Tradiția paisiană în Țările Române

Citește și: Tradiția paisiană în Țările Române (II)

În secolul al 18-lea, prin Sfântul Cuvios Paisie de la Neamț, în mănăstirile din Țările Române se dezvoltă o mișcare de renaștere duhovnicească bazată pe cultivarea liniștii prin practicarea rugăciunii lui Iisus și pe studiul textelor scripturistice și patristice. Sfântul Paisie a fost un înnoitor al principiilor viețuirii monahale pe fundamentele sale tradiționale, preluând exemplul povățuitorului său duhovnicesc, Sfântul Cuvios Vasile de la Poiana Mărului. Prin ucenicii pe care i-a format Sfântul Paisie, acest curent duhovnicesc se dezvoltă nu doar în Țările Române, ci și în Sfântul Munte Athos, Ierusalim sau Rusia.

Mișcarea isihastă paisiană s-a dezvoltat în mănăstirile și schiturile din Moldova în care au viețuit ucenicii direcți și indirecți ai Sfântului Paisie. Între aceste așezăminte de viețuire isihastă amintim obștile de la Vorona, Durău, Agapia, Văratec, Horaița, Slatina, Bisericani, Râșca, Vovidenia, Pocrov și Tarcău. În Țara Românească uce­nicii Sfântului Paisie au format obști isihaste la mănăstirile Cernica, Căldă­ru­șani, Pasărea, Cheia, Sinaia, Ciorogârla, Țigănești, Curtea de Argeș, Robaia, Frăsinei, Lainici, Tismana, Bistrița din județul Vâlcea, Sadova și Găiseni. Aceste așezăminte monahale a­min­tite sunt doar o parte din cele în care au viețuit călugării după rânduielile învățate de la Sfântul Paisie, influența binefăcătoare a acestui cuvios extinzându-se și în alte mănăstiri.

Tradiția isihastă paisiană a pătruns și în Sfântul Munte Athos, în locurile în care a viețuit Sfântul Paisie, la Chilia Kyparis¹ de pe teritoriul Mănăstirii Iviru, la Chilia Sfântul Constantin² și la Schitul Sfântul Ilie³ de pe teritoriul Mănăstirii Pantocrator, iar în final la Mănăstirea Simonos Petras⁴. În decursul timpului, mulți dintre ucenicii direcți și indirecți ai Sfântului Paisie au ales să viețuiască o perioadă sau până la sfârșitul vieții la Sfântul Munte Athos. Între așezămintele monahale prin care au trecut aceștia amintim Mănăstirea Vatoped în care a viețuit Sfântul Gheorghe de la Cernica⁵; Sfântul Grigorie Dascălul s-a nevoit împreună cu monahul Gherontie Dascălul în pustia Calimița de pe teritoriul aceleiași mănăstiri; tot pe moșia Vatopedului este rectitorită Chilia Sfântul Ipatie de către arhimandritul Orest Baldovin⁶, ucenic al Sfântului Calinic de la Cernica. La Schitul Sfânta Ana de pe teritoriul Mănăstirii Marea Lavră au viețuit mai mulți ucenici indirecți ai Sfântului Paisie, între care amintim pe: schimonahul Policarp Dimitriu-Lupu și ieroschimonahul Silvestru Rădulescu⁷, viitori stareți ai Schitului Frăsinei; ieroschimonahul Nifon Ionescu⁸, starețul Schitului Prodromu; Sfântul Cuvios Antipa de la Calapodești⁹; schimonahul Nectarie Protopsaltul și fratele său, schimonahul Atanasie Crețu¹⁰. La Nea Skiti, pe teritoriul Mănăstirii Sfântul Pavel, a viețuit ieroschimonahul Pimen de la Cernica¹¹, duhovnicul Sfântului Calinic. Cel mai important așezământ monahal organizat după rânduiala paisiană este Schitul românesc Prodromu, care a fost întemeiat de Cuviosul Iustin Vlahul, ucenic al Sfântului Paisie de la Neamț. Această muncă de zidire a schitului a fost preluată de ieroschimonahul Nifon Ionescu, ucenic al arhimandritului Irinarh Rosetti.

În Patriarhia Ierusalimului a fost întemeiată cu mari eforturi Mănăstirea Schimbării la Față a Domnului de pe Muntele Tabor, de către arhimandritul Irinarh Rosetti, care avea darul rugăciunii și al facerii de minuni. Acest cuvios era ucenic al Sfântului Paisie de la Neamț și al Sfântului Iosif de la Văratic.

