Însuși este și Hrana de mare praznic oferită. O hrană pe care Biserica (numai ea!) o distribuie invitaţilor.

Li se cere mirilor, prin slujba de cununie, să fie un singur trup. De‑acum, ca Biserică, ca mădulare ale Bisericii, în mă­sura în care ne asumăm Nunta, suntem un trup cu Hristos, trupul lui Hristos, unin­du‑ne într‑o maximă intimitate cu El, prin împărtășire de multe feluri.

Într‑un fel, cu nopțile de Înviere din fiecare an, nu facem altceva decât să repetăm mereu și să ne pregătim pentru Învierea cea de pe urmă, ce urmează a ne fi la sfârșitul veacurilor. Învierea noastră personală, dar însoțindu‑se cât mai apropiat celei a lui Hristos, în urmarea Lui.

Noaptea de Înviere… Ne aflăm în plină taină mântuitoare. E taina unirii mistice nupțiale dintre Dumnezeu și om. Este noaptea Nunții și tocmai această participare la mistică Nuntă ne face să fim mereu vii în trăirea noastră pascală. Trecem de la însingurare metafizică la însoțire absolută! Luați strâns de mână de Prietenul nostru și purtați de El în paradisiacă explorare!