Theodor Cazaban, un aristocrat în exil
Theodor Cazaban (1921-2016) a fost un scriitor care a făcut parte din aşa-zisa „generaţie pierdută”, adică acei autori care nu s-au putut afirma imediat după cel de-al Doilea Război Mondial. După 1947 a trăit în exil la Paris. Aristocrat (un strămoş al său francez fusese înnobilat în 1697), discret, talentat, o voce anticomunistă pe care românii o puteau auzi la posturile de radio Europa Liberă şi Vocea Americii, un autor apreciat de francezi, dar care şi-a croit cariera aşa cum a crezut de cuviinţă, păstrându-şi mereu libertatea spiritului. Chiar şi libertatea de a nu se reîntoarce în propria ţară după 1989.
S-a născut la 2 aprilie 1921, la Fălticeni, într-o familie franco-română. Era nepotul scriitorului Alexandru Cazaban şi fratele actorului Jules Cazaban. A studiat Literele la Universitatea din Bucureşti. A debutat în 1940 la „Curentul literar”, cu poezia „Zvon de haiducie”, iar în anul următor colaborează la revista „Albatros”. În septembrie 1944 este militar pe frontul transilvănean, experienţă transfigurată în nuvela „Rachetele” (1945). A fost atras şi de dramaturgie, primele piese scriindu-le în anii 1945-1947: „Noaptea nunţii”, „Copacul fermecat” (scenariu radiofonic) şi „Ţara Nimănui”, cea din urmă fiind remarcată de Petru Comarnescu, pe care a recomandat-o pentru repertoriul teatrelor. „După unele succese regizorale în domeniul teatrului radiofonic, în august-septembrie 1947 montează în oraşul natal «Revizorul» de Gogol, cu elevii clasei a VIII-a de la Liceul «Nicu Gane», printre interpreţi numărându-se Eugen Mandric şi Dan Nemţeanu” (Constantin Severin, „Theodor Cazaban sau fiordurile fiinţei”, pe blogul personal).
În Bucureşti, Cazaban frecventa acelaşi cerc literar cu Pavel Chihaia, Constant Tonegaru, Geo Dumitrescu, Virgil Ierunca, Dinu Pillat.
După încheierea războiului şi-a dat seama ce se întâmplă cu regimul politic şi a căutat să plece din ţară, ceea ce a şi reuşit, cu ajutorul unui prieten, în 1947. A plecat din România cu puţin timp înainte de abdicarea regelui. În primii ani a trăit, ca mai toţi românii exilaţi, incertitudinea găsirii unui loc de muncă, asigurării unui trai cotidian. În primele zile a fost ajutat de Monica Lovinescu, pe care o cunoştea din ţară şi care i-a dat bonuri pentru pâine, care era încă pe cartelă după război, şi tichete de metrou. O vreme a fost muncitor într-o uzină şi a locuit la Sèvres, într-un cămin pentru exilaţi, unde a fost coleg cu Ioan Cuşa şi Paul Miron. Apoi a primit burse şi situaţia s-a remediat. În perioada 1951-1970 a fost redactor la revista „La Nation roumaine”. S-a integrat în noua lume şi a început să publice articole în presa exilului, dar şi în cea franceză. După cum povestea într-un interviu, în acea perioadă s-a împrietenit cu mulţi teologi, printre care vestiţii ruşi Michel şi Paul Evdokimov, dar şi cu teologi veniţi la Paris din alte părţi ale lumii, aşa cum au fost Léon Zander, Alexander Schmemann şi John Meyendorff.
A colaborat timp de trei decenii cu posturile de radio Europa Liberă şi Vocea Americii, unde realiza interviuri şi cronici literare. A frecventat cenaclul literar al lui L.M. Arcade.
În 1963 a publicat romanul Parages, la Gallimard, pentru care a primit cronici elogioase în presa literară franceză. Prestigioasa editură îi oferise şansa de a mai publica alte cinci romane în viitor, dar autorul n-a mai scris nici un roman. A scris în schimb piese de teatru.
