Tusea şi febra, bolile anotimpului rece

▲ În perioada anotimpurilor reci - toamnă, iarnă şi primăvară -, cele mai frecvente îmbolnăviri apar la nivelul aparatului respirator, adică la plămâni, la căile respiratorii superioare (cavitate nazală, faringe) şi la căile respiratorii inferioare (laringe, trahee, bronhii) ▲

 

 

 

Prin inspiraţie este introdus în plămâni aer prea rece şi prea umed, uneori încărcat cu agenţi patogeni, care declanşează o serie de „boli de piept“, adesea având complicaţii foarte grave, în funcţie de capacitatea de rezistenţă a organismului.

 

 

Tusea este simptomul cel mai des întâlnit în bolile aparatului respirator. Acest act reflex constituie o reacţie de eliminare a corpurilor străine pătrunse pe căile respiratorii (fragmente de alimente, corpuri dure, gaze iritante, produse inflamatoare, mucozităţi). Ca urmare a stimulării unor terminaţii nervoase din mucoasa respiratorie, se declanşează o inspiraţie scurtă şi adâncă, urmată de o expiraţie bruscă, spontană şi zgomotoasă, datorită închiderii traheei, în grade diferite.

 

 

Tusea uscată este provocată de iritaţiile mucoaselor care căptuşesc căile respiratorii. Fiind fără expectoraţii, devine foarte obositoare şi greu de suportat, repetându-se la scurte intervale, atât ziua cât şi noaptea.

 

 

Tusea umedă constă în eliminarea unor secreţii ale mucoaselor căilor respiratorii (spută, mucus, secreţii nazale, sânge), care învelesc eventuale corpuri străine din plămâni şi le transportă spre exterior prin mişcări ritmice şi bine coordonate ale cililor.

 

 

În timpul crizelor, tusea poate să provoace răguşeală, senzaţie de sufocare şi vărsături, mai ales la copii, cu dureri între coaste sau în epigastru, din cauza eforturilor făcute de musculatura intercostală în timpul tusei. În multe cazuri, tusea uscată (sau umedă) poate să survină în diferite boli ale aparatului respirator sau ca act reflex în bolile cardiace şi în tumori intestinale.

 

 

Tusea convulsivă, denumită pertusis, este o boală infecto-contagioasă, întâlnită frecvent la copii preşcolari şi şcolari, mai ales la vârste sub 3 ani, punându-le viaţa în pericol. După o incubaţie de 7-14 zile, se declanşează inflamaţia acută a căilor respiratorii, cu crize violente de tuse spastică, mai ales noaptea, uneori cu vărsături. În bronhii se adună cantităţi mari de secreţii, la început fluide şi apoi vâscoase, care necesită a fi eliminate pentru a evita asfixierea şi voma. În timpul crizelor, bolnavul devine cianotic (se înroşeşte sau se învineţeşte uşor), nu are poftă de mâncare, ochii îi lăcrimează şi se îneacă cu propriile secreţii, care se îngrămădesc în piept şi frânează respiraţia, provocând starea de răguşeală. Maladia poate să dureze circa 6 săptămâni, deşi respiraţia gâfâitoare (denumită „cântecul cocoşului“) persistă, în unele cazuri, câteva luni de zile, mai ales pe fondul unei noi infecţii sau iritări a căilor respiratorii superioare.

 

 

La copiii sub 2 ani, tusea convulsivă este o boală foarte gravă, cu complicaţii care pot duce la o mortalitate de 1-2%.

 

 

 

 

Remedii pentru tusea uscată

 

 

 

 

În prima fază, iritativă, a tusei uscate se vor utiliza plante cu proprietăţi emoliente, cu conţinut ridicat în mucilagii, iar în faza a doua, de cocţiune, se recomandă plantele cu proprietăţi expectorante şi bactericide, cu conţinut ridicat în saponozide (emoliente) şi în uleiuri eterice (puternic antiseptice), care uşurează eliminarea sputei.

