Tradiții pascale în lumea satului

În jurul sărbătorii Sfintelor Paşti există multe tradiții străvechi, pe unele dintre acestea oamenii le mai respectă și în prezent, chiar dacă semnificația primară este cunoscută mai puțin. În lumea satului tradițional, nelipsite sunt pasca, ouăle înroșite, haina nouă cu care credincioșii merg la slujba Învierii. Prin credință și tradiții se păstrează identitatea spirituală a unui neam.

Daliana Bejan a absolvit Facultatea de Litere din Baia Mare (specialitatea Etnologie) și un master în etnoturism și etnologie la Universitatea Tehnică Cluj-Napoca. Are o dragoste deosebită pentru tradițiile pe care le-a învățat de la bunici și părinți, cu care încă de mică mergea la biserică. Vorbește cu pasiune despre poveștile satelor și spune că din această cultură tradițională își extrage identitatea. În prezent, este referent la Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradițio­nale Botoșani, unde promovează cu entuziasm tradițiile străvechi despre care ne-a vorbit și nouă.

În post se purificau casele și se confecționau haine noi

Învierea Domnului este una dintre sărbătorile creștine încărcate cu bucurie și lumină. Această sărbătoare începe cu Postul Paștelui, când pe lângă respectarea rânduielilor tradiționale duhovnicești pentru suflet, oamenii începeau să își pregătească casele și grădinele. „Prima săptămână din Postul Paștelui se bucura, în trecut, de mare atenție din partea credincio­șilor. Prima zi purta denumirea de lunea curată, pentru că în acea zi femeile începeau să coasă cămășile pentru Paști. De aici este obiceiul, păstrat până în prezent, ca de Paști fiecare să fie îmbrăcat cu o haină nouă. Și tot din această perioadă își are originea și expresia Paștile fudulul, pentru că, oricât de sărac ar fi fost un om, nu putea merge la biserică în acea zi fără să poarte ceva nou, și ne referim aici la căma­șa pe care femeile o coseau de cele mai multe ori pe ascuns”, ne-a spus Daliana Bejan.

Tot în această primă săptămână, marțea gospodinele spălau cu leșie vasele în care s-a gătit mâncarea de dulce. În post, femeile văruiau casa și spălau toate albiturile, astfel gospodăriile erau total purificate. În Duminica Floriilor, oamenii aduceau de la biserică ramuri de salcie sfințite cu care se atingeau copiii și vitele din gospodărie, apoi acestea erau puse la icoane.

Săptămâna Mare mai este numită săptămâna seacă

În tradiția populară, Săptămâna Mare mai poartă și denumirea de săptămâna seacă, pentru că exista credința că atunci nu crește nimic, de aceea bărbații nu mai lucrau la câmp, iar femeile nu mai țeseau și nu mai torceau. Oamenii se pregăteau de marea sărbătoare purtând de grijă și de cele duhovni­cești. Tot în această perioadă, în biserică se țin Deniile atât de apreciate de credincioși. În Joia Mare, numită în tradiție și joia neagră, femeile încep să vopsească ouăle, cu plante adunate încă de la Florii. În mentalitatea oamenilor din lumea satului, odată cu ziua de vineri se considera că se intră într-o pauză totală. Chiar se spunea că oamenii nu mai aveau voie să facă nimic, ei ajunau și se rugau mai mult.

