Teatrul cu mesaj ortodox, mijloc de zidire sufletească

În anul 2009, a jucat pentru primă oară într-o piesă cu subiect creştin, intitulată metaforic „Fata care vede prin haos”. Au trecut opt ani de la acest proiect. Între timp, au fost lansate şi alte spectacole în care apare actriţa, iar spectatorii sunt tot mai numeroşi. Ana Calciu este o deschizătoare de drumuri, fiind primul actor din România care a păşit pe calea teatrului creştin. O alegere inspirată, provenită din modul său de a trăi, de a crea şi de a crede în divinitate.

Care a fost momentul în care aţi decis să jucaţi în spectacole cu tematică creştin-ortodoxă?

Momentul decisiv a fost atunci când nu m-am mai regăsit în teatrul clasic. Jucam deja de vreo 10 ani, în mai multe teatre din Bucureşti, şi m-am trezit cu un gol interior, pe care nu ştiam cu ce să-l umplu. Am simţit că ceea ce făceam nu folosea nimănui şi nici mie. Actorul care nu-şi cunoaşte rostul pe scenă se transformă în propriul idol. Sutele de ore de ­repetiţii şi spectacole îl epuizează, în loc să îl hrănească. Această profesie nu a fost lăsată pe pământ pentru a demonstra, ca actori, ce aptitudini remarcabile avem. Talentul este doar un mijloc prin care putem dărui, învăţa, educa, ajuta şi sensibiliza oamenii.

Impasul profesional prin care am trecut s-a suprapus cu căutările personale. Există, cred, un moment în viaţa fiecărui om când se opreşte din drum şi începe să-şi pună întrebări despre sensul vieţii. Chiar dacă la nivel teoretic ştim ce este existenţa, această înţelegere nu este suficientă, deoarece simţim că o Putere ne guvernează. Iar această Putere este Dumnezeu. Când eşti conştient de prezenţa lui Dumnezeu, încerci să trăieşti după învăţătura Lui. Raportarea la El declanşează resorturi interioare profunde, te obligă la o privire atentă asupra propriei persoane, după modelul Hristos. Aşa se face că prin intermediul mijloacelor artistice am adus pe scenă texte cu tematică creştin-ortodoxă, personalităţi istorice, modele de vieţuire. A fost un demers personal despre care nu am crezut că va lua o asemenea amploare.

V-a influenţat în vreun fel schimbarea direcției profesionale?

Sigur că da. Trăiesc şi muncesc cu dorinţa de a aduce în faţa publicului modele de excepţie, prin trăirea, gândirea şi vieţuirea lor, care să ne ajute să înţelegem că, indiferent de greutăţi, putem trăi frumos. Ca actor, încerci, pe cât posibil, să înţelegi astfel de personalităţi şi să te apropii de ele cu ajutorul instrumentelor artistice. La un moment dat, începi să te „contaminezi” şi tu, ca artist, să te îmbogăţeşti, să te întăreşti în credinţă. Acest cumul de trăiri, pe care îl strângi în tine, îl transmiţi publicului, care devine părtaş la această împre­ună-lucrare. Teatrul cu mesaj ortodox este un mijloc de zidire sufletească.

„Un actor trebuie să fie o lumină”

Spuneaţi că teatrul creştin a luat amploare. În ce piese vă putem vedea?

În „Fata care vede prin haos”, care este o piesă scrisă după un poem al surorii mele, Maria Calciu, în regia Mălinei Andrei, pe muzica lui Arvo Pärt. Apoi, ar fi „Diaconiţa Olimpiada”, o adaptare după Scrisorile Sfântului Ioan Gură de Aur către Sfânta Diaconiţă Olimpiada, regizor Marian Popescu. Urmează „Stihuri şi Cântări”, un spectacol de poezie religioasă şi muzică psaltică, în care joc alături de Magda Catone şi Tomi Cristin. Acest spectacol a fost preluat de Asociaţia Părinţilor pentru Ora de Religie Sector 3 Bucureşti şi s-a desfăşurat în mai multe biserici din Bucureşti şi din ţară.

„Vorbind cu Tine, Doamne!” este un scenariu după „Rugăciuni pe malul lacului” de Sfântul Nicolae Velimirovici, regizat de Ana Calciu şi Teodora Mareş.

Un alt spectacol este „Brâncoveanu, Ivireanu, iubire de Biserică şi neam”, unde mă puteţi vedea alături de Damian Victor Oancea, Magda Catone, Mihai Coadă, Ovidiu Cuncea, Tiberiu Păun, Bogdan Iacob, Dana Rusu, Alexandru Ionescu. Textul îi aparţine preotului Aurel-Bogdan Teleanu, Ivona Boitan s-a ocupat de regie, iar scenografia este semnată de Ileana Zirra.

Anul trecut, a avut loc premiera celui mai recent spectacol „Candele nestinse. Mărturii din închisorile comuniste”, unde joc împreună cu Tomi Cristin, Bogdan Iacob şi Damian Victor Oancea. Textul şi regia îi aparţin Ivonei Boitan, iar scenografia Ilenei Zirra.

Nimic nu s-ar fi realizat fără ajutorul lui Dumnezeu, căruia Îi mulţumesc că m-a vegheat şi mi-a scos în cale oameni deosebiţi: pe toţi cei numiţi mai sus, la care o adaug pe Malvina Roşu (în calitate de manager cultural, prezent în mai multe proiecte) şi alţi colaboratori. Aceştia mi-au fost aproape şi le mulţumesc. Am avut ideea acestor proiecte, la unele am scris şi scenariul, dar ele „s-au născut” dintr-o muncă susţinută în echipă.

Sunt bucuroasă să spun că la ultimele două proiecte, „Brâncoveanu, Ivireanu, iubire de Biserică şi neam” şi „Candele nestinse. Mărturii din închisorile comuniste”, ne-au sprijinit Protoieria Sector 2, prin părintele protopop Ion Popescu, şi Liga Tinerilor Creştini Ortodocşi Români Sector 2, fără de care nu cred să ne fi descurcat. Aceste spectacole s-au derulat cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, care a felicitat şi premiat echipele ambelor piese de teatru. Este o mare onoare să fim sub ocrotirea Bisericii şi îi mulţumim Patri­arhului nostru. Aceleaşi gânduri de recunoştinţă le îndreptăm şi către jurnaliştii Centrului de Presă BASILICA.

Cât de numeros este publicul atent la teatrul cu mesaj ortodox?

Spectacolele de acest tip au propriul public. Sunt foarte mulţi oameni care ne mulţumesc, deoarece, zic ei, se întăresc în credinţă, văzând raportarea autentică a personajelor la viaţa spirituală. Să ştiţi că oamenii care merg la Biserică au renunţat să mai meargă la teatrul clasic, pentru că nu mai găsesc nimic motivant acolo. În schimb, vin la spectacolele noastre. Îi simt foarte aproape şi le mulţumesc. De asemenea, mă bucur că vin şi mulţi tineri.

Care credeţi că este rolul actorului în această lume?

Un actor trebuie să fie un exemplu de cultură, de civilizaţie, de trăire în Adevăr, să fie o lumină, astfel încât talentul dăruit de Dumnezeu să devină talant mărturisitor. Iisus a spus: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa”, să-I urmăm aşadar.

Ce nu cunosc oamenii ­despre Ana Calciu şi aţi vrea să afle?

Faptul că ceea ce fac mă defineşte. Sunt aşa cum vorbesc şi cum mă vedeţi. Pentru toate Îi dau Slavă lui Dumnezeu!