După 1989, a fost prezent în presa culturală din ţară, fiind colaborator la revista „Jurnalul Literar” editată de criticul şi istoricul literar Nicolae Florescu, la editura căruia a şi publicat un volum de eseistică literară.
Cristian Bădiliţă a realizat o carte substanţială de convorbiri cu Theodor Cazaban, care a fost publicată sub titlul Theodor Cazaban - Captiv în lumea liberă, având o postfaţă de Alexandru Paleologu, care constituie o biografie vie, edificatoare pentru acest scriitor cu un spirit atât de liber. „În mai bine de jumătate de secol de exil, Theodor Cazaban a cunoscut multă lume şi câteva crochiuri ale unor feţe din mediul intelectual francez, realizate de el, sunt de interes maxim. Mircea Eliade, Emil Cioran, Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, Vintilă Horia, Neagu Djuvara, Paul Barbăneagră, Alexandru Ciorănescu, dar şi René Guénon, Jean Paul Sartre, Gabriel Marcel, Raymond Aron, Jean Wahl, Roger Caillois, Vladimir Jankélévitch, Simone Weil sunt doar câteva dintre personajele acestei cărţi. Oameni pe care Theodor Cazaban i-a cunoscut, direct sau din scris, şi care într-un fel sau altul au contribuit la modelarea gândirii sale. Spiritul tutelar al gândirii lui Theodor Cazaban rămâne însă Eminescu, citat şi invocat cu veneraţie la tot pasul”, scria Tudorel Urian referindu-se la volumul Captiv în lumea liberă („România literară” nr. 40/2002).
Marilena Rotaru a realizat în 2003, pentru Televiziunea Română, filmul documentar „Theodor Cazaban, captiv în lumea liberă”, care este un act de meritată şi necesară restituire, publicul având şansa de a se bucura de subtila artă de a conversa a acestui scriitor care s-a considerat un român refugiat în Franţa şi care găsea o alinare a dorului de România şi de limba română în poezia lui Eminescu, din care recita deseori.
În ultimii ani, istoricul şi criticul literar Gina Puică a cercetat opera lui Cazaban şi a publicat în 2018, la Paris, la Editura Hermann, volumul Theodor Cazaban ou la révolte silencieuse. Un écrivain roumain en exil (Theodor Cazaban sau revolta tăcută. Un scriitor român în exil). Aceeaşi autoare s-a ocupat de tipărirea volumului de teatru Brambura sau Spiritul pedepsit, ediţie româno-franceză, în traducerea Olimpiei Coroamă, la Editura Institutului Cultural Român. Volumul cuprinde o piesă de teatru - comedie în trei acte, scrisă în 1964, al cărei manuscris a fost păstrat în Biblioteca Română din Freiburg, Germania. În studiul introductiv, Gina Puică scrie: „În contextul teatrului francez al acestor ani ’60, în care textele dramatice angajate sau pur și simplu politice și realiste erau prezente, noutatea lui Cazaban este aceea că piesa lui îndrăznește să transmită un mesaj care este exact contrariul unui mesaj progresist. Dacă în romanul său Parages, apărut cu un an mai devreme, el a putut, sub o haină «modernă», să lase să pătrundă, într-un mod adesea enigmatic, câteodată mai direct, concepții esoterice, metafizice sau de-a dreptul politice, în Brambura reia tematica antimodernă într-un mod direct, explicit, chiar didactic”.
Theodor Cazaban a murit la Versaillez, la 4 martie 2016. A reuşit să publice următoarele cărţi: Parages, Gallimard, Paris, 1963; Captiv în lumea liberă (împreună cu Cristian Bădiliţă), Editura Echinox, Cluj, 2002; Eseuri și cronici literare, Jurnalul literar, București, 2002; Cotloane, ICR, Bucureşti, 2019; Brambura sau Spiritul pedepsit (teatru), ICR, Bucureşti, 2020; Traduceri: Mihai Eminescu, Lumină de lună/ Lumiere de lune, versiune în limba franceză de Theodor Cazaban, Editura Jurnalul literar, 2000.