În Rusia, paisianismul a pătruns prin faimoasa sihăstrie de la Optina, în care predania isihastă a fost transmisă din generație în generație până la începutul secolului 20, când în urma prigoanei bolșevicilor părintele Ioan Kulîghin, duhovnicul Mitropolitului Nicolae al Rostovului, se retrage în România, transmițând mai departe această tradiție isihastă membrilor mișcării Rugului Aprins din care au făcut parte mari duhovnici ai secolului trecut precum: arhimandritul Sofian Boghiu, arhimandritul Petroniu Tănase, arhimandritul Benedict Ghiuș, arhimandritul Arsenie Papacioc sau părintele Dumitru Stăniloae.

Sfinții din tradiția paisiană

Curentul isihast paisian a presupus în primul rând un stil de viață duhovnicească foarte înaltă, ținta nevoințelor duhovnicești a monahilor paisieni fiind sfințirea vieții și dobândirea harului Sfântului Duh. Acest curent duhovnicesc a presupus și o înflorire culturală a vetrelor monahale prin pictură, sculptură, muzică psaltică, copierea de manuscrise, traducerea de texte patristice și tipărirea cărților, însă acestea nu constituiau un scop în sine, ci un mijloc prin care ei urmăreau să ajungă la măsura desăvârșirii. Sfântul Paisie a statornicit în obștile pe care le îndruma duhovnicește spovedania zilnică, lecturile zilnice din Sfânta Scriptură și din scrierile Sfinților Părinți, ascultarea desăvârșită, sărăcia de bunăvoie și înfrânarea de la cele lumești care luptă viața călugărească.

În curentul paisian, legătura dintre duhovnic și ucenic a fost deosebit de importantă, astfel predându-se tradiția duhovnicească de la o ge­ne­rație la alta. Pe linia filiației du­hov­nicești paisiene s-au preaslăvit ca sfinți de către Biserică: Sfântul Ierarh Grigorie Dascălul, Mitropolitul Ţării Româ­nești; Sfântul Cuvios Gheorghe de la Cernica și Căldărușani; Sfântul Cuvios Iosif de la Văratic; Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica, Episcopul Râmnicului; Sfântul Antipa de la Cala­po­dești, ucenicul iero­schimonahului Nifon Ionescu de la Prodromu; Sfântul Cuvios Irodion de la Lainici, ucenic și duhovnic al Sfântului Calinic.

Sfântul Vasile de la Poiana Mărului, povățui­torul Sfântului Paisie, a fost îndrumător în viața duhovnicească și pentru Sfântul Cuvios Onufrie de la Vorona, prieten al Sfântului Paisie, cercetări mai recente indicând faptul că și Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla s-a aflat sub po­vă­țuirea duhovnicească a Sfântului Vasile, în perioada în care s-a aflat la Schitul Vărzărești¹².

Totodată, Sfântul Paisie de la Neamț păstra legături duhovnicești prin corespondență cu Sfântul Cuvios Sofronie de la Cioara, cel care se retrăsese la Schitul Robaia în urma presiunilor Imperiului habsburgic asupra ortodocșilor din Ardeal.¹³

Alți ucenici ai Sfântului Paisie care au ajuns la mari măsuri duhovnicești

În cele ce urmează ne propunem să prezentăm câțiva din ucenicii direcți sau indirecți ai Sfântului Paisie, care s-au remarcat prin viețuirea lor sfântă, dar care nu sunt atât de cunoscuți precum cei amintiți mai sus, care deja au fost trecuți în rândul sfinților de către Biserică. Între acești cuvioși părinți de Dumnezeu purtători, se află la loc de cinste Cuviosul Iustin Vlahul, întemeietorul Schitului Prodromu. Acesta s-a retras în Sfântul Munte înainte de anul 1800, fiind însoțit de ucenicii săi, Patapie și Grigorie¹⁴. Se stabilește la Chilia Sfântului Ioan Botezătorul din pustia Viglei, de pe teritoriul Marii Lavre. Auzind de viețuirea pilduitoare a părintelui Iustin și de harismele sale duhovnicești, mulți monahi români s-au adunat în obștea sa pusă sub ocrotirea Înaintemergătorului Domnului. Mai multe izvoare documentare athonite relatează o minune care a fost săvârșită de Cuviosul Iustin atunci când încerca să construiască un apeduct pentru nevoile chiliei, iar părinții de la Marea Lavră nu îi îngăduiau. Despre acest eveniment schimonahul Irinarh Șișman nota: „Trimețind Dumnezeu lăcuste multe împrejurul Monasterei Lavra; prăpădea cu totul grădinile și viele de la Monastire și chir Isaia. Aceasta văzându-o călugări(i) după obiceiu au scos sfântul cap al Sfântului Mihail Sinadon, pe care îl au, și făcând sfințirea apei, și cu litanie încunjurând acele locuri pe unde erau lăcustele, cu sfântul cap, care are darul de a goni astfel de gângănii stricătoare; și nevrând Sfântul să(-)i ascu(l)te, zisseră unii din trânșii, nu facem nimic de nu vom chema pe Duhovnicul Iustin Vlahul; «că așa zic ei românilor», ca să facă el sfințirea apei, fiindcă îl știa că e om sporit în cele duhovnicești; deci chemându(-)l, și făcând la numitul loc sfințirea apei, când a ridicat sfânta cruce și a început a cânta «Mântuiește Doamne poporul Tău...», deodată o minune! S-a ridicat acea mulțime de lăcuste ca un nor și s-a dus acolo unde le-au poruncit Dumnezeu, curățând definitiv acele locuri. Văzând proistoșii acea minune, și cunoscând voința lui Dumnezeu care e întrânsul i-au dat voie ca să aducă apa ce ceruse...”¹⁵

