Timpul vieţii pământeşti este dăruit oamenilor spre a se pregăti pentru viaţa cerească

Cu rugăciunea din noaptea aceasta am trecut din anul 2015 în anul 2016 aducând mulţumire lui Dumnezeu, Mântuitorului nostru Iisus Hristos, pentru binefacerile primite de la El, Care este Capul Bisericii şi Împăratul veacurilor.

Anul în care am intrat este un alt dar pe care‑l primim de la Dumnezeu. De aceea, acum, la cumpăna dintre ani, trebuie să ne gândim mai mult la ceea ce înseamnă darul timpului pentru viaţa oamenilor.

Timpul este măsura devenirii făpturilor chemate de la nefiinţă la fiinţă. Toate făpturile care se află în devenire devin în timp. Dumnezeu Cel veşnic este deasupra timpului, dar toate făpturile create de El sunt create deodată cu timpul, cresc, rodesc şi se împlinesc în timp ca pregătire pentru viaţa veşnică. Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Fiul Cel veşnic al lui Dumnezeu, deşi este mai presus de timp, a intrat în timp, adică S‑a făcut Om la vremea potrivită sau la „plinirea vremii” (Galateni 4, 4) şi a inaugurat astfel timpul mântuirii, adică timpul unirii omului cu Dumnezeu. De aceea, Apostolul Neamurilor consideră timpul trăit în credinţă şi în comuniune cu Hristos ca fiind timpul mântuirii: „Iată acum vremea potrivită, iată acum ziua mântuirii” (2 Corinteni 6, 2).

Prin urmare, anii de la Naşterea Mântuitorului Iisus Hristos în lume, când Fiul Cel veşnic al lui Dumnezeu S‑a făcut Om, se numesc anii mântuirii. În acest sens, pe vechile inscripţii de pe biserici şi locaşuri de cultură se marca totdeauna de către creştini anul mântuirii în care a fost zidită biserica respectivă sau instituţia respectivă.

Sfânta Evanghelie ne arată că fiecare clipă a vieţii creştinului poate fi un timp al mântuirii. Într‑o clipă noi putem câştiga mântuirea prin pocăinţă, ca tâlharul de pe cruce care s‑a pocăit (cf. Luca 23, 43), sau putem pierde mântuirea dacă moartea ne găseşte nepregătiţi duhovniceşte, adică despărţiţi de Dumnezeu prin necredinţă şi fapte rele.

Unii Sfinţi Părinţi ai Bisericii au înţeles timpul vieţii noastre ca fiind o carte pe care o scriem şi o corectăm până în ziua plecării noastre din această viaţă, când Dumnezeu judecă sau evaluează timpul vieţii omului privind la lumina faptelor săvârşite de el. În acest sens, Sfântul Isaac Sirul spune: „Vieţuirea în lumea aceasta este asemănătoare celor ce înfăţişează prin nişte ciorne cele ce se află încă în forma de schiţe. Fiecare adaugă şi şterge din ele ceea ce voieşte şi doreşte, făcând o schimbare în ciorne. Iar vieţuirea în cele viitoare este asemănătoare manuscriselor, scrise pe materiale curate şi pecetluite cu pecetea împărătească, în care nu se mai pot face nici adăugiri, nici ştersături. Deci cât timp ne aflăm în curs de schimbare, să luăm aminte la noi înşine. Şi cât timp suntem stăpâni pe manuscrisul vieţii noastre, pe care l‑am scris cu mâinile noastre, să ne nevoim să facem în el adăugiri de bună vieţuire şi să ştergem din el greşelile vieţuirii de mai înainte. Căci cât timp suntem în lume nu pune Dumnezeu pecetea nici pe cele bune, nici pe cele rele, până în clipa ieşirii, în care se sfârşeşte lucrarea în patria noastră şi plecăm în călătorie. Precum a zis Sfântul Efrem: «Trebuie să socotim că sufletul nostru este asemenea unei corăbii gata de plecare ce nu ştie unde o va duce vântul şi unei oştiri ce nu ştie când va suna trâmbiţa de ­război»”¹.

