Un castel încărcat de istorie și legende

Monumental. Copleșitor. Aproape imposibil de descris, obligatoriu de văzut. Masiv și suplu totodată, proiectat pe cer ca o uriașă navă care aduce un mesaj dintr-un alt timp, un timp al eroismului, dar și al construcțiilor făcute să dureze secole și milenii. Este cumva de înțeles că o asemenea formidabilă realizare arhitectonică poartă trei nume diferite: Castelul Corvinilor, Castelul Huniazilor, Castelul Hunedoarei. E foarte greu să te decizi ce să admiri mai întâi aici, dar esențial este că impunătoarea construcție, astăzi muzeu, te face să citești cât mai multă istorie.

Firește, orice clasament este subiectiv, la fel și orice selecție. Dar nu poate să nu te pună pe gânduri că minunăția arhitectonică din Hunedoara figurează la loc de cinste în mai toate listele de tip „Cele mai frumoase castele din Europa”. Site-ul European Best Destinations îl plasează pe locul 12 din 17 în categoria Best Castles in Europe, alături de celebrități precum Alcazar, Neuschwanstein, Hohenzollern, Conway, Chambord, Windsor, Chenonceau sau… Castelul Bran. Tot alături de Bran figurează în listele alcătuite de The Crazy Tourist/15 Best Castles in Europe și CN Traveler/The Most Beautiful Castles in Europe, în vreme ce Historic European Castles îl selectează printre cele mai spectaculoase castele europene alături de Castelul Peleș.

Există și selecții alcătuite pe bază de voturi. În sondajul realizat de Imperator Travel/ Cele 7 minuni ale României, Castelul Huniazilor a fost ales alături de Castelul Bran, Cimitirul Vesel din Săpânța, Castelul Peleș, Transfă­gărășanul, Salina Turda și Mănăstirea Voroneț, iar Seven Wonders of Romania îl plasează alături de Ansamblul sculptural de la Târgu Jiu al lui Constantin Brâncuși, Alba Carolina, Fortăreața dacică de la Orăștie, Palatul Culturii din Iași, mănăstirile din Moldova și orașul Sibiu.

Cetatea medievală a Hunedoarei, unul din cele mai importante monumente de arhitectură gotică din România, cea mai mare dintre cele care au avut dublă funcționalitate (militară și civilă) și care se află încă în picioare, după șase secole, a fost ridicată de Iancu de Hunedoara pe o stâncă la picioarele căreia curge pârâul Zlaști.

Am ajuns acolo la întoarcerea din Banat, unde vizitaserăm Aradul, Oradea și Timișoara. Apa­riția în raza privirii a giganticei clădiri îți taie respirația. A doua impresie a fost însă aproape la fel de puternică precum prima: aici, totul e foarte bine organizat. Găsești orice ai putea avea nevoie înainte sau după ce vizitezi castelul, inclusiv spații verzi generoase unde îți poți aduna gândurile.

Între istorie, legendă, filme și jocuri video

Intrarea se face pe un pod foarte lung, plutind parcă deasupra murmurului apei, și încă de la primii pași, în umbra zidurilor de piatră, îți întărești ideea că totul e foarte bine pus la punct: fiecare colțișor își poartă la vedere numele și scurte explicații, există căști la care poți asculta explicații pe larg, circuitul prin castel este bine semnalizat, nu se provoacă blocaje, chiar dacă e multă lume.

Cum e și normal, o asemenea cetate medievală are legendele ei. Cea mai cunoscută, Legenda corbului, îl privește pe Iancu de Hunedoara, care ar fi fost fiul nelegitim al lui Sigismund de Luxemburg, regele Ungariei, cu o frumoasă femeie din Țară Hațegului, pe nume Elisabeta. Copilul Ioan ar fi doborât un corb care ar fi furat inelul prin care... etc.

Mult mai dură e Legenda Fântânii: ea ar fi fost săpată de către trei prizonieri turci pe care Ioan de Hunedoara îi ținea în castel. Ioan le promite celor trei că îi va elibera dacă vor săpa o fântână cu apă bună. Prizonierii au săpat în stâncă timp de 15 ani și la 28 de metri adâncime au reușit să dea de apă. Numai că între timp Ioan murise, iar soția sa, Elisabeta Szilagyi, a decis să nu respecte înțelegerea. Mai mult, poruncește ca turcii să fie uciși. Ca ultimă dorință, ei ar fi scris pe cheile fântânii: „Apă ai, inimă nu”. Şi această legendă e doar o poveste: în realitate, inscripţia în vechi caractere arabe glăsuieşte: „Cel ce-a scris-o este Hassan, prizonier la ghiauri în cetatea de lângă biserică”.

