„Tălmăcitorul de texte patristice trebuie să aibă geniu şi vocaţie“

Un articol de: Pr. Ştefan Sfarghie - 18 Septembrie 2013
Valoarea textelor patristice este una deosebit de importantă pentru Biserică. În paginile scrise de Sfinţii Părinţi şi tâlcuite cu mare osteneală în limba română, creştinul, laicul, clericul - fie diacon, preot ori episcop - va afla inepuizabile şi mereu actuale tezaure de spiritualitate şi cultură creştină, pentru lucrarea sa misionar-pastorală şi catehetică, deoarece activitatea şi scrisul Sfinţilor Părinţi constituie sinteza armonioasă dintre raţiunea şi cultura umană, pe de o parte, şi har, pe de altă parte.
 
Despre activitatea Departamentului „Carte patristică“ şi a Comisiei patristice din cadrul Editurilor Patriarhiei Române, precum şi despre însemnătatea şi rigorile traducerii unui text patristic, aflăm în acest interviu acordat de ieromonahul Policarp Pîrvuloiu, redactor coordonator al Departamentului „Carte patristică“ din cadrul Editurilor Patriarhiei Române.
 
Părinte, ce reprezintă şi care este activitatea Departamentului „Carte patristică“ şi a Comisiei patristice din cadrul Editurilor Patriarhiei Române?
 
Comisia patristică a Patriarhiei Române reprezintă un colectiv omogen de teologi, filologi şi istorici, fiind întemeiată cu scopul principal de a coordona traducerea şi editarea textelor patristice în cadrul Editurii Patriarhiei Române. Structura Comisiei patristice este următoarea: preşedinte (Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române), doi vicepreşedinţi (Preasfinţitul Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, reputat istoric şi patrolog; acad. prof. dr. Emilian Popescu, istoric şi filolog, o somitate în domeniul istoriei creştinismului), un secretar (subsemnatul, cu studii teologice, istorice, patristice şi de filologie clasică), doi redactori (Adrian Băiculescu şi Florin Filimon, cu studii teologice şi filologice şi, totodată, cei care duc „povara“ editării şi tehnoredactării tuturor textelor publicate); precum şi membri aleşi dintre specialiştii reputaţi în filologie clasică, patrologie, istorie etc., profesori universitari şi filologi de primă mână.
 
Comisia patristică colaborează îndeaproape cu Departamentul „Carte patristică“ înfiinţat de curând în cadrul Editurilor Patriarhiei Române. Acest departament are ca scop dinamizarea şi eficientizarea editării şi publicării lucrărilor cu subiect patristic, el funcţionând ca o interfaţă între comisie şi editură; secretarul comisiei este şi redactorul coordonator al acestui departament, iar membrii lui (subsemnatul, alături de Adrian Băiculescu şi Florin Filimon) sunt, totodată, şi membri ai Comisiei patristice. 
 
Colecţia „Părinţi şi Scriitori Bisericeşti“ (PSB) a fost iniţiată de vrednicul de pomenire patriarh Iustin Moisescu şi reprezintă cea mai cuprinzătoare colecţie de texte patristice a Bisericii Ortodoxe Române. Reînfiinţarea Comisiei PSB a avut loc în şedinţa Sfântului Sinod din 23 ianuarie 2008, la iniţiativa Preafericitului Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pe baza propunerilor venite din partea acad. prof. dr. Emilian Popescu şi a regretatului prof. dr. Dan Sluşanschi. Obiectivul central al noii comisii este acela de a continua vechea colecţie, care să editeze în continuare cele mai importante texte redactate de Sfinţii Părinţi de-a lungul timpului, respectând standarde ştiinţifice cât mai ridicate. Totodată, Comisia patristică şi Departamentul „Carte patristică“ îngrijesc şi volumele tipărite în colecţia „Credinţa ortodoxă“ de la Editura Institutului Biblic, în vreme ce colecţia „PSB“ apare la Editura Basilica. Activitatea noastră stă sub semnul rodnicei colaborări între teologie şi cultură, între teologie şi filologie, între Biserică şi Universitate, între cler şi laici (semnificativ, 6 membri sunt laici, dintre care 3 femei).
 
Enumeraţi, vă rog, câteva aspecte ale însemnătăţii operelor patristice pentru Biserică şi cultură.
 