 

 

Principalele plante cu proprietăţi emoliente sunt: lumânărică, tei, patlagină, podbal, mac roşu, nalbă mare, nalbă de cultură, lichenul de piatră.

 

 

Cea mai utilizată reţetă în medicina casnică are la bază ceapa, din care se prepară un suc stors din aproximativ 100 g ceapă coaptă în spuză, din care se beau câte 2-3 linguri.

 

 

O altă reţetă foloseşte un decoct din două cepe cu coajă, tăiate mărunt şi 3 nuci zdrobite, fierte împreună într-un litru de apă, timp de 10-15 minute; se îndulceşte cu miere de albine şi se bea întreaga cantitate prin înghiţituri mici, în cursul unei zile, având efecte emoliente, expectorante şi imuno-stimulatoare.

 

 

Acţiune deosebită în calmarea tusei are infuzia din flori de tei, un valoros remediu natural cu o multitudine de calităţi neurosedative, antispastice, sudorifice, antiinflamatoare ale căilor respiratorii superioare, emoliente ale secreţiilor pulmonare şi expectorante. Ceaiul se prepară dintr-o linguriţă flori uscate la 200 ml apă clocotită şi se beau 2-3 căni pe zi, îndulcite cu miere sau zahăr.

 

 

 

 

Infuzii şi decocturi pentru calmarea tusei

 

 

 

 

Alte infuzii pentru calmarea tusei folosesc: flori de soc, podbal, salcâm, bujor (petale), mac roşu (petale), trandafir de dulceaţă (petale), lavandă, nalbă mare, ciuboţica cucului, lumânărică, piersic, porumbar; frunze de mentă, patlagină, salvie; herba de isop, cimbru, cimbrişor, busuioc, trei-fraţi-pătaţi, sunătoare, cimbru de cultură, busuioc sălbatic, cătuşe, sovârv, brâncuţă, toporaşi, unguraş; muguri de brad şi pin; fructe zdrobite de ienupăr, măceş şi fenicul (pentru copii).

 

 

Sub formă de decocturi se utilizează: herba de brusture-dulce, scai-vânăt; rădăcini de lemn-dulce, ţelină, morcov, leuştean, tătăneasă.

 

 

Sunt mult utilizate câteva amestecuri de plante, verificate în decursul timpului pentru eficienţă în combaterea tusei: pătlagină, lumânărică, podbal, soc şi mierea ursului; lumânărică, ciuboţica cucului, nalbă mare; tei, ciuboţica cucului, nalbă de grădină, cimbru de cultură, isop, trei-fraţi-pătaţi, fenicul; patlagină, tei, podbal, coada-şoricelului, limba-mielului, limba-câinelui, muşchi-de-piatră.

 

 

Alte produse antitusive sunt siropurile din muguri de brad şi de pin.

 

 

 

 

Preparate pentru uz extern

 

 

 

 

- comprese calde pe gât şi piept, în faza de debut, cu decoct de muşeţel;

 

 

- comprese cu bitter suedez, aplicate pe piept, după ungere prealabilă cu alifie de gălbenele;

 

 

- cataplasme cu răşină de brad topită în ceară (părţi egale);

 

 

- cataplasme calde cu făină de muştar, cu făină de in sau frunze proaspete de brânca ursului;

 

 

- băi fierbinţi de mâini şi de picioare, dimineaţa şi seara, timp de 8 minute, cu extract de nalbă mare, mac, mentă, iarba mielului, rotungioară, pătrunjel şi toporaşi (în părţi egale);

 

 

- frecţii pe piept, de 3 ori pe zi, cu amestec din două linguri ulei de ricin şi o lingură ulei de terebentină, după care se înveleşte cu o pătură.