O poveste foarte tare, dar neconfirmată istoric, susține că aici Iancu de Hunedoara l-ar fi ținut prizonier pe nimeni altul decât Vlad Țepeș! Un efect indirect este că în unele surse Castelul Corvinilor e menționat drept sursa de inspirație a lui Bram Stoker pentru romanul „Dracula”, deși autorul american habar n-avea de legendă și nici de acest castel!

Oricum, un loc atât de spectaculos n-avea cum să nu fie exploatat ficțional și mediatic. În 2001, a fost „eroul” unui episod din „Cele mai înspăimântătoare locuri de pe Pământ”, emisiune realizată de Fox Family Channel. În 2007, a fost, timp de trei seri, în direct, gazda emisiunii TV britanice „Cele mai bântuite”. În 2013, documentarul „Aventuri cu fantome” și-a plasat aici ediția specială de Halloween, iar castelul a fost inclus în jocul video „Age of Empires II HD The Forgotten as a civilization wonder”. Tot aici s-a filmat deznodământul filmului „Singh Is Bling”, producție Bollywood, ca și scene din „Dragonheart: Battle for the Heartfire” (2016). În fine, în 2018, castelul a apărut în filmul horror „The Nun”.

O nesfârșită serie de restaurări

Castelul a fost restaurat în numeroase rânduri, fiecare astfel de acțiune ducând la modificări structurale. Primul a fost, în secolul al XIX-lea, arhitectul Schulcz Francisc, care a dărâmat, a decapat, a remontat, a copiat și a restaurat. După moartea lui, a urmat Imre Steindl, care a modificat programul de restaurare, bazându-se pe ipoteza greşită că Hunedoara trebuia să devină Cetate Regală (reşedinţă de vară pentru curtea imperială), drept care a practicat supraînălţări, a conceput forma actuală a acoperişurilor, urmărind să confere un plus de măreţie ansamblului, a modificat crenelurile bastioanelor descoperite din zona de nord, a demontat toate ancadramentele ferestrelor, pe care le-a uniformizat fără a ţine seama de cele existente. După care a demisionat, pentru că… nu-i mai ajungea bugetul. În urma lui, Iuliu Piaczek a retencuit toate suprafeţele din interior și din exterior, a desfiinţat toate decorurile sculpturale vechi, majoritatea acestora fiind aruncate sau transformate în materiale de zidărie, și a dărâmat Galeria Gotică a Sălii Dietei, reconstruită în mod nefericit.

În 1876 s-a considerat - pe bună dreptate! - că lucrările de până atunci şi-au greşit scopul, restaurarea fiind încredințată arhitectului Khuen Antal, care a finalizat restaurarea arhitecturii gotice din Sala Cavalerilor, interiorul etajului superior al Turnului buzduganelor, balcoanele Camerei de Aur şi cele ale Turnului Vestic. În 1907, arhitect-şef al castelului de la Hunedoara a fost numit Istvan Möler, care a continuat lucrarea pe principii ştiinţifice, străduindu-se să repare greșelile anterioare. O altă etapă a început în 1956, cercetările şi proiectul pornind de la constatarea faptului că aici se reunesc într-un ansamblu unitar elementele arhitecturii gotice din toate cele trei faze ale sale, elemente arhitecturale renascentiste, baroce şi cele ale neogoticului din secolul al XIX-lea, urmărindu-se deci conservarea şi restaurarea elementelor specifice fiecărei etape de construcţie. În fine, în 1997, castelul a fost inclus în Planul Naţional de Restaurare.

