Tarkovski şi apele Volgăi

Din 2007, în regiunea Ivanovo de pe Volga se desfăşoară Festivalul internaţional de film Zerkalo (Oglinda), unul din cele mai cunoscute şi aşteptate evenimente cinematografice ale Rusiei, ajuns la cea de-a VII-a ediţie. 

 

Conceput, în sensul larg al cuvântului, sub patronajul spiritual al lui Andrei Tarkovski, „festivalul adună nu doar cineaştii căutători de noi forme de expresie şi soluţii estetice, ci şi pe aceia care se încumetă să adreseze - lor înşile şi societăţii - «întrebări blestemate», pe cei care caută cu curaj noi sensuri în realitatea înconjurătoare“, declară în caietul-program regizorul şi producătorul Pavel Lungin, preşedintele actual al evenimentului. 

 

Tot începând din 2007, festivalul găzduieşte Conferinţa internaţională „Fenomenul Tarkovski în cultura intelectual-artistică“ - prilej de constituire a unui important nucleu de dialog pentru studierea şi reactualizarea mesajului tarkovskian. Primită cu entuziasm de specialişti şi de presă, conferinţa nu a reuşit să intre în ritmul anual al festivalului, dar răsunetul ei a stimulat iniţierea unor evenimente similare în alte centre din Rusia şi din lume (Vladimir, Sao-Paulo, colocviile de la Moscova din 2012 şi 2013, Bucureşti...), semn că problematica tarkovskiană îşi găseşte ecou în varii contexte ale postmodernităţii şi pe orice meleaguri. 

 

Ediţia din acest an, cea de a III-a, promite să reînnoade firul întrerupt. Şi are toate şansele să o facă. Atât entuziasmul organizatorului principal, regizorul Evgheni Ţîmbal, cât şi calitatea de excepţie a materialelor prezentate - dovadă a existenţei atât în Rusia, cât şi la nivel internaţional, a unui corpus academic solid, structurat pe mai multe generaţii de specialişti - sunt argumente pentru intrarea conferinţei în ritmul anual al festivalului de pe Volga. 

 

Teoreticieni recunoscuţi, ca profesorii Dmitri Salînski şi Igor Evlampiev şi muzicolog Natalia Kononenko, autorii unor tratate de referinţă despre Tarkovski, criticul de teatru Natalia Balandina, prof. Boris Lanin şi tânăra cercetătoare Iulia Anohina, scriitorul Sean Martin şi regizoarea Loise Milne (Edinburgh), venerabila Nelly Fomina, autoarea costumelor din Solaris, Oglinda şi Călăuza, prof. Robert Bird (Chicago), autorul a două monografii despre regizorul rus, slavista Neide Jallageas (Sao-Paulo), traducătorul versurilor lui Arseni Tarkovski în japoneză, Atsusi Sakaniva (Tokyo) şi regizorul Arvo Iho (Estonia) - iată doar o parte din personalităţile care au îmbogăţit mitosfera în permanentă expansiune a genialului cineast. 

 

Dar conferinţa nu s-a restrâns la expuneri teoretice. Câteva intervenţii vizuale - fotografie, film şi artă video - au împrospătat universul senzorial al erudiţilor cercetători, întregind firescul perceptiv al registrului tarkovskian. Un slide-show al costumelor realizate de Nelly Fomina - extrem de rar de găsit în monografii, alături de documentarul Aleksandr Kaidanovski (r. Evgheni Ţîmbal, 1997) despre viaţa frământată a talentatului actor, cunoscut în special ca protagonist al filmului Călăuza, au dat concreteţe dimensiunii biografiste a conferinţei. „Viaţa Zonei după Tarkovski“ - proiect fotografic extrem de interesant, realizat de Arvo Iho, fost colaborator al cineastului, arată cum locaţia principală de filmare a Călăuzei, odinioară o uzină părăsită de lângă Tallinn, nu şi-a pierdut aura de mister, devenind loc de pelerinaj pentru cunoscători, în care continuă să se întâmple lucruri obişnuite sau neobişnuite. Filmul de artă video Mirror by Mirror (2013), un colaj fotografic inspirat din motive şi cadre ale filmului Oglinda, realizat de graficienii Serghei Sviatcenko şi Noriko Okaku, exploatează creativ spaţiul metafizic tarkovskian, fiind una din rarele piese artistice „omagiale“ vii şi originale, crescute din spiritul tarkovskian, care depăşesc epigonicul, evocarea formală sau gratuită. 