 

 

Apiterapia recomandă în cazul tusei uscate: miere de albine (4 linguri) amestecată cu 4 linguri de unt şi 100 ml de alcool rafinat 30% din care se ia câte o lingură dimineaţa, pe nemâncate; propolis mărunţit (o linguriţă la 250 ml apă) se fierbe până scade la jumătate, se îndulceşte cu 2 linguri de miere şi se iau câte 3 linguriţe pe zi.

 

 

 

 

Ridichea neagră întăreşte sistemul imunitar

 

 

 

 

Regimul alimentar va fi obişnuit, dar cu raţii sporite de legume proaspete (varză, salate crude, ridichi negre) şi de fructe (în special gutui), mesele fiind servite după accesele de tuse.

 

 

Din experienţa multor generaţii există, în prezent, multe reţete alimentare care s-au dovedit eficiente în provocarea expectoraţiei, eliberarea căilor respiratorii şi în oprirea crizelor de tuse.

 

 

- suc de lămâie obţinut prin stoarcerea unei lămâi într-un pahar cu apă caldă, se îndulceşte cu zahăr sau miere de albine şi se bea prin înghiţituri rare;

 

 

- sirop din 250 ml de suc de morcov proaspăt amestecat cu 3 linguri zahăr şi puţină apă; se fierbe până se îngroaşă ca un sirop şi se iau 3-4 li guriţe pe zi;

 

 

- sirop din 100 g de căţei de usturoi zdrobiţi, care se infuzează, timp de 15 minute, în 250 ml de apă clocotită; se adaugă 200 g zahăr şi se iau câte două linguri pe zi;

 

 

- decoct din 100 g de frunze de salată verde în 150 ml de apă; se fierbe 5 minute, se îndulceşte cu miere şi se beau câte două ceaiuri călduţe pe zi;

 

 

- lapte fierbinte într-o cană, îndulcit cu miere şi o lingură de sirop sau decoct de ceapă sau praz, care se consumă dimineaţa şi seara;

 

 

- sirop cu extract natural dintr-o ridiche neagră care se taie în două jumătăţi şi, în fiecare parte, se face o scobitură cu ajutorul unei linguri de fier; se umple, ras, cu zahăr sau miere, iar după 6 ore se formează un sirop cu extract din ridiche care se bea având efecte emoliente şi imuno-stimulatoare. Prepararea se repetă cu aceeaşi ridiche de 2-3 ori pe zi, astfel ca tusea să fie oprită după două zile consecutive de tratament;

 

 

- fiertură dintr-un pumn de ovăz într-un litru de apă dată în clocot 5 minute; se strecoară, se adaugă 3 linguri de miere de albine, zeama unei lămâi sau două linguri de sirop de zmeură şi se bea câte o cană în fiecare dimineaţă, pe stomacul gol;

 

 

- fiertură dintr-un ştiulete de porumb cu boabe galbene şi cocean roşu într-un litru de apă; când lichidul se colorează se strecoară şi se bea călduţ, timp de 2-3 zile;

 

 

- amestec din 10 cepe tăiate mărunt şi căţeii de la o căpătână de usturoi curăţaţi şi daţi pe răzătoare; se fierbe 5 minute într-un litru de lapte, se îndulceşte cu miere de albine şi se ia câte o lingură, la intervale de două ore, cu bune efecte în tusea convulsivă.

 

 

Nu se vor consuma însă lichide prea reci sau prea calde.

 

 

 

 

Regimul de viaţă pentru bolnavii de tuse convulsivă

 

 

 

 

Întrucât tusea convulsivă are un caracter infecţios, se recomandă izolarea bolnavului la domiciliu, într-o încăpere bine încălzită şi aerisită. Se interzice, în mod categoric, fumatul, atât de către bolnav, cât şi de către persoanele care intră în încăperea celui suferind.

 

 

Zilnic se va face gimnastică respiratorie pentru reglarea funcţiilor plămânilor, precum şi un masaj energic, cu degetul, în scobitura osului stern de la baza gâtului.

