Ţara Românească în vremea lui Constantin Vodă Brâncoveanu după însemnările lui Anton Maria del Chiaro

Acum aproximativ doi ani, la Editura Basilica a Patriarhiei Române a revăzut lumina tiparului cartea scrisă de Anton Maria de Chiaro, cu titlul „Revoluţiile Valahiei“, după traducerea publicată la Iaşi în anul 1929 sub îndrumarea profesorului Nicolae Iorga. Ediţia princeps a cărţii a apărut în 1718 la Veneţia, sub titlul „Istoria delle moderne rivoluzioni della Valachia“, un titlu neobişnuit, însă menit să anunţe un conţinut privind schimbările politice atât de frecvente din Ţara Românească de la cumpăna secolelor XVII-XVIII. Ediţia apărută la Patriarhia Română este rezultatul efortului depus de ieromonahul Mihail Stanciu de la Mănăstirea Antim şi Gabriel Ştrempel de la Biblioteca Academiei Române. Autorul cărţii este un evreu italian, din Florenţa, convertit la catolicism. După o perioadă de studii la universităţile din Veneţia şi Padova, în primăvara lui 1710 Anton Maria del Chiaro se prezintă la Curtea domnească de la Bucureşti pentru a-şi oferi serviciile de cărturar poliglot (vorbea latina, greaca, franceza, pentru ca mai apoi să înveţe şi româna). Este angajat de domnul Ţării Româneşti, Constantin Brâncoveanu, ca secretar pentru limbile europene, în locul altui italian, care decedase, post pe care îl va ocupa inclusiv sub următorii doi domnitori: Ştefan Cantacuzino şi Nicolae Mavrocordat. Alături de descrierea evenimentelor politice la care a fost martor, precum chemarea lui Brâncoveanu la Adrianopol, acuzaţiile aduse acestuia de către otomani, detronarea şi decapitarea voievodului şi a fiilor săi, alegerea lui Ştefan Cantacuzino ca domn şi detronarea lui, apoi peripeţiile prin care a trecut domnul Nicolae Mavrocordat, Del Chiaro face o introducere asupra situaţiei politice a Ţării Româneşti. Secretarul italian demonstrează o cunoaştere a trecutului Ţării Româneşti atunci când vorbeşte despre dominaţia turcilor la nord de Dunăre şi schiţează perioada celei de-a doua jumătăţi a secolului al XVII-lea marcată de domnii care i-au premers lui Vodă Brâncoveanu. Dar pentru că lucrarea sa era destinată publicului occidental, mai puţin familiarizat cu lumea orientală creştină, Del Chiaro prezintă tradiţiile şi obiceiurile „valahilor“, cu moravurile lor, descrie diverse evenimente, precum nunta sau înmormântarea şi chiar ceremoniile eclesiastice, care se pare că l-au impresionat mult. La fel de marcat a rămas în privinţa „religiei valahilor“ şi a posturilor pe care le ţin, vorbind cu admiraţie de creştinarea lor petrecută încă înainte de cea a slavilor. Ba mai mult, Del Chiaro arată că în unele biserici se slujeşte chiar în limba valahă, mai ales de către preoţi tineri, şi că astfel „asistenţii (credincioşii, n.n.) înţeleg mai bine slujbele în limba ţării decât în limba slavonă sau grecească, cu totul străine de ei“. Din acest motiv, arată Del Chiaro, mitropolitul ţării „s-a hotărât a tipări în limba ţării câteva cărţi bisericeşti“. Cum bogăţia informaţiilor oferită de autorul cărţii este inepuizabilă, pentru o lectură facilă îngrijitorii ediţiei au alcătuit o introducere cu o prezentare tematică şi o abordare critică şi imagologică. Editorii atrag atenţia asupra unor aspecte, precum credinţa în rândurile poporului, educaţia, situaţia social-politică, viaţa cotidiană, clasele sociale, pe ranguri şi poziţii în stat sau arhitectura din mediul citadin şi cel bisericesc. De asemenea, în partea finală volumul cuprinde un glosar de termeni vechi româneşti şi un mic vocabular de cuvinte valahe cu corespondenţă în limbile italiană şi latină. Astfel, volumul la care facem referire se constituie într-un demers preţios în vederea cunoaşterii şi înţelegerii perioadei marcate de domnia lui Constantin Brâncoveanu, o epocă de prosperitate, strălucire, dar mai ales de afirmare a unei identităţi atât în lumea ortodoxă, cât şi în Europa care se pregătea să-şi reaşeze situaţia geopolitică pe ruinele Imperiului Otoman.