 

Evenimentul cel mai mediatizat, legat nemijlocit de personalitatea lui Tarkovski, care a concentrat atenţia atât a teoreticienilor, cât şi a practicienilor, a fost deschiderea oficială la Iurieveţ, oraşul natal al cineastului, a Arhivei documentare Tarkovski, achiziţionată de curând de forurile culturale locale şi care, împreună cu Muzeul „Tarkovski“, creşte puterea de atracţie şi prestigiul internaţional al orăşelului de pe Volga. Colecţia de caiete de notiţe, schiţe de platou, fotografii inedite şi înregistrări audio, ajunsă în patrie, creează premisele unor noi etape de cercetare şi nu va avea timp să se prăfuiască; exegeţii sunt deja cu ochii pe noile documente. 

Ce alte vibraţii au mai reverberat în forumul de pe Volga? Cele ale fluviului însuşi, care scaldă molcoma urbe a Iurieveţului, cu biserici bătrâne coşcovite şi case de lemn traforat de-acum un veac, dar şi pitorescul Plios, reşedinţa celebrului pictor Isac Levitan şi centru acreditat, de un secol şi ceva, al peisagisticii ruse, pe cale astăzi de a deveni una din cele mai luxoase staţiuni riverane ale ţării. Iahturi demodate şi noi, hoteluri sovietice renovate şi vile de lux, răsărite de curând pe malul generosului fluviu, dar încă neajunse în topul circuitului turistic, dau un aer aparte micii perle a Volgăi. Lume puţină, daâ „bună“, venită să ia o gură de soare şi cinema: oameni de film, sponsori cu iubitele lor, localnici nostalgici se plimbă pe aleea principală, care leagă sălile de proiecţie, se bat cu ţânţarii extrem de viguroşi, pe care, din convingeri ecologiste, nimeni nu vrea să-i stârpească, se salută cu Ralph Fiennes, „mascota“ de anul acesta a festivalului, sau cu actori veniţi de aiurea mai mult pentru o vacanţă exotică decât pentru palmaresuri, se conversează cu bonomul Pavel Lungin, fan convins al staţiunii... 

 

Îl întreb pe autorul Ostrovului, cel mai piratat film de artă rusesc din România recentă - complimentul îl măguleşte -, de unde antimonarhismul virulent şi manipulator din Ţarul? „Eşti monarhistă?!“, mă scrutează ameninţător-mucalit ochii rotunzi, care devin deodată sferici. Monarhismul în Rusia continuă să creeze stupori mult mai mult ca în România. „... Şi oricum s-au amestecat cu comuniştii şi fac acum un singur partid!“, completează sentenţios regizorul. O bombă detonată parţial nu trebuie provocată... Ne întâlnim iar în fiestele de stradă cu balalaici, în care regizorul îşi face cu plăcere apariţia, la seratele de creaţie cu ceai, poezie şi plăcintă cu afine, la banchetele câmpeneşti cu peşte şi struguri, la vizionările de pe malul fluviului. Am rămas pentru el „monarhista“... Ne salutăm cordial şi polemic, discutăm despre Dumnezeu, credinţă şi artă... „Monarhiştii trebuie înecaţi!“, decretează regizorul şi nimeni nu-l contrazice, dar mai întâi, ca sultanul Şeherezadei, mă întreabă: „Cum poţi să-i susţii în acelaşi timp pe Tarkovski şi pe Paradjanov? Sau Tarkovski, sau Paradjanov!“. Îi spun câteva vorbe  despre Rai... mă ascultă mirat şi pare pentru o clipă convins...

 

Şeherezadele vorbesc, neînecate, de pe malurile fluviului amplu, unde fluturii de varză fac dragoste, iar ţânţarii atacă în roiuri. „Prea mulţi fluturi în anul acesta!“, comentează localnicii, pentru care varza e mai preţioasă ca pâinea sau cinema-ul, dintr-o ţară în care orice e posibil. Chiar şi Tarkovski.  

 

Corespondenţă de la Ivanovo de Elena Dulgheru