Valoarea misionar-pastorală a scrierilor patristice este evidentă, tematica operelor Sfinţilor Părinţi acoperind toate domeniile teologiei, istorie bisericească, exegeză biblică, dogmatică, liturgică, morală, spiritualitate, şi mai ales omiletică şi catehetică. Din viaţa şi mărturisirea Părinţilor, clericul va extrage pilde şi îndemnuri mereu valabile pentru statornicie şi jertfelnicie în slujirea Bisericii şi a păstoriţilor săi, prin studierea atentă a cuvântărilor de o mare profunzime teologică şi valoare retorică ale marilor oratori ai Bisericii, predicatorul creştin îşi va cizela şi dezvolta arta sa de a propovădui în chip rodnic cuvântul mântuitor al Evangheliei. Scrierile de o aleasă spiritualitate ascetică şi mistică vor constitui pentru fiecare creştin, fie cleric sau laic, un permanent imbold de a progresa necontenit în urcuşul duhovnicesc înspre îndumnezeire, în neîncetată comuniune cu semenii săi şi integrându-se tot mai mult în Trupul mistic al Bisericii.
 
Operele alcătuite de Părinţii şi scriitorii bisericeşti au o certă valoare teologic-ştiinţifică, nu doar pentru disciplina academică a patrologiei, ci şi pentru fiecare ramură a teologiei creştine. Astfel, istoricului bisericesc i se pun la dispoziţie ediţii ştiinţifice cu studii introductive şi adnotări ale principalelor tratate de istorie bisericească, liturgistul are prilejul să studieze evoluţia cultului creştin după modul cum acesta s-a reflectat în literatura creştină, teologia sistematică (istoria dogmelor, teologia fundamentală, morala, spiritualitatea), practic, nici nu ar fi ajuns la dezvoltarea actuală fără contribuţia esenţială a numeroaselor şi valoroaselor tratate patristice de dogmatică, morală, apologetică, spiritualitate, de combatere a ereziilor etc. Exegeza biblică, pe lângă aportul esenţial al hermeneuticii patristice, nu poate face abstracţie de relevanţa specială a scrierilor creştine pentru istoria textului biblic (ştiut fiind că citatele scripturistice provenind din diverse ediţii şi traduceri abundă la Sfinţii Părinţi). Cât despre omiletică şi catehetică, este suficient să amintim că scriitorii creştini clasici au activat într-o epocă în care educaţia era în principal literară şi subordonată unei paradigme educaţionale retorice. În consecinţă, majoritatea autorilor creştini au fost maeştri ai artei oratorice şi modele mereu actuale. Se poate discuta, fără îndoială, şi de contribuţiile şi referinţele scrierilor creştine la dezvoltarea artei şi muzicii creştine, a filologiei creştine etc.
 
Monahul sau omul doritor de o viaţă duhovnicească autentică a găsit dintotdeauna în paginile alcătuite de Părinţii Bisericii ajutor, îndrumare, hrană, mângâiere şi fortificare pentru „războiul său nevăzut“ cu patimile şi cu demonii, iar cititorul obişnuit, dar cultivat, chiar dacă nu este interesat de valoarea spirituală a acestor scrieri, va beneficia totuşi de valoarea incontestabilă şi de importanţa operelor de faţă ca surse de prim ordin (pentru unele perioade chiar singurele) pentru istoria culturii şi civilizaţiei Antichităţii târzii, pentru istoria limbilor şi literaturilor greacă şi latină, pentru istoria filosofiei etc.
 
Care sunt exigenţele traducerii unui text patristic?
 
Traducătorul a fost considerat mai mereu un simplu scrib mai mult sau mai puţin însemnat, un copist, un funcţionar obscur. În realitate, marii patrologi ai lumii afirmă fără ezitare că tălmăcirea textelor patristice greceşti şi latineşti reprezintă cea mai dificilă trudă existentă în domeniul teologiei. De fapt, cine traduce pe Sfântul Grigorie Teologul sau pe Fericitul Augustin nu face altceva decât să devină, „volens nolens“, un Grigorie sau un Augustin care scrie în româneşte. Aşadar, traducătorul este de fapt un creator, el fiind obligat să scrie în româneşte aşa cum ar scrie însuşi Sfântul Ioan Gură de Aur sau Tertulian. Spre a ajunge aici sunt absolut necesari numeroşi talanţi, primiţi prin harul lui Dumnezeu sau dobândiţi în urma unor osteneli remarcabile. Un specialist în limbile clasice se formează în 10-15 ani. La care se adaugă şi vremea necesară asimilării culturii teologice. Traducătorul nu este nici pe departe un simplu translator al unor idei teologice dintr-o limbă în alta, ci un veritabil teolog şi literat care scrie teologie într-o aleasă limbă de o înaltă ţinută literară. Sau ar trebui să fie...
 
