Tratamentul depresiei la vârstnici

Depresia şi tulburările reprezintă şi în prezent cea mai grea povară a vârstnicului. Spre deosebire de afecţiuni ca boala Alzheimer şi demenţa vasculară, în al căror tratament se fac astăzi primii paşi, depresia este o afecţiune care a fost studiată de mult timp şi pentru care există, în prezent, tratament, cu o eficienţă în 80-90% din cazuri.

Din punct de vedere medical, depresia este un concept care se adresează unei afecţiuni cu simptome bine definite şi cu o modalitate de exprimare variată, ca origine şi gravitate. De aceea, depresia, în sens strict medical, este o boală a dispoziţiei, care implică procese cognitive şi care are răsunet asupra funcţionării întregului organism. Mortalitatea crescută rămâne, însă, cea mai frecventă consecinţă a depresiei. Asocierea depresie-accident vascular cerebral are o mortalitate mult crescută, comparativ cu cea a pacienţilor care nu fac depresie. Vârstnicii îngrijiţi la domiciliu, pentru diferite afecţiuni invalidante, care au asociată depresia, au o rată a mortalităţii de trei ori mai mare decât cei cu afecţiuni asemănătoare, dar la care nu apare depresia. Creşterea mortalităţii pacienţilor vârstnici, la care apare depresia, se produce şi prin creşterea ratei suicidului, care este de două ori mai mare decât la tineri şi este de şase ori mai frecventă în rândul bărbaţilor cu vârsta peste 60 de ani. În prezent, se acceptă ideea că etiologia (cauzele) depresiei la vârstnic este multifactorială şi că există factori de risc asociaţi acestora. Astfel, depresia apare în una dintre următoarele circumstanţe: procesul normal de îmbătrânire, condiţiile patologice (demenţă, afecţiuni neurodegenerative, miocardice, endocrine), afecţiuni genetice. Dintre deficienţele nutriţionale, scăderea nivelului vitaminei B12, coenzimă în multe procese metabolice, în special la nivelul sistemului nervos central, reprezintă un evident factor de risc al tulburărilor cognitive şi al depresiei. În creierul uman se înregistrează o concentraţie crescută de vitamina B12 la nivelul substanţei cenuşii şi a celei albe. Nivele scăzute ale vitaminei B12 se evidenţiază la vârstnicii care nu prezintă concomitent anemie. Scăderea nivelului vitaminei B12 şi a acidului folic sanguin reprezintă, la vârstnici, un factor de risc în apariţia depresiei şi a tulburărilor cognitive. Semne de manifestare a bolii Descrierile clinice ale sindroamelor depresive sunt extrem de variate. În tulburările depresive de severitate moderată, ca trăsături principale, apar: dispoziţia scăzută, lipsa plăcerii, gândire pesimistă şi deteriorarea eficienţei. Aspectul exterior al pacientului este caracteristic: îmbrăcăminte şi ţinută neglijente, trăsăturile feţei sunt modificate, cu coborârea colţurilor gurii şi apariţia cutei verticale între sprâncene, scăderea frecvenţei clipitului, umerii aplecaţi, capul înclinat înainte, direcţia privirii este în jos, gesturile sunt reduse; poate persista un zâmbet exterior în ciuda sentimentelor adânci de depresie. Apare agitaţia, o stare de nelinişte, pacientul îşi frământă degetele, îşi mişcă neîncetat picioarele. Lipsa interesului şi a plăcerii este frecvent întâlnită, dar nu este relatată de pacient. Se asociază simptome ca: perturbarea somnului, variaţia diurnă a dispoziţiei, pierderea apetitului, scăderea în greutate, constipaţia. Ideile depresive sunt simptome importante şi accentuează sentimentele de culpabilitate ale pacientului. Tipul de tratament recomandat Tratamentul stărilor depresive la vârstnic are un caracter de urgenţă şi implică demersuri multidirecţionale, cu participarea activă a anturajului, familiei sau supraveghere atentă în instituţii specializate, ţinând cont de riscul suicidar. Psihoterapia cu participarea familiei, unde este posibil sau a personalului, chiar dacă nu a dat rezultatele aşteptate, este necesară în toate formele de depresie. De asemenea, poate fi conceput un program de activitate a bolnavului, de inserare în grup (familie, comunitate), de plimbare, lectură, vizite, programe de ergoterapie (terapie ocupaţională) şi muzicoterapie. Tratamentul depresiilor trebuie să fie de lungă durată, din cauza riscului înalt de recurenţă, al creşterii riscului pentru un episod viitor, direct proporţional cu numărul episoadelor anterioare şi al scăderii calităţii vieţii.