Un monument istoric valoros, la un pas de prăbuşire

Pe malul stâng al Luncavăţului se află în "agonie" unica biserică românească de lemn ce are pictura Maicii Domnului cu aripi de înger, o asemenea pictură mai întâlnindu-se la Vatican sau la bisericile creştine de zid din Ierusalim. Din cauza perisabilităţii materialelor, a improvizaţiilor, dar mai ales a birocraţiei şi a legislaţiei privind protejarea monumentelor istorice, biserica vâlceană de la Urşi se cufundă pe zi ce trece în mormântul uitării şi al nepăsării.

Biserica de lemn cu hramurile "Buna Vestire" şi "Sfântul Arhanghel Mihail" este o ctitorie din cea de-a doua jumătate a secolului al XVII-lea, ridicată pe malul stâng al Luncavăţului, la hotarul dintre satele vâlcene Cuceşti şi Urşi. A fost biserică de enorie până în 1913, iar de atunci a fost folosită drept capelă funerară, dată fiind şi poziţia ei în actualul cimitir. De-a lungul timpului au fost întreprinse lucrări de restaurare şi întreţinere a lăcaşului de cult de lemn, dar improvizaţiile, precum protejarea acoperişului bisericii cu cartoane asfaltate pentru ca apa pluvială să nu se mai infiltreze şi să deterioreze pictura, au dus la prăbuşirea acoperişului. "Valoarea acestui monument istoric este inestimabilă pentru cultura românească. Pictura are o valoare artistică şi culturală deosebită, conţinând unele reprezentări unice, care reprezintă şi elementul cel mai valoros al bisericii. Pictura de deasupra uşii bisericii o înfăţişează pe Maica Domnului cu aripi şi cu sfântul acoperământ, un element extrem de rar întâlnit. O reprezentare similară mai este întâlnită doar la mănăstirea vâlceană Govora. Scena principală în dreptul poliţei proscomidiei este icoana de tip "Iisus - viţă-de-vie". La picioarele Domnului Iisus sunt semnaţi cei trei zugravi: Gheorghe, Nicolae şi Ioan din Urşi, cei care au isprăvit de pictat şi biserica din Ioneşti în august 1843, astfel că biserica de la Urşi face parte integrantă şi definitorie din identitatea naţională prin arhitectura sacrală a lăcaşurilor de lemn din România", subliniază prof. Florin Epure, şeful Direcţiei Judeţene pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional Vâlcea. Biserica de la Urşi, inclusă în Planul Naţional de Restaurare Până să se întâmple prăbuşirea acoperişului, preotul şi comunitatea locală nu au rămas indiferenţi, ci în mai multe rânduri au încercat consolidarea bisericii, dar orice iniţiativă a fost oprită din cauza birocraţiei şi a legislaţiei privind protejarea monumentelor istorice. Însă, fiindcă se impuneau lucrări urgente de consolidare a acoperişului şi de restaurare a picturii murale, monumentul istoric a fost înscris pe lista priorităţilor de finanţare atât la autorităţile centrale, cât şi locale, însă fondurile n-au ajuns niciodată. Pentru a nu ajunge în situaţia ca biserica să devină o ruină, mai multe fundaţii au demarat în 2009 mai multe proiecte pentru salvarea monumentului istoric. Însă cel mai bun lucru a fost demarat de către Universitatea de Arhitectură din Bucureşti şi Ordinul Arhitecţilor din România, care, după întocmirea unui memoriu de arhitectură şi a unei documentaţii fotografice privind degradările, au realizat o structură de protecţie din bârne şi lemn. "Cu ajutorul studenţilor care au făcut practica obligatorie, dar şi voluntariat, s-a întocmit documentaţia necesară intervenţiei de urgenţă şi au fost salvate fragmente din fresca bisericii. Dacă fondurile necesare consolidării nu vor veni în cel mai scurt timp, va dispărea şi acest valoros monument istoric cu frumuseţea picturii şi cu toată istoria lui de 255 de