Un nou an școlar atipic?

În martie 2020 ne pregăteam cu frenezie de desfășurarea olimpiadelor și a concursurilor școlare. O parte dintre elevii mei erau oarecum supărați că trebuie să aleagă între matematică și religie, deoarece ambele concursuri urmau să se desfășoare în aceeași zi, 14 martie 2020. Nu a mai avut loc nici unul, așa că au rămas, măcar, cu satisfacția calificării la ambele discipline.

A urmat constituirea „grupurilor” de legătură dintre profesori și clase, diriginte și părinți etc. Încet, încet, ne-am adaptat acestei situații nemaiîntâlnite. Cu toții, elevi, profesori, părinți, am participat la diferite cursuri, ședințe, workshopuri, webinarii într-un mod complet necunoscut, la început, pentru o parte dintre partici­panți. Problemele din sala de clasă s-au mutat în on-line. Copiii au început să regrete că durează atât de mult această perioadă și își manifestau mai mereu dorința de a ne revedea fizic. Pentru cei care au trecut prin această probă, în anul școlar trecut, 2019-2020, au existat și „compen­sații”, în sensul în care materia era predată aproape de 2/3, iar elevii de clasa a

În septembrie 2020 eram deja „utilizatori avansați” ai diferitelor platforme și familiarizați cu trei scenarii. Aproape fiecare elev, profesor sau părinte va trece în noul an școlar 2020-2021 prin aceste noi provocări. Nu există alternativă. Fiecare materie, prin specificul ei, a avut în vedere realizarea de materiale didactice prin care elevii să-și dezvolte competențele prevăzute de programa școlară, dar și să-și însușească noile conținuturi, mai ales prin prezentarea cât mai atractivă a acestora.

Aici ajung cumva și la materia noastră dragă, religia. Sunt sigură că, începând cu martie 2020, am realizat cu toții eforturi mari pentru a fi cât mai aproape de copii. Avem, cred, un avantaj enorm la clasele I-VIII, deoarece dispunem de manuale digitale. Dar este o probă mare pentru liceu. Copiii își doresc foarte mult discuții cu profesorul, sunt materii pe care abia le așteaptă, doresc să-și deschidă și ei sufletul, să spună ce gândesc. Dincolo de șablonul unor lecții standard, în care profesorul predă și elevul ascultă, perioada aceasta este una în care putem descoperi copilul din fiecare. Aproape că nu există oră on-line pe care să nu o prelungesc și în pauză, deoarece ei tot mai au să spună ceva, orice. Nu are legătură cu lecția, dar nu are nici o importanță. Simt nevoia să spună, și trebuie lăsați. Religia ajunge la sufletul copilului nu numai prin intermediul materiei aprobate în programa școlară, ci mai ales prin interacțiunea profesor-elev. Câți dintre noi nu ne amintim că nu am învățat chimie, matematică, filozofie, istorie etc., pentru că nu ne plăcea profesorul. De aceea spun că această perioadă poate fi una cu adevărat de apropiere, nu de depărtare. Pentru că, la un moment dat, va trece, iar dacă relațiile s-au „răcit” în acest timp, va fi foarte grea o revenire la adevărata apropiere.

Promptitudinea cadrului didactic nu îl descalifică niciodată. Și este foarte important când percep același lucru și părinții. La clasele primare, legătura cu învățătorul este esențială. Locul orei de religie în orar trebuie să fie, pe cât posibil, același. Aici, profesorul trebuie să se adapteze de fiecare dată elevilor, cărora le este foarte greu să lucreze și pe alte platforme, fiind obișnuiți cu „doamna”. La gimnaziu, lucrurile stau puțin diferit, chiar în sensul unei colaborări efective profesor-elev. Copiii vor să își exprime gândurile, mai ales la clasa a V-a, când fac trecerea de la un învățător (și vreo trei profesori) la aproximativ 14-15 cadre didactice. Profesorul de religie are un rol de formator, dar și de prieten al acestora. Apoi, din clasa a VI-a, când copiii deja s-au mărit, putem stabili cu ei adevărate norme de comunicare nonverbală. Perioadele din preajma vârstei de 14 ani cer foarte multă atenție din partea părinților și profesorilor. Nu puține au fost momentele în care, datorită acestei colaborări profesori-părinți, copilul a depășit etapele unei introvertiri sau, din contră, a unei exuberanțe exagerate.