Pe scurt, textul ieşit de sub condeiul unui traducător autentic este o traducere propriu-zisă dacă parcurgerea tălmăcirii româneşti a unui text patristic produce asupra lectorului aceleaşi efecte resimţite de acelaşi lector când citeşte textul grecesc sau latinesc original. Acesta este idealul. De aici coborâm la diverse niveluri în funcţie de calităţile traducătorului. Astfel, când lecturăm un text patristic grecesc sau latin, asupra noastră se răsfrânge - în funcţie de cultura, receptivitatea şi deschiderea noastră -acţiunea directă a acestor patru aspecte: cognitiv (logosul - dimensiunea semantică, mesajul, informaţia, partea raţională, dogmatică, morală, istorică etc.), afectiv (pathosul - emoţia resimţită la lectura textului, trăirea mistică, stările duhovniceşti, care pot fi create de o sinceră deschidere faţă de text etc.), volitiv (ethos - aspectul pragmatic, influenţa textului asupra voinţei noastre, imboldul către săvârşirea binelui, către o viaţă creştină autentică etc.) şi estetic (arta literară şi stilul - valoarea literară, retorica, bucuria, satisfacţia receptării acestei dimensiuni inefabile a oricărui text alcătuit după normele estetice; aspectul estetic este strâns legat de celelalte; teoria literară modernă a depăşit de mult faza perimată în care se realiza o absurdă separare a conţinutului de formă; funcţiile estetice contribuie la eficienţa celor teologice, didactice, morale, polemice etc., forma nu este ceva supraadăugat conţinutului, ci forma prin care percep conţinutul, de fapt conţinutul însuşi; raportul este similar celui dintre fiinţă şi energie din teologia dogmatică, mutatis mutandis). De aici înţelegem că tălmăcitorul de texte patristice trebuie să aibă geniu şi vocaţie; de aceea rari sunt cei iscusiţi, mulţi cei veleitari.
 
Care sunt principalele calităţi ale unui traducător din scrierile Sfinţilor Părinţi?
 
Traducătorul trebuie să scrie în româneşte ca şi cum Sfântul Părinte sau scriitorul bisericesc respectiv ar scrie în limba română. Poate suna paradoxal sau retoric, însă aceasta înseamnă o traducere desăvârşită. De aici putem coborî până la limitele acceptabilului. Pornind de aici, calităţile cerute traducătorului decurg în mod firesc, o viaţă moral-spirituală pe cât posibil ireproşabilă, cunoaşterea foarte bună a limbii din care traduce, de preferat calitatea de licenţiat în filologie clasică, studii teologice dacă este posibil, dacă nu, o serioasă documentare (privitoare la problematica filosofică şi teologică a perioadei, ereziile vremii, polemicile epocii etc.) înainte de a purcede la tălmăcire, un minimum talent literar şi foarte buna cunoaştere a limbii române. Aceasta pentru că majoritatea Părinţilor Bisericii au fost scriitori talentaţi, iar limbile greacă şi latină din care traducem aveau, respectiv, 1.800 (greaca) şi 600 (latina) ani de evoluţie. Greaca şi latina patristice sunt limbi aflate la deplina lor maturitate, de aceea nu oricine poate purcede la tălmăcirea textelor patristice. Totodată, se impun a fi subliniate şi alte aspecte, uneori ignorate, însă fundamentale: ascultarea de Biserică, integrarea în viaţa liturgică şi duhovnicească a Bisericii, astfel încât traducătorul trebuie să fie un membru viu al Bisericii, din care face parte şi pentru care traduce. Traducătorul nu este izolat, nu traduce pentru el, ci pentru Biserică; tălmăcirea trebuie să contribuie la zidirea Bisericii, nu la impunerea numelui şi talentului său, ea trebuie săvârşită spre slava lui Dumnezeu şi a trupului Său, Biserica. Dacă nu se află în această stare de smerenie, rugăciune şi comuniune cu Biserica, el se află în afara duhului Sfinţilor Părinţi pe care pretinde că îi traduce. În realitate, le denaturează opera şi învăţătura.
 
