„Trăirea credinţei înseamnă trăirea bucuriei“

Preasfinţitul Ignatie Mureşanul, Episcop-vicar al Spaniei şi Portugaliei, a fost invitatul ultimei conferinţe din perioada Postului Mare organizate de Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români (ASCOR) - filiala Iaşi. Prelegerea a avut titlul "Tânărul, între bucurie ca recul al credinţei şi debusolare ca ricoşeu al morţii sufletului".

Conferinţa a avut loc joi, 5 aprilie, în Aula Magna "Mihai Eminescu" a Universităţii "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi. PS Ignatie Mureşanul şi-a început prelegerea explicând termenii titlului conferinţei: "De ce am numit bucuria recul al credinţei? Reculul este o mişcare a reacţiei şi din punct de vedere mecanic, întotdeauna mişcarea de reacţie a primului corp îl conţine pe cel de-al doilea. Cu alte cuvinte, bucuria este întotdeauna conţinută de credinţă. De aceea numim bucuria recul, pentru că ea porneşte din credinţă şi astfel putem ajunge la concluzia că cine nu are bucurie, nu are credinţă. Sau altfel spus, bucuria vine întotdeauna înspre noi atunci când avem credinţă". În cuvântul adresat tinerilor ascoreni, PS Ignatie a arătat care este credinţa cea adevărată: "De cele mai multe ori, credinţa noastră o rezumăm la un set de convingeri la care apelăm din când în când şi suntem debusolaţi când mărturia noastră de credinţă nu are nici un ecou în sufletul celorlalţi. Lucrul acesta se întâmplă când credinţa nu mai este o realitate care acoperă viaţa noastră şi universul nostru lăuntric. Or, credinţa adevărată este împletită tot timpul cu bucurie. Orice bucurie adevărată se naşte dintre o întâlnire adevărată, iar acestă bucurie nu se naşte neapărat din întâlnirea propriu-zisă cu celălalt, ci din faptul că-l iubim pe cel cu care ne-am întâlnit. La fel e şi credinţa, care este întâlnirea cu Dumnezeu. Şi dacă ai credinţă, ai şi dragoste, fiindcă nu te poţi bucura de cineva dacă nu ai dragoste. Trăirea credinţei înseamnă trăirea bucuriei". În argumentarea sa, PS Ignatie l-a citat şi pe autorul Gianfranco Ravasi, care, deşi ateu, a afirmat: "Îmi lipseşte credinţa, deci nu voi putea fi niciodată un om fericit, pentru că un om fericit nu poate să aibă teamă că propria viaţă este numai o rătăcire nesocotită spre o moarte sigură. Nu am moştenit furia bine ascunsă a scepticului, gustul deşertului îndrăgit de raţionalist sau nevinovăţia arzătoare a ateului. Aşadar, nu îndrăznesc să arunc cu pietre asupra femeii care crede în lucruri de care eu mă îndoiesc". În încheiere, Preasfinţia Sa a subliniat că "bucuria credinţei că-L ai pe Dumnezeu în viaţa ta îţi dă unitatea fiinţei tale, în timp ce debusolatul calcă în necunoscut, în indeterminat, şi mai mult decât atât, îşi propune să strabată propriul lui deşert. Oamenii sunt trişti pentru că nu au puterea credinţei".