Un „mandat” cu agendă permanent încărcată

A împlinit visul românilor ortodocşi

Greu va fi unui cercetător să prezinte activitatea desfășurată de Mitropolitul Moldovei, apoi de actualul Întâistătător al Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. Pentru că în cei aproape 30 de ani de arhierie, Preafericitul Părinte Patriarh s-a implicat în toate sectoarele de activitate ale Bisericii noastre: cultural și educațional, fondator al unor publicații prestigioase ale Bisericii, îndrumător în acțiunea de întemeiere de noi așezăminte monahale și ctitorii de biserici parohiale, organizator de simpozioane și congrese cu tematică foarte variată, inițiator și îndrumător al unor lucrări de teologie, istorie și de istoria artei eclesiale românești, promotor și coordonator al unor programe culturale, educaționale și sociale ale Bisericii, întemeietor de instituții social-filantropice, slujitor la Altar și predicator, inițiator al unor noi canonizări de sfinți în Biserica noastră și, nu în ultimul rând, ctitor și veghetor atent al lucrărilor de construire a Catedralei Mântuirii Neamului din București.

Ca și marii săi înaintași - Miron, Nicodim, Justinian, Iustin și Teoctist -, Preafericirea Sa a dovedit, prin cuvânt și faptă, că este un patriarh al tuturor românilor, oriunde s-ar afla ei: în Muntenia, Dobrogea, Oltenia, Moldova, Transilvania și Banat, dar și al numeroșilor preoți și credincioși din diaspora românească din țările Europei Occidentale și de Nord, din Statele Unite și Canada, din Australia și Noua Zeelandă.

Dacă Patriarhul Miron Cristea a militat pentru organizarea unitară a Bisericii din noul stat român, acum 100 de ani, dacă Patriarhul Nicodim Munteanu a tradus Biblia și multe cărți de învățătură în limba română pentru toți credincioșii români de pretutindeni, dacă Patriarhul Justinian Marina s-a străduit să consolideze unitatea de credință ortodoxă în Transilvania după anul 1948, urmat și de Patriarhii Iustin Moisescu și Teoctist Arăpașu, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel s-a străduit să urmeze pe acești mari patriarhi întru slujirea românilor ortodocși din țară și din diasporă. Așa se face că îl întâlnim permanent la sfințiri de biserici și mănăstiri din Ardeal, Banat, Crișana și Maramureș, îl întâlnim mereu la mari festivități bi­sericești din întreaga țară - cum a fost Întâlnirea Internațională a Tinerilor Ortodocși, organizată anul acesta la Sibiu, la aniversarea sau apoi coordonarea unor evenimente deosebite din viața tuturor eparhiilor din țară și multe altele. Dar, în același timp, Preafericitul le acordă o atenție deosebită și fraților noștri de un neam și de o credință din diasporă. Acest lucru este dovedit cu pri­sosință de propunerea permanentă pentru crearea de scaune episcopale românești în Germania, Franța, Italia, Spania, Suedia, Statele Unite și Canada, din Australia, de vizitele canonice pe care le-a efectuat în numeroasele parohii din cadrul acestor eparhii, de grija pentru formarea de tineri preoți și pentru parohiile din diasporă, de înzestrarea lor cu veșminte, odoare și cărți de slujbă.

Acum, când ne apropiem de ziua cea mare de la 1 Decembrie 2018, Preafericitul Părinte ­Patriarh Daniel o așteaptă cu ­bucuria ctitorului Catedralei Mântuirii Neamului, care va fi sfințită în apropierea acestei sărbători de un ­mare sobor de ierarhi români și străini, în prezența a mii de credincioși care vor veni din toată țara și din diasporă. ­Noua catedrală va fi un simbol al unității românilor de pretutindeni, dar, în același timp, o amintire a jertfelor celor care au făcut Unirea cea Mare, un monument închinat eroilor neamului din toate timpurile și din toate locurile.

În așteptarea acestui moment unic din istoria neamului și a Bisericii noastre, să-i urăm din inimă ctitorului ei, Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, multă sănătate, lungime de zile pentru a sluji mereu în noua Catedrală a tuturor românilor ortodocși.

Întru mulți ani, Preafericite Părinte Patriarh!

Pr. prof. dr. Mircea Păcurariu

 

***

 

Memento auroral

Dorind să motivez oarecum rândurile ce urmează, în esență un mic elogiu aniversar, mi-a venit în minte, ca fiind caracteristic, primul moment al întâlnirii mele cu actualul Patriarh al României, întâmplat acum patru decenii.

Era în anul de grație 1978, când, personal, beneficiam de o bursă a Fundației A. v. Humboldt la Freiburg im Breisgau, oraș a cărei alma mater funcționa de peste cinci secole și se afla în relații de parteneriat cu Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași. În acea urbe, situată pe râul Dreisam, funcționau, cu destule dificultăți, o Bibliotecă Română și un Institut de Cercetări, ambele așezăminte beneficiind de sprijinul unor membri din diasporă. Director era Virgil Mihăilescu, un împătimit al cărții, care lucrase un timp, în patrie, sub bagheta lui Ion Bianu, la Academia Română, iar în exil, la Freiburg, izbutise a construi un prețios cenotaf biblioteconomic.