ani", avertizează şeful Direcţiei Judeţene pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional Vâlcea. Pentru salvarea acestui monument istoric ce se află în "agonie", prof. Florin Epure a inclus biserica de la Urşi în Planul Naţional de Restaurare pentru anul 2012, principalul program al Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional (PNR), prin care se alocă fonduri provenite de la bugetul de stat pentru lucrări de restaurare a patrimoniului arhitectural din România. Însă nici aceste fonduri nu vor fi suficiente, şi astfel se aşteaptă sprijinul autorităţilor locale. Alte biserici vâlcene de lemn în agonie Patrimoniul bisericesc vâlcean plasează judeţul Vâlcea pe un loc fruntaş în ierarhia valorilor materiale, artistice şi spirituale. Astfel, conservarea şi restaurarea monumentelor istorice ar trebui să constituie o prioritate pentru autorităţile locale, ca de altfel şi includerea lor în circuitul turistic naţional şi internaţional. Din păcate, sunt şi alte biserici de lemn în Vâlcea ce necesită lucrări de restaurare imediată, precum biserica din satul Suieşti, comuna Stăneşti, mutată din satul Gâlgău, judeţul Sălaj, în anul 1950 de patriarhul Justinian Marina, al cărei acoperiş din şiţă şi părţi din structura de rezistenţă vor ceda în scurt timp; Biserica "Intrarea în Biserică a Maicii Domnului" din Brezoi, ctitoria episcopului Iosif Argeşiu din 1789, ce necesită lucrări de întărire a structurii şi de conservare a picturii murale; biserica din Măgureni, comuna Guşoieni, cu hramul "Cuvioasa Paraschiva", ridicată în 1766, ce păstrează picturi interioare şi exterioare în stil neoclasic; Biserica "Înălţarea Domnului" de pe Valea Scheiului, comuna Dănicei, din anul 1767, din 1920 este capelă mortuară până de curând, când cimitirul a fost dezafectat, iar biserica a rămas izolată şi supusă unui proces de degradare continuă, aceasta şi din cauza opoziţiei locuitorilor satului care nu doreau strămutarea; Biserica "Sfântul Nicolae" din Şirineasa, ctitoria lui Constantin Brâncoveanu şi a soţiei sale, Maria, în 1694, lăcaş de valoare istorică ce nu este clasat pe lista monumentelor istorice; biserica din Sineşti, cu hramul "Cuvioasa Parascheva", ctitorită în 1746, care în 2004 a fost grav avariată de un incendiu. "Nevoile de conservare ale bisericilor de lemn sunt în cele mai multe situaţii mult peste resursele locale. Restaurările conduse de specialişti sunt la rândul lor enorm de scumpe şi de multe ori exagerate, dar dacă această mică parte din bisericile de lemn aflate în suferinţă nu vor avea parte de urgente lucrări de consolidare şi restaurare, în câţiva ani se vor pierde", a conchis prof. Florin Epure. Date istorice Anul construirii acestui lăcaş de lemn de secol XVIII este controversat. Ion Popescu-Cilieni şi Nicolae Stoicescu au precizat că biserica de lemn de la Urşi a fost ridicată de Ion Danciu şi Popa Constantin şi sfinţită la 16 octombrie 1757, cu toate că pe portalul de la intrare apare incizat anul "7303" (1794-1795), an ce surprinde ori anul ctitoririi, ori o lucrare majoră. Potrivit cercetărilor recente, istoricii de artă susţin că ar fi mai degrabă anul 1775. Cert este faptul că după cutremurul din 1838, Nicolae Milcoveanu, un sublocotenent purtător de steag, a contribuit la renovarea bisericii în 1843, de aceea a rămas pictat în pridvorul lăcaşului de cult. Biserica are formă de navă, e construită din bârne de lemn de stejar suprapuse, iar peste acestea s-a aplicat tencuiala amestecată cu câlţi de cânepă, pe care s-a realizat fresca în ulei. Biserica de lemn de la Urşi are pictură şi la exterior.