Teologia, facultate fondatoare a primei universități românești
Iașiul a marcat, la 26 octombrie, 160 de ani de la fondarea Universității „Alexandru Ioan Cuza”, prima instituție de învățământ superior înființată în spațiul românesc. Inaugurată în prezența Domnului Unirii, al cărui nume îl poartă azi, universitatea a avut primul sediu în corpul vechi al actualei Universități de Medicină și Farmacie, în clădirea impunătoare din Copou mutându-se la aproape două decenii distanță. Printre facultățile fondatoare, Teologia Ortodoxă a avut un rol esențial.
În ziua Sfântului Dumitru a anului 1860, Iașii erau cuprinși de entuziasmul unui eveniment unic: deschiderea, în bătrâna capitală a Moldovei, a primei universități românești, la numai un an distanță de la alegerea ca domn al celor două principate a lui Alexandru Ioan Cuza. Deschiderea unei universități moderne a însemnat continuarea unor preocupări mai vechi pentru învățământul superior, dar și a unei tradiții începute cu Academia Mihăileană (1835-1847), înființată prin strădaniile lui Gheorghe Asachi, instituție în care s-au predat, printre altele, primele cursuri de istorie, drept, chimie, matematică sau științe biologice. Însă momentul era unul important și dintr-o altă perspectivă, a eforturilor pe care Cuza le-a făcut chiar din primii ani de domnie pentru a da dimensiune națională instituțiilor nou-create, în ideea de a întări actul unirii și de a cultiva sentimentul apartenenței la un singur stat. „La 26 octombrie 1860 s-a inaugurat Universitatea din Iași, în prezența domnitorului Unirii Principatelor, Alexandru Ioan Cuza, și a prim-ministrului Mihail Kogălniceanu. Universitatea urma să cuprindă patru facultăți: Drept, Filosofie (Litere), Teologie și Medicină. Prin statute se prevedea cuprinderea tuturor ramurilor științelor. Erau prima Universitate a României și primul act național în Epoca Reformelor realizate de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza”, sublinia, în volumul „Iași, memoria unei capitale”, istoricul ieșean Gheorghe Iacob.
Rolul „instrucției publice”, pe care Cuza a încercat să o consolideze prin reformele de mai târziu, a fost definit de tânărul profesor de drept, Gheorghe Mârzescu, în discursul susținut cu prilejul deschiderii universității, ca „fiind mijlocul prin care ideile de dreptate și de datorie ajung a se lăți asupra întregului corp ce poartă titlul de Stat, națiune sau popor”.
Documentele de epocă descriu momentul inaugurării ca pe unul fastuos, marcat de prezența celor mai de seamă demnitari ai tânărului stat român, care au vorbit despre însemnătatea noului edificiu. „Cu acest prilej, arhiereul Filaret Scriban alcătui și rosti o rugăciune călduroasă pentru prosperarea învățăturei publice, mulțumind Domnitorului pentru întemeerea înaltei instituții culturale”, nota monografistul N. A. Bogdan în volumul său „Orașul Iași. Monografie istorică și socială, ilustrată”.
Primul sediu, în actualul corp central al UMF Iași
Deși toată lumea identifică Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” cu eleganta clădire din Copou, devenită, în timp, un simbol arhitectural al Iașiului, primul sediu al instituției n-a fost, de fapt, acesta. Universitatea a fost inaugurată în clădirea în care astăzi funcționează Universitatea de Medicină și Farmacie. În clădirea din Copou, construită între anii 1893 şi 1897, se va muta abia în anul 1897. La inaugurarea noului sediu aveau să participe regele Carol I și regina Elisabeta. La 1913, N. A. Bogdan nota, cu privire la noul sediu: „Palatul ce i s-a zidit în strada Carol (...) este foarte mare și impunător, numărând peste 260 de odăi. Toate instalate cu lux și cu cele mai nouă aparate de iluminare, încălzire, apă, aerisire, în cari sunt așezate toate sălile de prelegeri, amfiteatre, laboratorii, cum și biblioteca universitară. Singură Facultatea de Medicină nu a încăput aici și i s-a rezervat dar vechiul local al Universităței din centrul Iașului, căruia acum în urmă i se adaugă mari aripe, ce urmează a-i servi la îndemânarea tuturor cursurilor și experiențelor necesare”.
Printre primii profesori ai universității s-au numărat Gheorghe Mârzescu, Simion Bărnuțiu, Ștefan Micle (soțul Veronicăi), dar multe alte nume mari s-au succedat apoi la catedrele universității: Titu Maiorescu, Alexandru Philippide, A. C. Cuza, Constantin Stere, Dragomir Hurmuzescu, Petru Poni, Neculai Leon, Ludovic Russ, Leon Sculy. Primul rector a fost profesorul de economie politică Ioan Strat (mandat între anii 1860 şi 1861), iar prima diplomă de licență emisă de universitatea ieșeană, la Secția Științe, a fost acordată în 1874. În primul an de funcționare au fost înscriși 61 de studenți la Drept, 14 la Filosofie (Litere), 2 la Științe și 14 la Teologie.
Teologia, facultate fondatoare
Universitatea a cuprins la început doar trei facultăţi: Facultatea de Filosofie, Drept şi Teologie. Ca urmare a legii învăţământului din 1864, Universitatea s-a reorganizat în patru facultăţi: Facultatea de Litere şi Filosofie, Facultatea de Ştiinţe fizice, matematice şi naturale, Facultatea de Drept şi Facultatea de Medicină, inaugurată abia în 1879.
Proiectul-program al Facultății de Teologie a fost redactat de Simion Bărnuțiu și cuprindea o consistentă paletă de discipline. „Obiectele ce urmau să compue cursul complect al Facultății de Teologie fură următoarele: 1. Introducerea în cărțile vechiului așezământ; 2. Arheologia biblică; 3. Istoria bisericească; 4. Introducerea în cărțile noului așezământ; 5. Patrologia; 6. Teologia dogmatică; 7. Teologia comparativă; 8. Teologia morală; 9. Teologia pastorală; 10. Ermineotica sacră; 11. Dritul canonic; 12. Curs de literatură generală; 13. Curs de literatură română; 14. Omiletica; 15. Limba latină; 16. Limba greacă; 17. Limba ebraică și limba haldeică”, detalia N. A. Bogdan în „Orașul Iași. Monografie istorică și socială, ilustrată”. Tot el, în același volum, îi pomenește și pe primii profesori care au predat la Teologia ieșeană: „Episcopul Filaret Scriban pentru Arheologia biblică, ebraică și creștină, Episcopul Sohupan pentru Istoria bisericească, Iconomul Nichifor Iliescu pentru Dreptul canonic și Arhiereul Melchisedec pentru exegesa sublimă a vechiului așezământ și limba ebraică”.
În primul an de funcționare a universității, la Teologie au fost înscriși 14 studenți. În anii următori, din cauza dificultăților economice și a lipsei personalului didactic calificat corespunzător, facultatea s-a închis. Astfel, la 14 ianuarie 1865, activitatea Facultății de Teologie de la Iași a încetat, în urma deciziei ministerului de resort. Învățământul teologic superior a fost reluat abia în 1926, când s-a înființat Facultatea de Teologie de la Chișinău, tot în componența universității ieșene, prin strădaniile profesorului Ion Petrovici, pe atunci ministru al Instrucțiunii și Cultelor.
În 1990, la iniţiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, la acea vreme Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, la Iaşi a fost reactivat Institutul Teologic de Grad Universitar, revenit începând din 1991 ca facultate membră, cu drepturi şi obligaţii depline, în cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”.