Un părinte duhovnicesc, harnic şi misionar

Mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la slujba de înmormântare a părintelui Arhimandrit Ieronim Stoican,

31 martie 2011. Cu multă tristeţe am primit vestea trecerii din această viaţă a părintelui Arhimandrit Ieronim Stoican, de la Mănăstirea Luncanii de Sus, Arhiepiscopia Timişoarei, venerabil şi îmbunătăţit monah, fost duhovnic al Mănăstirii Sfântul Ilie de la Izvor - Vasiova, localitatea Bocşa, din judeţul Caraş-Severin. Născut în judeţul Mehedinţi, satul Gorneţ, la data de 18 octombrie 1925, şi decedat la 29 martie 2011, părintele Ieronim a intrat în viaţa monahală la Mănăstirea Topolniţa, din Mehedinţi, în anul 1944. În anul 1950 a început cursurile Seminarului monahal de la Mănăstirea Neamţ. În timpul studiilor seminariale de la Mănăstirea Neamţ, în anul 1951, la data de 15 februarie, a fost tuns în monahism, având ca naş de călugărie pe ieromonahul de atunci Petroniu Tănase, viitorul stareţ al Schitului Românesc Prodromu din Sfântul Munte Athos, trecut la Domnul şi el anul acesta, la data de 22 februarie. Personal, în timpul copilăriei, am avut bucuria de a-l cunoaşte pe Cuviosul Părinte Ieronim atunci când poposea în casa noastră natală din Dobreşti, în ajunul slujbelor pe care le oficia la biserica din sat. Chipul său luminos şi blând, sfaturile bune şi frumuseţea slujbelor ne făceau să-l aşteptăm mereu ca pe un musafir ales sau ca pe cineva drag din familie. A fost primul nostru duhovnic, iar mai târziu, în vremea studenţiei, bun sfătuitor şi ajutător. Între anii 1980 şi 1981, pe când părintele Ieronim era preot la Mănăstirea Izvorul Miron - Româneşti şi se ocupa de pictarea bisericii, atât în interior, cât şi în exterior, am procurat din Elveţia, la solicitarea sa, vopselele necesare picturii, pe atunci fiind conferenţiar la Institutul Ecumenic din Bossey, Geneva (Elveţia) şi profesor asociat la Geneva şi Fribourg (Germania). Păstrăm vie de asemenea şi amintirea ultimei noastre întâlniri cu părintele Ieronim, la Dobreşti, în 6 iulie 2009, când am vizitat casa părintească şi şantierul bisericii mănăstirii cu hramurile Sfânta Cuvioasă Parascheva şi Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul, înfiinţată de noi în satul natal. Într-o perioadă grea pentru Biserică şi pentru slujitorii ei, părintele Ieronim a fost un misionar autentic, "făcându-se pildă credincioşilor cu vorbirea, cu purtarea, cu dragostea, cu duhul, cu credinţa, cu viaţa curată" (1 Timotei 4, 12). Duhovnic la Mănăstirea Sfântul Ilie de la Izvor, Vasiova * A fost pe rând preot slujitor şi dascăl la Seminarul monahal din cadrul Mănăstirii Motru, din Arhiepiscopia Craiovei, preot slujitor la Parohia Bara din judeţul Timiş, între anii 1958 şi 1978, cât şi preot suplinitor la parohiile din satele Ohaba Română, Lăpuşnic, Dobreşti, Rădmăneşti şi Spata din judeţul Timiş. În Parohia Ohaba Română a construit o biserică nouă. În perioada 1978-1985 a fost stareţ la Mănăstirea Izvorul Miron - Româneşti, unde s-a implicat direct în procesul de pictare a bisericii Mănăstirii Româneşti, atât în interior, cât şi în exterior. Din anul 1985 până în anul 2007 a fost preot duhovnic la Mănăstirea Sfântul Ilie de la Izvor - Vasiova, localitatea Bocşa, Caraş-Severin. Dragostea şi râvna părintelui duhovnic Ieronim Stoican au făcut din această mănăstire o oază de viaţă spirituală pentru mulţi credincioşi care i-au trecut pragul. În anul 2001 a fost ridicat la rangul de arhimandrit de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, iar din luna mai 2007 s-a retras la Mănăstirea Luncanii de Sus din Arhiepiscopia Timişoarei. Blând, paşnic şi doritor de linişte Toate împlinirile sale misionar-pastorale şi administrativ-gospodăreşti i-au luminat sufletul şi chipul, pregătindu-l pentru ziua întâlnirii sale cu Mântuitorul Hristos, Păstorul cel Bun, Căruia i-a închinat întreaga viaţă. Duhovnic iscusit, deopotrivă pentru călugări şi pentru mireni, părintele Ieronim era un sfătuitor înţelept şi echilibrat. Inspirat de cuvintele Sfintelor Scripturi, ale Sfinţilor Părinţi şi de experienţa vieţii sale duhovniceşti, învăţătura sa era în acelaşi timp teologică şi profund umană. Blând, paşnic şi doritor de linişte, în mănăstire sau oriunde l-a purtat slujirea, părintele Arhimandrit Ieronim a fost un monah evlavios şi rugător, smerit şi râvnitor, vieţuind în rugăciune, osteneli şi nevoinţe, pe care cu smerenie le păstra tăinuite asemenea părinţilor din Pateric. Plecarea sa dintre noi înseamnă o pierdere pentru obştea mănăstirii, pentru familia sa, dar şi pentru Biserica lui Hristos în care s-a ostenit, viaţa sa fiind o adevărată pildă de smerenie, ascultare şi dragoste faţă de Biserică. În aceste momente, când sufletul părintelui Arhimandrit Ieronim se desparte de trup şi merge în corturile drepţilor, rugăm pe Hristos-Domnul să mângâie şi să întărească obştea acestei sfinte mănăstiri, iar sufletului său să-i dăruiască pace sfântă şi să-l aşeze în ceata sfinţilor, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viaţă fără de sfârşit! Veşnica lui pomenire, din neam în neam! † Daniel Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române * (Intertitlurile aparţin redacţiei)