Locul în care nu ai cum să te plictisești

Un tur complet al castelului, care poate lua câteva ore bune - dar nu te plictisești!, include Turnul porţii de vest (ziduri groase de peste 2,50 m, înălţime 22 m), Turnul Capistrano, Turnul pustiu (Turnul Crinului), Loggia Matia (fresca de la etajul aripii nordice este singura pictură de acest gen, cu caracter laic, din spaţiul transilvănean, înfăţişând povestea dobândirii stemei familiei Huniazilor de către Ioan de Hunedoara), Turnul porţii de est (se păstrează părţi din pictura originală), Turnul toboşarilor, Turnul buzdugan (cu o pictură din motive decorative romboidale alezate în spirală), Fântâna castelului (cea cu legenda), Şanţul exterior (deschiderea variază între 20 și 35 m, iar adâncimea este de 6-9 m), Capela de la 1446, Palatul mare (pe latura vestică a castelului, cuprinde două săli uriașe: Sala Cavalerilor (26x10,2 m; se spune că aici se intra călare!) și Sala Dietei, la care se ajunge pe o scară în spirală), Palatul administrativ aflat în zona sudică, Galeria şi Turnul Nebojsa, Terasa de artilerie, Statuia lui Ioan de Nepomuk (sfântul protector al podurilor şi al trecerilor peste apă), Curtea husarilor (cuprindea locuinţele servitorilor, grajdurile, pivniţe, casa câinilor de vânătoare), Sala Domniţelor (aici se pot vedea piese de mobilier aparţinând secolelor XVIII-XIX, precum şi o sobă de teracotă). Să tot vizitezi!

Și este vizitat. Numărul celor care-i trec pragul variază între 200.000 și 300.000 anual. Dr. Sorin Tincu, directorul Muzeului Castelul Corvinilor, ne-a spus că acesta s-a redeschis după starea de urgență, în 15 mai 2020 şi, „după un început mai timid, la momentul de față s-a ajuns la o medie de 1.500 de vizitatori pe zi”. În ceea ce privește organizarea, în momentul actual se lucrează la conceperea unor panouri trilingve de prezentare a sălilor și exponatelor. În fine, referitor la stadiul restaurării, „din 7 octombrie 2019 au început lucrările de restaurare a Castelului Corvinilor. Deși este deschis întreg monumentul, vizitarea acestuia este permisă în continuare cu anumite restricții în zonele în care se lucrează. Planul de lucru prevede abordarea unui corp de clădire care poate fi izolat, restaurat, redeschis și apoi abordat altul. În momentul de față se lucrează în Turnul Alb (sec. XVII) și Turnul vechi de poartă (sec. XV), precum și pe fațadele Palatului Bethlen, Turnul Alb, Aripa Zolyomi și Galeria Turnului Nebojsa”.

Umbra lui Iancu la Hunedoara

Nu putem vorbi despre Castelul Huniazilor fără a spune măcar câteva cuvinte despre cel care l-a ridicat și care, ca și acesta, e cunoscut sub mai multe nume: Ioan/Iancu de Hunedoara, Ioan/Ion Huniade, Ioan Corvin, în latină Ioannes Corvinus, în maghiară Hunyadi János, în sârbă Janko Sibinjanin, în slovacă Ján Huňadi, în germană Johann Hunyadi. A fost ban al Severinului, voievod al Transilvaniei, guvernator și regent al Ungariei, căpitan, general al regatului, mare comandant militar, tatăl regelui Matia Corvin și unul dintre cei mai bogați nobili ai Europei timpului său.

A reușit să imprime Ungariei o linie politică predominant antiotomană. A zdrobit armata otomană la Sibiu, oprind asediul cetății, a învins în Bătălia de pe Ialomița, l-a înscăunat în Moldova pe vărul său Bogdan al II-lea, tatăl viitorului Ștefan cel Mare, i-a zdrobit din nou pe turci la Kruševac, l-a ajutat pe Vlad Țepeș să-și recapete tronul și a reușit să adune din Transilvania 20.000 de soldați și mici nobili, iar în iulie 1456 a oprit asediul asupra Belgradului, învingându-l pe sultanul Mehmed al II-lea, cuceritorul Constantinopolului.

Papa Calixt al III-lea a considerat victoria obținută de Ioan de Hunedoara ca fiind „cel mai fericit moment al vieții sale”, l-a numit „atletul cel mai puternic, unic, al lui Christos” și a ordonat ca toate clopotele bisericilor catolice din Europa să fie trase la amiază ca o reamintire a acelui moment. Obiceiul există și azi și este atribuit în mod explicit victoriei obținute de Iancu împotriva prigonitorilor creștinismului.

Nu dușmanii, ci boala l-a ucis: Ioan de Hunedoara a murit în 11 august 1456 de ciumă, în tabăra de la Zemun. Este înmormântat la Alba Iulia, în Catedrala „Sf. Mihail”. Pe piatra sa funerară stă înscris: „S-a stins lumina lumii”. Sultanul Mahomed al II-lea (Mehmed al II-lea) a declarat atunci: „Cu toate că a fost inamicul meu, la moartea lui m-am întristat, pentru că lumea nu a mai cunoscut niciodată un asemenea om”.