Un nou isihast și mare misionar: Sfântul Cuvios Dometie

În 18 martie, la Sfânta Mănăstire Râmeț are loc, după rânduiala stabilită de Sfântul Sinod, potrivit învățăturii de credință ortodoxă, în conformitate cu normele liturgice și spre a aduce la îndeplinire cuvenitele etape premergătoare proclamării locale a canonizării, deshumarea rămăşiţelor pământeşti ale Sfântului Cuvios Dometie cel Milostiv. Astfel, cinstitele sale moaște vor părăsi pământul mormântului și vor fi arătate, venerate și cinstite spre a ne umple și noi de darul sfințeniei, prin viața sa neprihănită, prin lucrarea sfințitoare, jertfelnică și misionar-filantropică pe care a împlinit-o cu atâta iubire de Dumnezeu și de aproapele.

Se cuvine a reaminti celor ce doresc a se alătura rugătorilor din obștea Râmețului următoarele mărturii.

Mai întâi, Sfântul Dometie provine din rădăcinile adânci și din izvoarele credinței apostolice, martirice și isihaste ale spiritualității românești de la Curbura Carpaților, din Munții Buzăului, de la Bălănești, aproape de vechile vetre monastice de la Nucu Bozioru, spre Chiliile - Lopătari, Găvanu și Poiana Mărului Sfinților Vasile și Paisie de la Neamț.

Apoi, copil fiind, sub 5 ani, s-a strămutat cu familia, asemenea multor munteni buzoieni, la câmpie, după împroprietărirea din timpul regelui Ferdinand, în localitatea Târlele (gospodăriile, n.n.) Filiului de lângă Ianca, județul Brăila. Aici s-a școlit începând din clasa I, după care a studiat la Seminarul din Buzău și la Facultatea din București până la etapa monahală.

Spre mărturie, casa modestă, asemenea celei a marelui Creangă, este azi, cu vrerea familiei sale, împodobită drept muzeu, asemenea caselor Sfinților Cleopa și Paisie, dar într-un sat care nu are ceva mai scump pe această lume decât numele, casa și mireasma sfințeniei Sfântului Dometie, din a cărui familie verișoara sa Elena, la 94 de ani, trăiește, nu din amintiri, ci la timpul prezent, minunea cea mare: Sfântul în viața noastră!

De asemenea, trebuie menționat faptul că, după școlire, a revenit la Buzău ca ieromonah, de la Prislop, cu măicuțe de la Râmeț, în timp de prigoană, iar blândul vlădică Antim Angelescu le-a pus la dispoziție două mănăstiri: Ciolanu, pentru părintele și Rătești, pentru măicuțe.

A fost una din cele mai autentice școliri, în timp de comunism, la trăirea echilibrată monahală, între tradiția autentică și implicarea concretă în lucrarea monastică: „Ora et labora”!

Așa se explică de ce, la timpul cuvenit, s-au întors ca un „roi” în stupul de la Râmeț, nu fără necazuri, ispite și greutăți, dar cu un exercițiu, o experiență și o maturitate ce au contribuit la această nouă vatră de spiritualitate ortodoxă în Ardeal, precum cea de la Sâmbăta Brâncoveanului. Astfel, Sfântul Dometie este, rămâne și strălucește ca un „astru” al tradiției monahale de totdeauna în Transilvania, așa cum au trăit călugării în Țara Românească și Moldova.

De aceea, un nou sfânt nu este o noutate, nici o biruință locală, ci este o continuitate fericită cu începătorii vieții filocalice din Egiptul Sfântului Antonie, trecând prin etapele primelor secole ale Sinoadelor Ecumenice și cu puternice energii ale Duhului, în viața plină de ispite, necazuri și păcate, dar mereu cu „picioarele pe pământ și cu mintea la Cer”, așa cum arată Sfântul Ioan Scărarul.

De la ucenicii Sfântului Casian și Sfântului Gherman, până la cei ai Sfântului Nicodim, iată, pe urcușul isihast al Sfântului Vasile de la Poiana Mărului, un nou suflu duhovnicesc ne revigorează mințile și ne încălzește inimile, așa cum scrie profesorul Sfântului Dometie, Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae, în capitolul 8 al Filocaliei: despre isihasmul pe pământ românesc; dintre lucrători o parte s-au ivit acum, la noi, cu intuiția, rugăciunea și harul iubirii de sfinți a Preafericitului Părinte Daniel, urmat înțelept de Sfântul Sinod, de cler și popor în această tainică lucrare de mântuire.

Nu-i întâmplătoare, ci proniatoare legătura „pe pământ și în cer” a sfinților! Sfântul Dometie face parte din soborul cuvioșilor și sfinților recent canonizați, prin mărturii din timpul vieții omenești. Tema licenței, realizată sub conducerea Sfântului Dumitru Stăniloae, este: „Învățătura de credință ortodoxă a Sfântului Petru Movilă”.

Cel care l-a convins în urmarea atunci, împreună, a drumului vieții pe „calea sfintelor nevoințe duhov­nicești”, la Mănăstirea Prislop, este și cel mai bun frate și prieten de o viață, Mitropolitul Antonie Plămădeală.

Cel care l-a primit în mănăstire este Sfântul Cuvios Mărturisitor Arsenie.

Nașul de călugărie este Sfântul Cuvios Serafim cel Răbdător de la Sâmbăta de Sus.

Iată de ce se cuvine, astăzi și totdeauna, după puteri, să primim darurile lui Dumnezeu, prin sfinții Săi, cu încredințarea în iubirea vindecătoare și mântuitoare, făcându-ne următori ai vieții lor, și nu numai pomenirii lor din când în când sau doar când suntem în încercări.