Tinerii, speranța unității și mărturia credinței autentice
Sibiul găzduiește în perioada 6-9 septembrie o nouă ediție a Întâlnirii Tinerilor Ortodocși din întreaga lume (ITO). Despre ceea ce a implicat organizarea unui astfel de eveniment, despre obiectivele acestuia și contribuția manifestării la dezvoltarea comunității sibiene ne-a vorbit coordonatorul echipei de organizare a ITO 2018, pr. lect. univ. dr. Emanuel Tăvală, consilierul cultural din cadrul Arhiepiscopiei Sibiului.
Părinte consilier, ce înseamnă pentru Sibiu şi pentru Mitropolia Ardealului organizarea ITO 2018?
Putem să dăm mai multe răspunsuri acestei întrebări. În primul rând, am putea spune că asemenea evenimente majore la nivelul Sibiului sunt o normalitate, având în vedere profilul cultural, turistic şi ecumenic al oraşului. Şi cu toate acestea, organizarea Întâlnirii Internaţionale a Tineretului Ortodox (ITO 2018) la Sibiu este un eveniment unic, tocmai datorită specificului acestei manifestări, a faptului că se găseşte la a cincea ediţie (şi în plan cultural, dar nu numai), iar după cinci ediţii consecutive poţi afirma despre un eveniment că este tradiţional şi pentru că are loc în Anul acesta Centenar, aici în inima Ardealului, unde unirea parafată la Alba Iulia în 1918 a fost ulterior transpusă în practică prin activitatea Consiliului Dirigent de la Sibiu. Aşadar, în al doilea rând, îi aşteptăm pe tineri să calce pe urmele celor care au făcut posibil acest an de întâlnire al românilor din 1918 şi să retrăiască istoria naţională şi bisericească pe viu. De aceea, ţinând cont de amploarea (nu doar numerică) a evenimentului, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Laurenţiu a socotit ca fiind o datorie de onoare asumarea organizării în acest An Centenar a ITO 2018 la Sibiu.
Câţi tineri participă la ITO 2018 şi câţi tineri voluntari sunt implicaţi în acest eveniment?
La ediţia din acest an a ITO 2018 aşteptăm peste 2.500 de tineri din fiecare judeţ al ţării (în funcţie de eparhii), precum şi tineri din diaspora ortodoxă românească (aproximativ 200), şi reprezentanţi ai Bisericilor Ortodoxe surori (aproximativ 120). Totodată, pentru buna desfăşurare a evenimentului au fost recrutaţi 600 de voluntari, iar în urma pregătirilor şi formărilor în vederea bunului mers al lucrurilor am semnat contracte de voluntariat cu 450 de persoane. Cred că trebuie să menţionăm că numărul de peste 3.000 de tineri care vor fi la Sibiu la început de septembrie corespunde capacităţii de cazare de la nivelul oraşului de reşedinţă a Mitropoliei Ardealului. Acest lucru explică numărul fluctuant de participanţi de la o ediţie la alta, dar poate acum, după a cincea ediţie, vom reuşi să tragem câteva concluzii constructive pentru viitorul acestei întâlniri.
Care sunt provocările întâmpinate în organizarea unui eveniment internaţional de o asemenea amploare?
Întrebarea în sine este provocatoare şi cred că ar fi mai potrivit să vorbim despre aceste lucruri după încheierea ediţiei din acest an. Şi cu toate acestea, pot spune că provocările sunt la fiecare pas. Lucrurile care par a fi foarte uşor de realizat, cărora nu le acordăm foarte multă atenţie am ajuns să ne dăm seama că sunt esenţiale şi că este, dacă vreţi, mult mai uşor să cazezi grupurile, decât să stabileşti forma finală a imnului întâlnirii, sau a mottoului sub care se va desfăşura întâlnirea. De altfel, am ajuns să conştientizăm că aceste lucruri se stabilesc, asemenea cu scrierea unei prefeţe, pe care cel mai bine o întocmeşti după ce ai scris lucrarea. Pe măsură ce se creionau principiile pe care doream să marşăm în vederea realizării ITO 2018, se clarificau şi aspectele menţionate anterior.
O provocare este constituirea echipei, şi acum îi înţelegem cel mai bine pe organizatorii ediţiilor precedente, care ne-au spus la unison că cea mai mare provocare va fi aceea de a rămâne prieteni şi după încheierea evenimentului.
O altă provocare o reprezintă comunicarea în cadrul echipei şi stabilirea principalelor liante de comunicare. Este important de înţeles ca fiecare persoană să răspundă de palierul de care este responsabilă şi să nu credem că ne pricepem la absolut tot ceea ce ţine de organizare, evitând astfel să cădem în capcana societăţii de azi, în care ştim cel mai bine ce are celălalt de făcut sau ştiind cel mai bine pe cine trebuie Dumnezeu să ierte sau să mântuiască. Acestea sunt doar câteva dintre provocări. Asupra acestora în ansamblu îi aşteptăm pe participanţi şi pe cititorii dumneavoastră să ne spună după 10 septembrie dacă le-am făcut faţă sau nu.
Ce aşteptări au tinerii ortodocşi din ţară şi din străinătate de la această ediţie a ITO?