În anul amintit, la ceas aniversar, Buletinul în cauză a reunit și studii mai vechi (VI, 1977/78), de un interes aparte și astăzi. Două figuri, dintre participanții la simpozion, trebuie amintite aici, una a profesorului de muzică (violonist) Sorin Negriceanu, pe care îl întâlnisem la seminarul de istorie condus de Gottfried Schramm; celălalt, un tânăr sub treizeci de ani, cu păr bogat și fața luminoasă, teologul ortodox Dan Ciobotea (Daniel după intrarea în monahism), care tocmai încheiase un stagiu formativ la Facultatea de Teologie Protestantă din Strasbourg și începea un nou stagiu, de Teologie Catolică, la Universitatea din Freiburg, răstimp în care avea să-și susțină (15 iunie 1979) teza elaborată la Strasbourg cu titlul Réflexion et vie chrétiennes aujourd'hui. Essai sur le rapport entre la théologie et la spiritualité. Mentor i-a fost mereu savantul teolog român Dumitru Stăniloaie, a cărui moștenire spirituală și etică avea să o cultive cu mare devoțiune. A publicat apoi și o versiune românească extinsă a lucrării respective: Teologie și spiritualitate creștină. Raportul dintre ele și situația actuală.

La „serata” de la Bibliotecă și în mașina lui Sorin, în drum spre locuința acestuia, unde urma să cinăm, n-ai fi zis că tânărul teolog, care știa să imite, ca un actor autentic, personaje ilustre din epocă (Ch. de Gaulle, G. Pompidou e.g.), se va dedica unui domeniu atât de diferit în aparență, unul marcat de un alt mentor, părintele Cleopa Ilie, care i-a fost naș de călugărie, peste câțiva ani, răstimp în care s-a dedicat cu precădere unei semnificative misiuni pedagogice, la Institutul Ecumenic de la Bossey.

Se impune constatarea că viitorul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Daniel, s-a dedicat progresiv și sincronic unor activități în care cultul și cultura s-au îngemănat mereu, inefabil, iar conceptele respective și-au găsit o deplină expresie în sintagmele teologie contemporană, dialog ecumenic, misiune creștină, noţiuni legate intim de curricula înaltului arhiereu. Sibiu, București, Strassbourg, Freiburg, Bossey, Timișoara, Iași. Iată câteva repere de neocolit, esențiale, în orice „lectură” a unei misiuni împlinite cu asupra de măsură.

Acad. Alexandru Zub

 

„Aveam bucuria împreună cugetării despre Dumnezeu și lume”

Îmi amintesc cu profundă recunoștință de diferitele ocazii în care m-am întâlnit cu Preafericirea Sa, Patriarhul Daniel. Când ne-am cunoscut, la începutul anilor '80, în Elveția, eram amândoi tineri teologi. Profesorul Dan Ciobotea preda pe atunci la Institutul Ecumenic din Bossey, iar eu la Facultatea de Teologie a Univer­sității din Friburg. Curând, dragostea de Sfinții Părinți și de teologia ortodoxă ne-a legat unul de altul, așa încât ocazional am făcut și schimb de catedră. Contactul nostru a fost intensificat în contextul ecumenic din Elveția prin legătura cu diferitele personalități ale Bisericii și teologiei. Mă gândesc aici la mult-prețuitul Mitropolit Damaskinos Papandreou, acum trecut la cele veșnice, pe atunci coordonatorul Centrului Patriarhiei Ecumenice de la Chambesy, sau la întâlnirea cu marele dogmatist român Dumitru Stăniloae. Atmosfera era dătătoare de speranță și, din punct de vedere teologic, stimulantă. Învățam unii de la alții, ne ascultam unii pe alții și aveam bucuria îm­preună-cugetării despre Dumnezeu și lume.

Însă curând, am fost amândoi chemați de la această reflecție teologică directă la slujirea arhierească: Profesorul Ciobotea ca Mitropolit la Iași, iar eu, mai întâi, că Episcop-vicar și, mai apoi, ca Arhiepiscop la Viena.

Am avut ocazia de mai multe ori să-l vizitez la Iași pe Preafericirea Sa ca Mitropolit și am făcut împreună experiența unui seminar de neuitat la Mănăstirea Durău, în munții Moldovei. Bucuria profundă pentru teologie ne-a rămas, chiar dacă într-o postură nouă. În cele din urmă, am avut ocazia să-mi reîntâlnesc fostul colegul de catedră ca Întâistătător al Bisericii Ortodoxe Române. Avusesem deja ocazia să fiu oaspetele predecesorului Preafericirii Sale, Patriarhul Teoctist, exact după un an de la vizita de neuitat a Papei Ioan Paul al II-lea la Bucu­rești. Între timp s-au scurs mai bine de zece ani. Chiar dacă în ultimii ani am avut mai rar ocazia de a-l întâlni pe Preafericirea Sa, rămâne însă recunoştința pentru multele întâlniri avute, pentru schimbul de opinii întotdeauna rodnic și pentru bucuria ce vine din slujirea Aceluiași unic Domn, în ciuda diferențelor noastre bise­ricești.
La mulți ani, Preafericirea Voastră și cinstite frate întru Hristos!

Cardinal Christoph Von Schönborn, Arhiepiscopul Vienei