Un alt ucenic al Sfântului Paisie care s-a remarcat printr-o viețuire sfântă este Cuviosul Irinarh Rosetti, care a ucenicit și pe lângă Sfântul Cuvios Iosif de la Văratec. Cuviosul Irinarh este ctitorul Mănăstirii Horaița și al Mănăstirii Schimbării la Față a Domnului, de pe Muntele Tabor. Despre acest cuvios isihast însemnările de epocă ne istorisesc faptul că se nevoia aspru, în post și rugăciune, mâncând o dată pe zi pâine și apă la apusul soarelui, iar sâmbăta și duminica gusta bucate cu untdelemn¹⁶. Mărturie despre viața sfântă a Cuviosului Irinarh și despre harisma rugăciunii pe care o avea, ne oferă monahul Gherasim, care a viețuit o perioadă în pustie alături de marele cuvios. Acesta îi mărturisește părintelui Nectarie Banul, ucenicul părintelui Irinarh: „Să știi părințele că starițul tău iaste cu viață sfântă și are rugăciunea minții; dar nu spune nimănui, că fuge de slava o(a)menilor, ca să nu cadă în mândrie”¹⁷. Întrebat fiind de ucenicul său dacă a dobândit lucrarea rugăciunii, Cuviosul Irinarh a răspuns: „Fiule, cu adevărat am avut-o puțină vreme, dar am lăsat-o. Căci pe când ședeam în pustie, acei 12 ani, mă rugam lui Dumnezeu și Preacuratei Maicii Lui ca să-mi dăruiască și mie acel sfânt dar. Șezând eu într-o noapte la rugăciune, la miezul nopții, de năprasnă s-a luminat chilia unde ședeam și m-a împresurat împrejur cu o văpaie de foc, dar nu mă ardea; și am început în inima mea a striga tare: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul! Iar eu m-am înspăimântat și m-am temut ca nu cumva să fie înșelăciune drăcească. A doua zi m-am dus la duhovnicul meu, părintele Iosif, care avea rugăciunea minții și a făcut și câteva minuni, și m-am mărturisit. Iar el mi-a dat canon să nu dorm culcat pe pat, ci, șezând în scaun, să dorm numai un ceas în 24 de ceasuri. Întorcându-mă la chilia mea, m-am ispitit ca să urmez după porunca duhovnicului, dar nu am putut. Atunci, văzând că nu pot, m-am lăsat de rugăciune”¹⁸. Despre lucrarea rugăciunii, ucenicul său arhimandritul Nectarie Banul avea să completeze: „Îl vedeam de multe ori cu ochii plini de lacrimi, dar se stăpânea ca să nu curgă din ochi și să nu-l înțeleagă oamenii. Alteori îl vedeam mișcându-și buzele, iar dacă simțea că mă uit la el, îndată înceta din buze. Însă din cuvântul lui și din vederea mea am cunoscut că el avea rugăciunea și o lucra. Dar mi-a spus mie așa acoperit, ca să rămân eu la îndoială și să nu mai spun și la alți oameni”¹⁹.