Vedem, aşadar, că timpul este darul cel mai de preţ al vieţii noastre şi avem două feluri de a folosi timpul pentru mântuire: în rugăciune şi pocăinţă pentru păcatele săvârşite ca răscumpărare a timpului pierdut şi în rugăciune şi fapte bune ca rodire şi sfinţire a timpului. Când recunoaştem că mult timp am pierdut departe de Dumnezeu, nu ne mai rămâne decât să ne întoarcem îndată spre El până nu ajungem la mormânt, cum se spune în rugăciunile de la Vecernia Rusaliilor: „Mai ­înainte de a ne întoarce în mormânt, învredniceşte‑ne, Doamne, să ne întoarcem la Tine”.

În toată vremea şi în tot ceasul trebuie să lăudăm pe Dumnezeu, să‑I mulţumim şi să‑I cerem ajutorul, deoarece binele se săvârşeşte numai cu ajutorul lui Dumnezeu, după cum ne spune Mântuitorul Iisus Hristos, zicând: „Fără Mine nu puteţi face nimic” (Ioan 15, 5), adică nimic bun.

Să ne rugăm Domnului Iisus Hristos, Preasfintei Treimi, Maicii Domnului şi tuturor sfinţilor să ne ajute să vedem în fiecare zi pe care o trăim un dar primit de la Dumnezeu şi o treaptă spre El, Care din iubire pentru oameni S‑a făcut Om, a intrat în timp ca pe noi, oamenii, să ne înveşnicească, dăruindu‑ne viaţa veşnică în lumina, pacea şi bucuria Preasfintei Treimi.

În timp deci se dobândesc darurile ca arvună a vieţii şi fericirii veşnice. Lumina pe care noi o adunăm în suflet în timp prin rugăciune, prin citirea de cărţi duhovniceşti, prin convorbire duhovnicească, prin cuvântul bun, prin fapta bună, printr‑o binefacere care ajută şi pe alţii să mulţumească lui Dumnezeu, prin toate acestea noi facem roditor timpul vieţii noastre. De asemenea, trebuie să cerem lui Dumnezeu să ne dăruiască îmbelşugarea roadelor pământului şi vremuri cu pace, pentru a trăi o viaţă binecuvântată.

În aceste zile, mulţi oameni îşi urează: La mulţi ani! Sănătate! Bucurie! Fericire! Împlinirea tuturor dorinţelor! Dar de unde vin toate aceste daruri? Cine ne dăruieşte ani mulţi şi fericiţi? Cine ne dăruieşte sănătate deplină? Cine ne ajută să se împlinească dorinţele noastre? Numai Dumnezeu Cel Milostiv poate să împlinească toate dorinţele noastre sfinte şi bune. Viaţa este dar primit de la El, timpul vieţii este dar de la El, pacea este dar de la El, noi însă trebuie să cerem aceste daruri şi să le cultivăm, să le facem roditoare, pentru a spori în iubire faţă de Dumnezeu şi faţă de oameni.

Să ne rugăm lui Dumnezeu să binecuvânteze cununa anului în care am intrat, să dăruiască poporului român din Ţară, din vecinătatea graniţelor ei şi din diaspora română credinţă puternică, pace şi bucurie, îmbelşugarea roadelor pământului şi mult ajutor în toată fapta bună, spre slava Preasfintei Treimi şi a noastră mântuire!

La mulţi şi binecuvântaţi ani!

† Daniel
Patriarhul Bisericii 
Ortodoxe Române

Cuvânt rostit la Slujba să­vârșită în noaptea trecerii dintre ani (2015‑2016), la Catedrala ­Patriarhală.

Notă:

¹ Sf. Isaac Sirul, Filocalia, vol. X, EIBMO, Bucureşti, 2015, pp. 245‑246.