Teologia în imagini

Dacă în pictura laică artistul este liber să redea ce simte în formele pe care le doreşte, în pictura bisericească, fie că este vorba de pictura murală, fie că este vorba de icoane, pictorul trebuie să se încadreze în anumite limite, toate făcând parte dintr-un ansamblu legat strâns de ordinea şi desfăşurarea ceremoniilor liturgice, de înlănţuirea ideilor dogmatice.

Născută şi perfecţionată în creştinătatea ortodoxă răsăriteană, pictura bisericilor româneşti este de tradiţie bizantină. Introducându-ne într-o lume a prototipurilor, a celor care prin viaţa virtuoasă au mărturisit pe Dumnezeu Unul în Treime, ca profeţi, apostoli, martiri, ierarhi, pustnici, iconografia ortodoxă va reda înfăţişarea acestora într-o formă transfigurată, înduhovnicită. Pictorul reduce imaginea la esenţial: fruntea este luminoasă, largă şi înaltă pentru a sugera intensitatea gândirii contemplative, privirea liniştită, plină de bună cuviinţă şi uimire, faţa slăbită de post şi nevoinţă. Figura blândă ori severă nu se crispează şi nu râde niciodată, pictura nu e numai frumuseţe picturală, ci trăire, nevoinţă, credinţă profundă şi dorinţă de mântuire. Notele realiste dispar sub dorinţa de a spiritualiza compoziţia. Deosebindu-se de pictura realistă în care sfinţii sunt pictaţi cât mai aproape de perfecţiunea umană, sfinţii în pictura bizantină au chipuri ce exprimă bucurie divină, sfinţenie şi dorinţă nestrămutată de mântuire. "La zugrăvirea oricărei biserici este admis numai stilul bizantin" În secolul al XIX-lea, pictura bisericească de la noi parcurge o perioadă de confuzie, de abatere de la tradiţia bizantină sub influenţa curentelor venite din apus. Ca reacţie la această influenţă desacralizată, cercetători în domeniul artei, istoriei şi pictori de renume iau atitudine. Sfântul Sinod hotărăşte: "La zugrăvirea oricărei biserici este admis numai stilul bizantin". În acest sens ia fiinţă chiar o şcoală pe lângă Patriarhia Română, se creează o comisie centrală de pictură care la început funcţionează în cadrul Ministerului Cultelor, apoi la Patriarhia Română, comisie care are ca scop îndrumarea şi controlul picturilor care se execută în biserici. Având nu numai rol artistic, ci în primul rând rol didactic, pictura bisericească este o teologie în imagini, o predică despre Dumnezeu şi sfinţi, o învăţătură despre viaţă şi moarte, bine şi rău, despre răbdare, sfinţenie şi mântuire, o exegeză a Noului şi Vechiului Testament, o carte deschisă în care pot citi toţi credincioşii, din această cauză bisericile ortodoxe nu pot fi zugrăvite la întâmplare, ci după un anumit plan. Concepţia acestui plan este de natură teologică, astfel că înţelesul lui este dat de marii mistagogi (tâlcuitori), care se ocupă de explicarea simbolisticii lăcaşului de cult şi a slujbelor săvârşite. "Tâlcuirea despre dumnezeiescul lăcaş" Iată ce ne împărtăşeşte Sfântul Simeon al Tesalonicului în "Tâlcuirea despre dumnezeiescul lăcaş", privitor la cele trei încăperi ale bisericilor ortodoxe (altar, naos şi pronaos): "Ca o casă a lui Dumnezeu, biserica închipuieşte toată lumea, pentru că Dumnezeu este pretutindeni şi peste toate; şi biserica, arătând acestea, se împarte în trei, căci şi Dumnezeu este Treime... Preasfântul Altar închipuieşte cele mai presus de ceruri, unde se zice că se află şi scaunul lui Dumnezeu, pe care îl simbolizează Sfânta Masă ... Naosul închipuieşte lumea aceasta văzută; cele din înaltul naosului (închipuiesc) cerul cel văzut, cele din josul lui pe cele de pe pământ şi însuşi raiul, iar cele dinafară (închipuiesc) părţile cele mai de jos şi însuşi pământul, prin fiinţele necuvântătoare, care n-au nimic mai înalt". Sfântul Maxim Mărturisitorul ne lămureşte: E vrednic de mirare că, în micimea lui, locaşul (biserica) seamănă cu vastul univers. Cupola sa înălţată este comparată cu cerul cerurilor ... Ea se sprijină solid pe partea ei inferioară. Arcurile ei reprezintă cele patru laturi ale lumii". Tot Sfântul Simeon al Tesalonicului ne explică faptul că aceeaşi Sfântă Liturghie "se săvârşeşte şi sus (în ceruri) şi jos (pe pământ), numai că acolo în cer se face fără văluri şi simboluri, pe când aici pe pământ prin simbol, pentru că este un lucru greu pentru noi şi suntem îmbrăcaţi în trup stricăcios". Astfel, în biserică fiecare îşi ocupă locul potrivit: altarul este locul clerului, naosul este rezervat credincioşilor, iar pronaosul era rezervat în vremurile de început penitenţilor şi catehumenilor. Trebuie precizat faptul că tipicul iconografic n-a fost uniform în decursul timpului, el formându-se încetul cu