 

 

La copiii care au intrat în contact cu bolnavii de tuse convulsivă este indicată vaccinarea preventivă, concomitent cu vaccinul dizenteriei, sau tratament cu gamma-globulină, asigurând creşterea rezistenţei la infecţii. În cazul când boala nu a fost tratată corect şi la timp, se pot produce complicaţii grave, cum ar fi congestie pulmonară cu febră mare, bronhopneumonie, congestie cerebrală cu hemoragii şi complicaţii nervoase (encefalită, paralizie şi retard mental).

 

 

 

 

▲ Cum combatem febra

 

 

 

 

Febra reprezintă o creştere a temperaturii corpului peste limitele normale (370 C), ca o reacţie de luptă a organismului faţă de un agent infecţios sau toxic. În primul rând, se va acţiona asupra cauzelor care o produc, iar tratamentele vor începe în momentul în care simptomele devin acute. O febră uşoară înregistrează 37-380 C, cea medie are 38-390 C, iar febră acută depăşeşte 390 C.

 

 

Febra ridicată poate fi un semnal al apariţiei unor afecţiuni mai complicate (bronşită acută, sinuzită, gripă, meningită, angină, pneumonie, oreion, scarlatină, rujeolă, rubeolă), fiecare dintre aceste afecţiuni diferenţiindu-se prin anumite simptome caracteristice (tuse, dureri de cap sau de urechi, vărsături, respiraţie greoaie, erupţii pe piele etc).

 

 

La copii, temperatura normală este de 36,4- 36,70C, iar febra se consideră la valori care depăşesc 37,30C. Din cauza sensibilităţii copiilor la atacul diferitelor virusuri, este posibil ca febra să crească rapid la 390C. Până la venirea medicului, se va face o frecţie pe corp cu apă uşor alcoolizată sau va fi învelit în cearşafuri umede cu apă şi spirt sau cu cataplasme locale.

 

 

 

 

Infuzii şi amestecuri din plante contra febrei

 

 

 

 

În uz intern se recomandă:

 

 

 

 

- infuzie fierbinte din flori de soc sau de isop, plăcut mirositoare (două linguriţe la 200 ml de apă clocotită), din care se beau două ceaiuri pe zi;

 

 

- infuzie de salvie (o lingură frunze uscate la 250 ml de apă clocotită), care se infuzează acoperit 5 minute şi se beau două căni pe zi, una dimineaţa pe stomacul gol şi alta seara, înainte de culcare;

 

 

- infuzie de muşeţel (5-10 inflorescenţe la 200 ml de apă fiartă), din care se beau 3 căni pe zi;

 

 

- infuzie de unguraş sau de ţintaură, preparată dintr-o linguriţă de plantă la 250 ml de apă clocotită, care se bea în cursul zilei, repartizată în 4 reprize;

 

 

- infuzie de pedicuţă sau de coada calului (câte o lingură de herba la 250 ml de apă în clocot); se infuzează 2-5 minute şi se beau câte 2-3 căni pe zi;

 

 

- infuzie de pelin (10 g de flori uscate la un litru de apă fiartă şi infuzată 5 minute) din care se bea o cană pe zi;

 

 

- decoct de podbal (o linguriţă rasă de rădăcini uscate şi mărunţite la 250 ml de apă rece); se macerează 12 ore, se fierbe 2 minute şi se consumă 1-2 ceşti, în funcţie de intensitatea febrei;

 

 

- infuzie din amestec de flori de soc (4,5 părţi), flori de tei (2 părţi), flori de muşeţel (1,5 părţi), rizomi de pir (1 parte) şi herba de isop (0,5 părţi); din amestec se ia o lingură, care se infuzează 4-5 minute în 250 ml de apă clocotită, se strecoară, se îndulceşte şi se beau 2-3 ceaiuri calde pe zi, din care unul seara, la culcare, având efect în provocarea transpiraţiei abundente, scăderea febrei, prevenirea gripei sau a răcelilor, dezinfectarea căilor respiratorii şi creşterea rezistenţei organismului contra microbilor;