În perioada în care părintele Irinarh a viețuit pe Muntele Tabor, el a ajuns să fie un duhovnic prețuit și căutat de credincioși, prin smerenia și nevoințele sale dobândind darul înainte vederii și al facerii de minuni. Cuviosul a vindecat pruncul unei femei musulmane care era bolnav și în pericol de moarte, apoi tatăl acestui prunc, care venise să-l omoare de mânie că un preot ortodox i-a vindecat copilul, a fost orbit de Dumnezeu pentru nelegiuirea pe care voia să o săvârșească, iar prin rugăciunile Cuviosului Irinarh și-a recăpătat vederea.²⁰ Altă dată un arab care tăia lemne prin munte a găsit un vas cu untdelemn lângă chilia cuviosului și l-a furat. Ajungând acasă, a turnat untdelemnul în vasul său, iar la puțin timp s-a crăpat vasul, păgubindu-se și de ceea ce avea, și de ceea ce a furat.²¹ Într-o altă împrejurare au venit mai mulți țărani arabi să taie lemne și au vrut să taie un copac la umbra căruia Cuviosul Irinarh obișnuia să citească. El i-a rugat să aleagă alți arbori și să i-l lase pe acesta, dar în final nu l-au ascultat și deși au fost avertizați de părintele că nu se vor bucura de el, ei tot au tăiat copacul. Pe drumul spre casă, atunci când îl cărau, au alunecat cu bușteanul, fiind cât pe ce să moară. Apoi au încercat să îl folosească ca grindă la casă și casa li s-a prăbușit, dându-și astfel seama că au greșit față de Cuviosul Irinarh.²² Altă dată a tămăduit un tâlhar care fusese cuprins de friguri după ce furase pâinile din chilia sa și îl amenințase pe unul din monahii care uceniceau pe lângă el.²³

(Va urma)

 

Note:

 ¹ Schim. Mitrofan, „Viața Cuviosului Stareț Paisie”, în volumul Paisie de la Neamț. Autobiografia și Viețile unui stareț urmate de Așezăminte și alte texte, Sibiu, Deisis, 2015, p. 228.
 ² Schim. Mitrofan, „Viața Cuviosului Stareț…”, p. 234.
 ³ Schim. Mitrofan, „Viața Cuviosului Stareț…”, p. 237.
 ⁴ Schim. Mitrofan, „Viața Cuviosului Stareț…”, p. 243.
 ⁵ Ierom. Protasie, „Viața Starețului Gheorghe de la Cernica”, în volumul Sfinții stareți Gheorghe și Calinic de la Cernica, Sibiu, Deisis, 2018, p. 78.
 ⁶ Mănăstirea Vatoped, Omologhia Chiliei Sfântul Ipatie, 22 octombrie 1868, Arhiva Chiliei Sfântul Ipatie.
 ⁷ Episcopia Râmnicului și Argeșului, Statistica de toți călugării ce să află pe la Bisericile din județulu Vâlcea, Arhiva Arhiepiscopiei Râmnicului, Dosar nr. 12/1872-1873, f. 91.
 ⁸ Schimonahul Irinarh Șișman, Istoria Sfântului Munte Athos, MS. 259 din Biblioteca Schitului Prodromu, tomul al II-lea, p. 302.
 ⁹ „Fondațiunea Kinoviului Român Prodromu din Sfântul Munte Athos”, în volumul Biserica Schitului Românesc Prodromu la 150 de ani de la sfințire, București: Editura Schitului Românesc Prodromu, 2016, p. 51.
¹⁰ „Fondațiunea Kinoviului Român...”, p. 50.
¹¹ Manuscris nr. 1.966 biblioteca Mănăstirii Vatoped, Sfântul Munte Athos, Grecia, sec. al XIX-lea, verso fila 1.
¹² Sfântul Iosif de la Văratec, viața și scrierile duhovnicești, ediție îngrijită de monahul Filotei Bălan, Mănăstirea Văratec, 2022, p. 2.
¹³ Economul D. Furtună, Ucenicii Starețului Paisie în Mănăstirile Cernica și Căldărușani, București, Tipografia „Lupta” N. Stroilă, p. 50.
¹⁴ „Istoricul primitiv al fondațiunei Schitului”, în volumul Biserica Schitului Românesc Prodromu la 150 de ani de la sfințire, București: Editura Schitului Românesc Prodromu, 2016, p. 27.
¹⁵ Schimonahul Irinarh Șișman, Istoria Sfântului Munte..., pp. 71-72.
¹⁶ Arhim. Nectarie Banul, Viața și petrecerea Cuviosului Arhimandrit Irinarh Roset, ediție îngrijită de Constantin Erbiceanu, București, Tipografia Cărților Bisericești, 1898, p. 15.
¹⁷ Arhim. Nectarie Banul, Viața și petrecerea Cuviosului..., p. 41.
¹⁸ Arhim. Nectarie Banul, Viața și petrecerea Cuviosului..., pp. 41-42.
¹⁹ Arhim. Nectarie Banul, Viața și petrecerea Cuviosului..., p. 42.
²⁰ Arhim. Nectarie Banul, Viața și petrecerea Cuviosului..., pp. 44-46.
²¹ Arhim. Nectarie Banul, Viața și petrecerea Cuviosului..., p. 46.
²² Arhim. Nectarie Banul, Viața și petrecerea Cuviosului..., pp. 46-48.
²³ Arhim. Nectarie Banul, Viața și petrecerea Cuviosului..., pp. 48-50.