Sunt atât de bucuroasă când mă întâlnesc cu foști elevi, astăzi studenți ori tineri foarte apreciați în domeniul în care lucrează. Multe întâlniri de acest gen au continuat cu „dezbaterile” de la orele noastre de religie. Și, revenind la elevii de astăzi, în contextul în care aceștia nu beneficiază deocamdată de manuale pentru liceu, este esențial ca în cadrul temelor abordate de programa șco­lară să reușim să alăturăm subiecte ce presupun un impact și o curiozitate pentru adolescenții de astăzi. Să nu uităm că ei sunt cei care s-au născut cu mâinile pe tastatura dispozitivelor tehnice folosite la orele on-line. Copiilor le place să ne învețe și pe noi comenzile mai puțin cunoscute. Sunt foarte săritori când le cerem ajutorul. Și dacă ei nu știu, „sună un prieten”, reușesc ei cumva să afle. Și, de multe ori, mai repede decât noi. Să le acordăm acest credit, să le arătăm că pot fi și ei profesori, că nu suntem infailibili. Poate fi începutul unei relații cu adevărat rodnice, în care beneficiari vor fi de ambele părți.

În toată această perioadă am simțit sprijinul enorm pe care l-am avut datorită utilizării exclusive a manualelor digitale, la fiecare oră. Cu toții știam să intrăm pe platforma Ministerului Educației și Cercetării și să ne alegem manualul utilizat. În sistemul de confe­rință, de după 11 martie 2020, elevii erau deja familiarizați cu genul de exerciții interactive efectuate în cadrul orelor. De aceea, este foarte important ca atunci când există resurse, cum sunt de exemplu manualele digitale, să nu le ocolim, ci să ni le facem „prieteni”. Să înțelegem că timpul în care trăim a devenit oarecum diferit de cel de care eram legați până acum. Și că nu orice schimbare are părți negative. Utilizarea resurselor digitale în cadrul orelor chiar reprezintă un real succes.

Școala mea a început cursurile direct în scenariul roșu. De unde ne promisesem reciproc, elevi și profesori, la finalul anului școlar trecut, că „recuperăm” noi perioada pierdută, în care nu ne-am văzut fizic, iată că primele întâlniri, de la mijlocul lui septembrie, au fost tot pe platforma devenită un fel de a doua casă, sau a doua școa­lă... Am intrat apoi și în scenariul galben, dar sunt sigură că anul acesta va fi o alternanță de scenarii, în multe școli de la noi din țară și nu numai.

Orice perioadă dificilă ne face să reflectăm la timpul pe care îl considerăm „bun”, dar depinde de noi, într-o măsură destul de mare, să devină și timpul acesta unul prielnic, o amintire plăcută, peste timp. Uneori, este extrem de greu, recunosc. Ore exclusiv on-line, în sistem de conferință, la clasa pregătitoare, sunt o provocare, cu siguranță. Dar am avut bucuria de a fi prezenți la acestea și părinții, pe care i-am simțit mereu aproape. Când copi­lașul uita să apese pe deschiderea microfonului, mămica ori bunica îl ajuta și îi spunea: „Haide, că doamna te-a lăudat, că ai răspuns corect. Răspunde în continuare”. Sunt bucurii care rămân. Când le vom vedea fețișoarele dragi, vom ști că acești copii chiar au făcut un efort pentru ora de religie. Cum să nu fii mulțumit și împlinit în astfel de momente? De aceea cred că anul acesta școlar nu este unul atipic, este așa cum îl facem noi. Cum reușim să ajungem la sufletul fiecărui copil, care se deschide chiar și într-o întâlnire virtuală.

Aurora Ciachir este profesoară la Școala Gimnazială „Leonardo da Vinci” din București.