 

 

- decoct din flori de soc (20 g), flori de tei (20 g), herba de păpădie (20 g), frunze de patlagină (15 g), scoarţă de salcie (15 g) şi conuri de hamei (15 g); din amestec se ia o lingură la 250 ml de apă rece, se fierbe 10 minute, se infuzează 3-5 minute şi se beau 2-3 ceaiuri pe zi;

 

 

- infuzie din amestec de creţişoară (3 linguri), schinel (3 linguri), coada şoricelului (2 linguri), verbină (2 linguri), frunze de merişor (1 lingură); din amestec se ia o lingură la 250 ml de apă rece, se fierbe 5 minute, se infuzează acoperit 10 minute şi se beau 2-3 ceaiuri pe zi;

 

 

- vin din amestec de isop, vâsc, lichen de Islanda şi scoarţă de salcie (câte 20 de grame), care se macerează 8 zile într-un litru de vin dulce şi se beau câte 3 păhărele mici pe zi;

 

 

- tinctură din 20 g herba de ţintaură, macerată 8 zile în 100 ml de alcool; se consumă câte 30-40 de picături, de 2-3 ori pe zi;

 

 

- sirop natural de zmeură, din care se ia câte o lingură de 2-3 ori pe zi, nediluat cu apă;

 

 

- Bitter suedez consumat intern (1-3 linguri turnate în ˝ cană de ceai, înainte şi după mese).

 

 

 

 

Frecţii cu tinctură de ardei iute pentru dureri musculare

 

 

 

 

În uz extern se folosesc:

 

 

 

 

- comprese din frunze de tarhon macerate în oţet, aplicate peste noapte la încheieturile de la mâini şi glezne, pentru copii şi bătrâni;

 

 

- băi de plante cu făină de muştar (30 g la 3 litri de apă), flori de lavandă (30 g la 5 litri de apă) şi stroc de fân (800 g la 5 litri de apă);

 

 

- frecţie cu tinctură de ardei iute şi seminţe de muştar, în cazul durerilor musculare la adulţi.

 

 

 

 

Nu consumaţi carne, ouă şi murături!

 

 

 

 

Se recomandă mai întâi un repaus alimentar absolut, consumând numai lichide în formă de ceaiuri şi sucuri de mere, lămâi, portocale, grapefruit, varză albă şi sfeclă roşie. Urmează supe de legume, cartofi, pâine, biscuiţi, salate de legume (lactucă, castraveţi, vinete, păstăi de fasole), fructe (struguri, lămâi, pepeni), lapte cald, cafea.

 

 

Trebuie excluse din alimentaţie carnea, grăsimile, conservele, ouăle, alimentele grase, oţetul, murăturile, sosurile cu ardei iute, fripturile şi prăjelile, brânzeturile, îngheţatele, băuturile alcoolice şi reci.

 

 

 

 

Alte remedii care se recomandă:

 

 

 

 

- frecţionarea corpului de 2-3 ori pe zi cu un prosop de in sau cânepă, îmbibat în soluţie (1:1) de oţet şi apă sau cu soluţie alcoolică diluată, după care se înveleşte cu o pătură;

 

 

- aplicarea de comprese reci cu apă şi puţin oţet puse pe frunte şi pe mâini, (schimbate la intervale de 20 de minute) şi chiar împachetarea generală în cearşafuri înmuiate în apă rece şi stoarse, schimbate la intervale de 30 de minute, de 2-3 ori pe zi;

 

 

- băi de picioare cu apă caldă, în care se toarnă esenţă de pin sau decoct de salvie şi de fân;

 

 

- aplicarea pe talpa piciorului a unui strat din foi de ceapă, după care se încalţă cu şosete înmuiate în oţet diluat şi ţinute peste noapte.

 

 

Bolnavul va sta în pat, învelit bine cu o pătură groasă, pentru a transpira.