încetul, variind în funcţie de arhitectură, de dimensiunile locaşului, de gusturile şi intenţiile ctitorilor, de personalitatea pictorilor, de destinaţia locaşului etc., însă toate aceste elemente care dau o dinamică a programului iconografic se subordonează liniilor generale stabilite de Biserică. Reguli practice ale Comisiei de pictură bisericească Primii predicatori şi lămuritori ai credincioşilor asupra rolului picturii bizantine sunt preoţii, care trebuie să explice că o pictură bisericească trebuie să îndemne la rugăciune, nu la alte trăiri. Pentru a ieşi în întâmpinarea acestora, Comisia de pictură bisericească a stabilit câteva reguli practice necesare executării în bune condiţii a lucrărilor de pictură din nou sau de restaurare-conservare. În acest sens, în anul 2010, prin temeiul 5493 s-au stabilit ca proiectele iconografice sau de restaurare să fie efectuate de către pictori sau restauratori autorizaţi de Comisia de pictură corespunzător categoriei bisericii şi să conţină următoarele documente şi informaţii: pentru proiectele întocmite la lucrările de pictură din nou - adresa preotului paroh către Centrul eparhial prin care solicită înalta binecuvântare de a demara procedurile legale în vederea realizării lucrărilor de pictură şi de înaintare a dosarului spre analiză Comisiei de pictură; avizul protoieriei de care aparţine parohia; adresa Centrului eparhial prin care acesta îşi dă acordul asupra solicitării parohiei; partea scrisă (categoria bisericii, cadrul geografic, istoricul sfântului locaş, dispunerea iconografică, caietul de sarcini, devizul economic, suprafaţa ansamblului, bibliografia folosită, expertiza de rezistenţă a edificiului); planurile arhitecturale reale (planuri şi secţiuni transversale/longitudinale cu nominalizarea iconografiei pe acestea), care vor fi ştampilate şi semnate fiecare în parte de către parohie; documentaţia fotografică (circa 10-20 de fotografii din interiorul şi exteriorul locaşului de cult). La întocmirea proiectelor se recomandă ca pictorul să preia recomandările chiriarhului locului şi ale preotului paroh, în vederea realizării unor programe iconografice canonice de promovare a sfinţilor locali şi naţionali şi de a contura o personalitate corectă a ansamblului pictural respectiv, amintind de marile ansambluri româneşti existente. Iar la proiectele întocmite la lucrările de restaurare-conservare a picturii murale sau a picturii catapetesmelor şi a mobilierului interior specific, dosarul va cuprinde: adresa preotului paroh către Centrul eparhial prin care solicită înalta binecuvântare de a demara procedurile legale în vederea realizării lucrărilor de restaurare-conservare şi de înaintare a dosarului spre analiză Comisiei de pictură; avizul protoieriei de care aparţine parohia; adresa Centrului eparhial prin care acesta îşi dă acordul asupra solicitării parohiei; partea scrisă (categoria bisericii, prezentarea generală a monumentului cu datarea construcţiei, cadrul geografic şi istoric, descrierea monumentului şi a componentelor artistice, descrierea picturii murale şi tehnica de execuţie, date despre iconostas (dacă face parte din proiectul de deviz), intervenţii anterioare asupra arhitecturii şi picturii, starea de conservare a elementelor de arhitectură (acoperiş, soclu, structura de zidărie, pardoseală, sistemul de încălzire şi electric), analiza stării de conservare a picturii murale, probe fizico-chimice şi biologice de stabilire a metodologiei de intervenţie, propuneri de intervenţie de urgenţă dacă este cazul, propuneri generale de conservare şi restaurare a picturii murale, buletine de analiză, măsurători efectuate pentru determinarea gradului de umiditate, relevee, deviz estimativ, bibliografie, documentaţie fotografică bogată din interior şi exterior, avizul Ministerului Culturii (în cazul monumentelor istorice). Licitaţiile vor fi organizate cu pictori sau restauratori corespunzători categoriei bisericii. La dosarul de licitaţie înaintat Comisiei de Pictură spre aprobare se vor ataşa minimum trei oferte de la pictori sau restauratori autorizaţi corespunzător categoriei bisericii care au fost invitaţi şi au participat la licitaţie, în original, cu semnătura, preţul şi data de execuţie clar specificate, procesul-verbal întocmit de parohie în care sunt menţionaţi atât pictorii sau restauratorii care au fost invitaţi să participe la licitaţie (preotul paroh va trimite minimum 5 invitaţii), cât şi pictorii sau restauratorii care au depus ofertă; oferta câştigătoare; avizul protoieriei de care aparţine parohia; aprobarea Centrului eparhial.