Dacă un tânăr cunoscător de limbă greacă şi de limbă latină ar vrea să traducă un text patristic, care ar fi paşii pe care ar trebui să îi urmeze?
 
Metodologia traducerii şi coordonării editării unui text patristic sub îndrumarea Comisiei patristice şi a Departamentului „Carte patristică“ este complexă şi respectă toate standardele ştiinţifice şi bisericeşti, pentru că finalitatea muncii noastre nu este una exclusiv ştiinţifică. Nu ne propunem doar să oferim texte antice într-o limbă română modernă, să înşirăm deci exponate într-un muzeu literar, fiindcă, să nu uităm, aceste texte sunt vii şi vor fi mereu vii, fiind roade ale lucrării Sfântului Duh în Biserică. De aceea valoarea principală a acestor texte este una duhovnicească. Normele şi precizările metodologiei noastre nu sunt nişte şabloane constrângătoare, ci au menirea de a-i responsabiliza pe tinerii colaboratori şi, totodată, de a reaminti traducătorului că lucrează pentru o editură a Bisericii Ortodoxe Române, iar textele trebuie să ţină cont de specificul eclesiastic pastoral-misionar cu exigenţe teologice, morale, spirituale etc. speciale. Traseul parcurs de un text patristic publicat sub îndrumarea departamentului nostru este, în mare, următorul: potenţialul traducător asociat solicită acceptarea sa de către comisie în această calitate, sau este recomandat de o terţă persoană comisiei. În urma analizei cererii şi CV-ului persoanei şi a eventualelor recomandări existente, Comisia patristică decide dacă traducătorul poate fi supus următoarei probe de testare; traducătorului îi revine un text spre traducere, tălmăcire examinată de referenţii comisiei; în funcţie de rezultatul acestui „test“, persoana respectivă primeşte statutul de traducător asociat, precum şi diverse recomandări concrete. Traducătorului i se încredinţează apoi sarcina de traducere. De regulă, traducătorul trebuie să participe la proiectele mari de traducere ale comisiei, orientându-se după priorităţile şi planurile editoriale existente. Urmează documentarea, găsirea celei mai noi ediţii critice, traducerea efectivă şi, după finalizarea a 10-20 de pagini, traducătorul le trimite Departamentului „Carte patristică“ pentru verificare (fidelitate faţă de textul original, stil, limbaj etc.). În acest fel, se evită situaţiile regretabile în care o traducere finalizată este respinsă. În funcţie de rezultatul acestei evaluări continuă sau nu munca de traducere. Pe parcursul traducerii, traducătorul beneficiază de sprijinul concret al departamentului (cărţi, studii, articole, studiu în biblioteca Sfântului Sinod sau a Facultăţii de Teologie din Bucureşti, consultanţă de specialitate). La finalizarea traducerii, o trimite Departamentului „Carte patristică“. Cel din urmă o încredinţează unui referent al comisiei, care alcătuieşte referatul de validare a traducerii. Referatul de validare analizează traducerea din perspectivă filologică. Traducătorul citeşte cu atenţie referatul de validare şi efectuează corecturile, modificările, completările sugerate de referent. După operarea acestor modificări, traducerea este lecturată şi analizată de către Departamentul „Carte patristică“. Redactorii acestuia o confruntă, când este nevoie, cu textul original şi fac diverse observaţii, sugestii, corecturi etc. de natură filologică şi teologică (stil, terminologie, probleme de teologie, istorie etc.), revizuiesc şi tehnoredactarea propriu-zisă a textelor traduse, atenta inserare în text sau în note a termenilor şi a textelor greceşti, realizează indicii volumelor, corectura gramaticală a textelor, aşezarea în pagină pentru tipar, adnotarea unor referinţe şi aluzii privind realităţi istorice, culturale, de civilizaţie greacă şi romană sau chiar teologice din textele traduse etc. După ce traducătorul introduce observaţiile şi sugestiile, pregăteşte textul final pe care îl remite departamentului, care, după o ultimă lectură, acordă bunul de tipar (prin redactorul coordonator) şi îl trimite editurii spre publicare. Procesul este migălos şi complex, însă numai astfel putem citi traduceri patristice autentice.