Închistrirea ouălor, obicei străvechi

În tradiția creștină, originea ouălor roșii este legată de comemorarea Patimilor Domnului Iisus Hristos. O multitudine de legende s-au constituit în jurul acestui moment, despre care etnologul Daliana Bejan ne-a precizat: „Există acea legendă în care Maica Domnului și Femeile Mironosițe au pus un coș de ouă sub Cruce, iar sângele scurs din Trupul răstignit al Mântuitorului le-a înroșit. O altă legendă prezintă neîncrederea unei femei, care având un coș cu ouă, a spus că va crede că Iisus a înviat când ouăle respective vor deveni roșii. Și așa s-a și întâmplat. Termenul folosit în zona noastră pentru înfrumusețarea ouălor este de închistrire. Ornamentica se distinge printr-o mare varietate de motive, realizate din linii și puncte. Întâlnim motive vegetale, zoomorfe stilizate, iar cele cu caracter cosmic și simbolic apar mai puțin. Aceste modele izvorăsc din viața zilnică a femeilor și a activităților pe care acestea le desfășurau. Și menționez câteva specifice zonei: oala legată, grebla, hârletele, fierul plugului. Toate acestea sunt legate de activi­tățile agrare specifice locului. Alte motive întâlnite pe ouăle închistrite sunt inspirate din industria casnică (fusul, vârtelnița, furca de tors) sau motive zoomorfe (broasca și laba gâștei). O tehnică pe care o practică și tinerii de astăzi este vopsitul cu ajutorul ciorapului și cu frunze de pătrunjel verde, oul fiind întrodus într-o vopsea naturală realizată din frunze de ceapă roșie sau galbenă”. Conform tradi­ției, oamenii care ciocnesc ouă roșii în ziua de Paști se vor întâlni și în lumea cealaltă.

Pasca tradițională

În prezent, cozonacul este nelipsit de la masa de Paști, dar în trecut existau doar pasca și pâinea, după cum ne-a relatat Daliana Bejan: „Coptură specifică Paștelui, pasca este rotundă pentru că se crede că scutecele lui Iisus Hristos au fost rotunde. Pe marginea ei se împle­tește un colac și la mijloc se face o cruce din aluat. Înainte de a introduce pasca în cuptor, gospodinele făceau cruce cu lopa pe pereții cuptorului spunând: Cruce-n casă/ Cruce-n piatră/ Dumnezeu cu noi la masă/ Maica Precistă la fereastră. În lumea satului, cojile de la ouăle folosite pentru pască erau aruncate pe o apă curgătoare”.

După ce toate pregătirile s-au încheiat, sâmbătă seara oamenii merg la biserică pentru a lua lumină, a participa la slujba de Înviere și a sfinți coșul cu bucate. În trecut, coșul pascal cuprindea: pască, ouă roșii, sare, șuncă, usturoi și busuioc. Astăzi, acesta a început să fie de­sacralizat, pentru că se pun în el multe lucruri care nu mai au legătură cu sărbătoarea Paște­lui. „După ce oamenii veneau de la Înviere, stingeau lumânarea de grindă, făcând semnul crucii. Apoi într-un blid puneau apă, un ou roșu, o monedă de argint și puțin busuioc și se spălau pe față cu această apă. În prima zi a Paștelui, oamenii stau acasă, ciocnesc ouă și se bucură de sărbătoare în familie. A doua zi, copiii merg la părinți, la nași și la rudele foarte apropiate. E o comuniune deosebită, a familiei, în aceste zile sfinte”, a mai completat tânăra etnoloagă.

Chiar dacă pentru majoritatea oamenilor sărbătoarea Paștelui s-a îndepărtat ușor de sensul inițial, totuși tinerii duc mai departe frumoasele tradiții creștine. Daliana Bejan a mai subliniat faptul că aceste obiceiuri arată că „poporul nostru a fost dintotdeauna unul credincios. Și la bine, și la greu, bunicii și pă­rin­ții noștri se puneau în genunchi și se rugau lui Dumnezeu pentru ajutor sau în gest de mulțumire. Cred că aceste sărbători ne definesc ca ortodocși și chiar dacă tradițiile nu mai sunt cele arhaice, totuși bisericile sunt pline de oameni. Și mă bucur că mulți copii învață despre obiceiurile noastre. De curând, am avut în Parohia «Adormirea Maicii Domnului» din Rogojești, județul Botoșani, un festival-concurs de închistrit ouă, la care au participat 36 de copii. Important este faptul că fiecare a plecat acasă cu infor­mații despre chișiță, culoare, simboluri și ceea ce înseamnă tradiția pascală”.