După ediţiile precedente, aşteptările sunt foarte mari, cred eu, pentru că ştacheta a fost ridicată foarte sus. Tinerii aşteaptă să primească în continuare semnalul din partea Bisericii Ortodoxe că sunt fiii ei, că sunt parte integrantă a ei, că se regăsesc în ea, că Biserica îi asumă, că vorbim aceeaşi limbă, deşi uneori în loc de o metanie tindem să dăm like. Noi încercăm să le răspundem tinerilor la acest gen de frământare, ancorând totul în realitatea actuală şi ascultându-i. Pentru că la întrebarea precedentă m-aţi întrebat despre provocări, o astfel de provocare a fost să identificăm teme de discuţii şi ateliere de lucru care să îi unească pe tineri indiferent dacă sunt din ţară, din diasporă sau din alte Biserici Ortodoxe, conştientizând cât de frumoasă este această unitate în diversitate, dar mai ales cât de frumoasă e credinţa, cât de constructivă e unitatea şi cât de binecuvântat e neamul ortodox.
Ce aşteptări au organizatorii de la participanţii la ITO 2018?
Ceea ce ne dorim cel mai mult este ca tinerii participanţi să fie activi pe programul pregătit de noi. Pentru ca tinerii să îşi spună punctul de vedere şi pentru a fi ascultaţi, temele specifice dezbaterii (în cadrul workshop-urilor devenite deja tradiţie) vor fi generale, de actualitate și complementare, fiind formulate într-un limbaj accesibil, pe două dimensiuni, pentru a da răspuns la două mari întrebări: 1) Ce poate face Biserica pentru tineri? și 2) Cum pot contribui tinerii la crearea unei societăți mai apropiate de Biserică? Prin dezbaterile pe care le-am pregătit şi prin întregul program dorim să oferim tinerilor oportunitatea de a-și exprima și clarifica opiniile și perspectivele cu privire la cum văd relația personală cu Biserica și practicarea credinței: o bucurie reală și o trăire autentică a întâlnirii în și cu Hristos versus practici și rutine dobândite și devenite reflex, la limita între religiozitate și superstiție. Totodată, într-o perioadă în care folosirea termenilor moderni a devenit uzuală, iar limbajul specific mediului online este din ce în ce mai folosit pentru a formula mesaje care au ca grup-țintă generațiile Z și Y, tinerii vor trebui să se plieze şi pe o temă curajos formulată, dar și necesară și accesibilă. Nu în ultimul rând, având în vedere faptul că piața liberă pune la dispoziția tuturor cursuri de dezvoltare personală în care este indusă ideea potrivit căreia omul este măsura suficienței sale, Dumnezeu fiind un concept conex, claustrat, la care omul poate apela alternativ, va fi supusă dezbaterii de la Sibiu şi o temă prin care dorim să sondăm atât nevoia tinerilor de dezvoltare personală (cum o văd și unde apelează), cât și reacția lor cu privire la ideea de a prelua propunerile Biblice pentru dezvoltarea omului ca persoană după chipul spre asemănarea lui Dumnezeu; rolul dezvoltării personale în dobândirea credinței ca o stare personală avansată.
În sprijinul tinerilor şi al clarificării unor aspecte legate de vieţuirea lor în societatea de astăzi, dar în şi prin Biserică, le oferim posibilitatea de a asculta două dintre personalităţile cunoscute ale societăţii de azi, care pot servi drept model pentru oricare dintre ei şi care le pot oferi răspunsuri pertinente la problemele lor. Este vorba de conferinţa Unitate. Credinţă. Neam. De 100 de ori România, la care invitat va fi domnul Emil Hurezeanu, ambasadorul României la Berlin, diplomat sibian, eseist și jurnalist, alături de părintele Constantin Necula, binecunoscut tuturor.
Care sunt beneficiile aduse de ITO 2018 atât Arhiepiscopiei Sibiului, cât şi celorlalte eparhii din Mitropolia Ardealului?
Nu cred că putem vorbi de beneficii locale. Cred că mai degrabă este vorba de beneficiile Bisericii, precum şi de beneficiile participanţilor, dacă vreţi, este o chestiune de win-win (în care ambele părți câștigă). În primul rând, aceste manifestări ale tineretului din cadrul Bisericii Ortodoxe devin o tradiţie şi de acum nu mai pot fi întrerupte. Important este ca în fiecare an să putem fi capabili să răspundem provocărilor tinereţii participanţilor şi să îi capacităm în acest gen de manifestare. Totodată, trebuie să facem faţă provocării de a menţine mereu tânără manifestarea aceasta şi de a învăţa de la o ediţie la alta, dacă ne referim la Biserică în ansamblul său. Dacă ne referim la zona geografică a Ardealului, atunci acţiunea din acest an, dezbaterile să fie canalizate pe coordonatele date de locul, rolul și importanța tinerilor în Biserică și societate - dintr-o perspectivă multidimensională, în care axa cardinală să o constituie relația tinerilor cu Biserica și cu societatea, corelată cu deviza întâlnirii de anul acesta: Unitate, Credință, Neam. De 100 de ori România. Totodată, ITO 2018 va da startul unor manifestări asemănătoare anuale la nivelul Mitropoliei şi va oferi posibilitatea lansării de cercetări sub egida unui centru de excelenţă pe ceea ce înseamnă diagnoza misionar-pastorală în rândul tinerilor.